Timp cu noi doi, moment de relaxare și conectare

După mulți ani de muncă, mai ales în multinaționale unde numele îți este înlocuit de un număr pe un card, programul de lucru este doar un interval standard trecut pe contractul de muncă, iar responsabilitățile au vreo 3 pagini A4, fiecare dintre noi simte nevoia să iasă din ”pătrățel”,  să facă și alte lucruri cu forțele proprii, să se simtă împlinit și apreciat și dincolo de viața profesională.

Pentru a atinge vârful piramidei este nevoie de o împlinire și pe plan emoțional, familiar, social, spiritual.

De aceea vedem mulți dintre noi care participă la maratoane sau la curse de bicicletă, alții pictează și participă la concursuri, alții se apucă de cântat la vârste aparent târzii. Unii scriu.

E nevoia noastră de auto depășire, de a ne demonstra că (mai) putem să facem și altceva cu forțele proprii în afară de a aduce bani acasă.

Fericirea e să faci bani din ce îți place cu adevărat, nu? Dar câți reușesc?

Soțul meu, Cris, pleacă de 2 ani de zile în Grecia, o săptămână, pentru a exersa condusul bărcilor cu vele.

Avea această pasiune de mult. Ultima vacanță înainte să ne cunoaștem și-a petrecut-o în Polonia tot pe o barcă cu vele.

Drept să vă spun de ce abia de curând s-a reapucat de acest sport, nu știu. Eu nu l-am reținut. Poate datorită grupului de prieteni, a destinului sau a plasticității creierului care după vârsta de 24 ani ”resuscitează” vechile legături neuronale.

Una peste alta, primul an când a plecat a fost cum a fost. A picat ”ieșirea cu băieții” fix când ne aniversam noi ziua de căsătorie. Dar cum eu militez pentru fericirea supremă, orice chip ar avea, respect să fie, i-am dat undă verde. Parțial, că nu am fost cea mai fericită, dar nici nu m-am opus.

I-am spus:

– Du-te, simte-te bine, dar întoarce-te relaxat. Că mă enervezi de mor când vii cu fața aia căzută acasă!

– Transformat în altcineva nu pot să vin, mi-a răspuns el.

Nu a venit o altă persoană, dar cel puțin extrem de încântat și obosit tot a venit. Credeți  că e simplu să dormi pe barcă și să vizitezi insulele grecești by night?

Anul acesta, însă, mi s-a părut că e prea mult. Oi părea eu naivă, dar socoteala o țin.

Am economisit bani pentru școala copiilor, am făcut eforturi, nu mi se părea corect să plece din nou, singur – adică fără noi, la “relax” în Grecia. Tot în perioada cu aniversarea noastră.

– E ceea ce-mi doresc, spune el.

– Păi și eu nu-mi doresc?

– Tu ce-ți dorești?

– Timp cu tine, în Grecia. Numai noi, să vorbim, să ne auzim. Să ne înțelegem, să fim relaxați, așa cum eram o dată. Mi-e dor de noi doi!

Atunci, s-a apucat să planifice săptămâna noastră împreună în Grecia.

Azi, a sosit timpul. Vom pleca numai noi doi. Exact ca într-o lună de miere, pe care am avut-o la un moment dat, dar eram deja însărcinată cu Andre. Deci, nu (prea) se pune.

E prima dată când plec împăcată cu gândul. Copiii sunt măricei și au înțeles că vor rămâne la bunica o săptămână. Eu mi-am lăsat lucrurile cam împrăștiate, dar nu am avut soluție. Am cerut ajutorul la vreo 2 prieteni să aibă grijă de cele neterminate. Cris e la final de semestru financiar. Toate lumea îi cere rapoarte.

Niciodată nu e un bun moment.

Însă, vom plecat oricum.

Că nu ai cum să progresezi dacă nu ai liniște în suflet.

 

Iar pentru că regula de bază, mutual stabilită, este să nu folosim mai mult de 1 oră internetul, voi fi mai mult offline.

Voi fi plecată pe calea fericirii!

Ceea ce vă doresc și vouă, în vacanță sau nu.

 

 

 

 

 

4 Comments

  • Alina (#)
    June 23rd, 2017

    Distractie placuta!!!

  • Cristina (#)
    June 30th, 2017

    Vacanță faină să aveți! 🙂

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *