Să fie doi, să aibă liniște părinții! Și-atunci, lumea s-a prăpădit de râs!

O știți pe asta cu

N-am zis-o eu, Doamne ferește! E de pe net, aruncați în ăia cu roșii.

Acuma, lăsând gluma la o parte, nici prin cap nu mi-a trecut și nici în vis nu mi-a apărut să-l fac pe al doilea ca să aibă cu cine se juca primul. Mai ales, că fetiță fiind ar fi fost și mai greu să am astfel de gânduri. Cred că mi se trage și de la faptul că între mine și soră-mea fiind 5 ani distanță, găseam destul de puține activități pe care să le facem în comun. Deci, ideea de a se juca frații împreună nici nu prea făcea sens în capul meu.

Gândul cu care am făcut doi copii a fost să fie apropiați de vârstă, să fie în aceeași generație, să împărtășească aceleași ”trend-uri”, de unde să se înțeleagă mai bine și să fie pe aceeași lungime de undă, să se ajute când va fi nevoie și mai ales, să se aibă când noi nu o să mai fim. Pe modelul ”sângele apă nu se face”, nimeni și nimic nu înlocuiește un frate sau o soră.

De când am adus-o pe cea mică acasă de la maternitate, mi-am dorit mult să ajungă să se joace împreună cu fratele lui. Nu am făcut un scop în sine din asta, dar nu cred că este mamă care să nu vrea să-și vadă copiii înțelegându-se bine.

Zilele acestea, Andre este plecat în cantonament la munte. Beti a rămas singură. Din momentul în care a intrat în mașină și nu mai era nimeni să o provoace, să o strige pe alt nume, să o gâdile, ea să țipe, el să râdă, ea să plângă teatral, el să danseze, ea să îl imite, să se certe de la cine pune piciorul pe scaun sau cine se uită pe fereastră primul, s-a făcut liniște. O liniște anormală, care prevestea dezlănțuirea unui uragan.

– Când vine Andre?

– Peste o săptămână.

– Adică, acuși?

– Un pic mai mult de acuși.

După două minute.

– Mami, când vine Andre?

– Abia a plecat, iubire. Peste o săptămână.

S-a resemnat. Pentru 5 minute. Abia, ajunsesem în colțul străzii. Apoi, a început să țipe, că vrea ”kembama” roz și că vrea în tren cu Andre. Să plângă preț de 35 de minute, fără oprire. Adică, preț de Gara de Nord – Mega Mall, via Ștefan cel Mare. Eu am rezistat. De aia mi-a căzut telefonul din mână pe gresia de la baia din mall și s-a făcut praf. Eram extrem de lucidă!

Nu mă judecați, i-am luat kembamă. Portocalie, că nu am găsit roz. Apoi, a vrut să se joace cu ea în baie, la mall. Nu mă întrebați de ce, i-a plăcut ei acolo sau se răzbuna că a plecat frate-su. (dar eu ce vină am?)

Am rugat-o să vină, să plecăm la tati care ne aștepta, dar mi-a spus scurt ”NU!” și m-a săgetat cu privirea. (oare cu ce am greșit?)

Inspiră, expiră, inspiră, expiră.

De vreo câteva luni a sosit acel moment când copiii mei se joacă împreună. Cam de când a făcut cea mică 3 ani. Mă bucur, desigur! Până acum voiam să vină ODATĂ acel moment să se joace împreună. Acum, nu-mi mai amintesc cum era când fiecare se juca în lumea lui. (era oare liniște? a fost vreodată liniște?)

Orice-ar face unul, vrea și celălalt.

Baie? Fac o adevărată piscină pe jos.

Lego? Mașini contra păpuși.

Sărituri în pat? În trambulină? Joc cu plușuri? Ascunselea: el în dulap, ea îl găsește după chicoteli. Orice, nu e nimic să nu facă împreună.

Apoi, lucrează în echipă. Se trezesc dimineața amândoi, Andre se cațără până la dulapul cu biscuiți și aduce provizii la bază. Beti alege desenele animat.

În timpul zilei, Beti este cea care cere dulce pentru amândoi. Andre, în schimb, îi acceptă propunerile de jocuri.

Plânge Beti, Andre vine și o mângâie.

Plânge Andre, Beti îl pupă.

Apoi, se provoacă până plâng împreună din cauza celuilalt.

Partea cu liniștea durează nu mai mult de câteva minute.

Mă impresionează mult legătura dintre ei, faptul că aflați la distanță întreabă necontenit unul de celălalt, se ceartă, dar știu cum să se împace, își iau apărarea reciproc, își simt lipsa, iar compleți sunt doar împreună. (câteodată plâng de dragul lor)

Cred că asta cu jucatul împreună ca să aibă părinții liniște e ca o problemă de matematică cu rezultat nul: se exclude una pe alta.

Ca să se joace împreună, ar trebui măcar să fie în aceeași generație, iar părinții prezenți pentru a gestiona relațiile dintre ei, iar ca părinții să aibă liniște ar trebui să-și trimită copiii în vizită la mătușa.

Liniștea fie cu voi!

 

Sursa foto: aici

 

 

 

 

 

 

Comment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *