Concediu în doi, păcat capital sau fericire supremă?

Oficial, am avut cel mai fain concediu de până acum.

Știu, comparativ cu toate articolele de parenting referitor la concediile împreună cu copilul, al meu e total anapoda. Poate chiar egoist.

Niciodată nu am simțit mai mult nevoia de a pleca fără copii undeva, departe, singuri, ca vara aceasta.

Pentru că orice tip de concediu ai avea cu copiii, în țară, în afară, cu avionul, trenul sau cu mașina, la mare sau la munte, nu știu cum e la voi, dar la noi e destul de stresant.

Pentru că există o problemă de a sta cu centura de siguranță în orice mijloc de transport ne-am găsi, pentru că se schimbă ora de somn și de masă, pentru că totul e după programul copiilor, cel puțin în cazul nostru.

La noi, la ora 21-22 indiferent unde ne găsim, copiii dorm. Orele de masă la fel.

Mă întristează foarte mult imaginile cu copii prin restaurante sau terase la ore la care ar trebui să se odihnească într-un loc liniștit.

Poate nu se va păstra regula pentru tot restul vieții lor, dar cel puțin încă vreo câțiva ani așa va fi. Există excepții, dar extrem de puține și în nici un caz timp de o săptămână la rând cum ar fi în cazul unui concediu.

Apoi, noi nu facem rabat la siguranța copiilor. Oriunde am merge centura sau scaunul este obligatoriu. Dacă nu avem posibilitatea de a face rost de ele, renunțăm la călătorie.

Iar apoi, sunt copii care rezistă la călătorii lungi. Există copii cu răbdarea limitată și mai greu de gestionat. Ei, noi deținem ambele situații. Și până nu vor crește mai mari, vom avea oferta de vacanță destul de limitată.

Acuma, când ești fără copii în concediu, repet, oricât de egoist ar părea, altfel parcă te plimbi pe plajă la 11 noaptea să inspiri liniștea, altfel stai la o terasă pe malul mării să vezi apusul la un pahar de prosecco, altfel umbli să cauți plaje virgine, pierdute de ochiul turistului.

Cred cu adevărat în timpul petrecut alături de copii, timp de calitate, vacanțe petrecute împreună în familie.

Pe de altă parte, cred cu adevărat că atâta timp cât noi suntem bine, copiii sunt infinit mai bine. Exact ca la avioane, când prima dată trebuie să-ți pui tu, ca părinte, masca de oxigen, și apoi la copil, așa și în viața de zi cu zi.

Să căutăm să fim noi bine prima dată, să găsim ceea ce încă ne unește și ne ține împreună, să ne reconectăm noi ca iubiți și părinți, iar apoi, copiii vor fi din start mai bine. Și relațiile dintre noi.

Nu e o etapă ușor de parcurs. Părem oamenii care ne știm de-o viață, dar când e să revenim la calitatea de iubit parcă suntem străini.

Până am reușit să plecăm în concediu, ne-am certat vreo 3 ore pe tema bagajului.

El de ce să-mi pun șampon, eu – de aia, că vreau.

El să-mi explice diferența între a avea bagaj de cală și doar bagaj de mână, eu să explic că oricum a plătit bagajul de cală, deci, care-i diferența?

Vreo 3 ore am dat argumente, până am cedat nervos amândoi, iar a doua zi dimineață am renunțat la tot ce avea mai mult de 100 ml.

De dragul orelor salvate când nu vom mai aștepta bagajul din cală. Am avut părul vâlvoi în toate pozele, nu am avut pasta de dinți preferată și a trebuit să dau 4 euro pe un deodorant în Mykonos.

Dar nu e fericirea noastră care contează cel mai mult? Nu e relația noastră despre înțelegere și acceptare?

Apoi, a fost totul mult mai simplu. Am primit până la final înmiit.

Greu de crezut, după o călătorie destul de ”densă” cu schimbat 4 feriboturi și trei insule vizitate aproape în întregime (Mykonos, Santorini, Naxos) ne-am întors mai odihniți ca niciodată.

E important să te trezești la ora la care dorești și să te culci fix atunci când ziua s-a încheiat doar pentru tine. Să ai timp să îl asculți pe celălalt și să fii ascultată.

Să nu mai existe timp, spațiu, internet și nici un fel de program.

Ăsta e concediu!

 

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *