”Cântec pentru Tisha”, povestea iubirii necondiționate

Weekendul acesta am fost la teatru cu Andre. Înainte să vă imaginați cât sunt de implicată în educația copiilor și cum organizez activități interesante pentru copii în weekend, lăsați-mă să vă spun că am fost invitată de către o persoană tare dragă mie și pe care nu aș fi avut cum s-o refuz.

Altfel, aș fi stat probabil acasă, jucând ascunselea și prinselea până la epuizare.

Nu prea ieșim din casă în weekend din câteva motive serioase:

  • preferăm să petrecem timpul în familie după o săptămână deseori haotică, de multe ori fără tati acasă (Andre chiar își dorește mult timp petrecut acasă, Beti preferă să mai iasă la aer)
  • ne-am creat un stil de viață, un ritual pe care cu greu îl modificăm – mâncăm în familie, un anumit meniu cu pește, etc, dar preferăm vizitele la noi pe timp de iarnă și ieșitul în parc cu prietenii pe timp de vară
  • copiii sunt încă, relativ, mici. Abia anul acesta am început să-l mai iau pe Andre la muzee, teatru, cinema, dar mereu având pe cineva care să se ocupe de Beti. Deci, nu e foarte simplu.

Așadar, după o săptămână extrem de aglomerată, cu greu am reușit să mă pot organiza la timp să plecăm din casă. Andre abia începuse un nou campionat de fotbal între El și El – deci nu singur, cum mă corectează tot timpul, așa că nu a fost chip să-i schimb costumul de Ronaldo de pe el.

Asta în cazul în care încă mai credeți că exagerez când vă spun că el doarme cu mingea sub pernă și deja își face planuri pentru cantonamentul de la vară.

Mi-am dorit mult să ne placă. Recunosc, la capitolul răbdare alături de copil nu prea stau bine. Acum vreun an am fost la Opera Comică la piesa ”Flautul fermecat” și a fost atât de interesant pentru noi că de atunci când mai aud de muzicale mă ia un pic…așa…..cu amețeli.

Ei, de această dată a fost peste așteptări. În primul rând, sala de la Teatrul Elisabeta este extrem de frumoasă. Apoi, mediul foarte plăcut, liniștit, chiar dacă era plin de copii, iar piesa, un adevărat basm modern.

Puține personaje – ceea ce ajută la înțelegerea mai ușoară a poveștii, metamorfozate în jucăriile de suflet ale oricărui copil, care interacționau mereu cu sala, cântece cu versuri ușoare și fir epic ce trezea în fiecare dintre noi emoție.

A durat o oră, exact cât să apuci să intri în basm, să te facă să te îndrăgostești și la sfârșit, să pleci la timp la celălalt copil care te așteaptă, molipsit de fericirea fetiței care-și aștepta părinții să vină, în sfârșit, acasă.

O poveste extrem de emoționantă pentru copii de peste 4 ani – însă cred că i-ar fi plăcut și lui Beti care are aproape 3 ani, dar mai ales pentru părinții care sunt departe de copiii lor.

E o poveste despre conștientizarea importanței familiei în buna dezvoltare, în primul rând psihică, a copiilor și a iubirii necondiționate a copiilor față de părinții lor.

 

Să mergeți dacă aveți ocazia. Și să vă luați șervețele la voi!

Link-ul evenimentului aici.

Sursa foto: aici

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *