Despre Portugalia și cum mi s-a schimbat viața (partea 1) – Destin sau pură întâmplare

Www.mamipetocuri.ro

A bridge on the sea in Coimbra with the lights reflecting on the water during the night in Portugal

În 2003, pe când eram studentă în anul 2 la facultate și aveam doar 21 ani am plecat pentru prima dată din țară, la un schimb de tineret în Germania. A fost experiența vieții mele: era să mor de inimă în aeroport la dus, la prima escală prin München, când mi-am lăsat bagajul cu tot cu acte și bani în grija unui băiat abia cunoscut, pentru a mă duce la toaletă. Abia după ce am închis ușa după mine am realizat ce tocmai făcusem. Dumnezeu m-a iubit din nou, din tot sufletul lui! M-am întors tremurândă și încrezătoare că totuși, instinctele mele umane nu mă înșală. Așa a fost. Băiatul mă aștepta exact unde-l lăsasem. Doamne, ce ușurare!

Apoi, în Berlin, am cunoscut unul dintre cei mai deștepți băieți pe care îi întâlnisem vreodată în viața mea până atunci. Vorbea o engleză perfectă, știa toată istoria lumii, asculta rock, filmul lui preferat era Seven, era cu fix 7 ani mai mare ca mine (prietenii știu că am o dambla cu cifra 7) și era grec.

Mi-a povestit că a fost plecat în Suedia într-un proiect de voluntariat – EVS, European Voluntary Service, un program finanțat de UE, în care tineri până în 24 de ani plecau într-o țară străină, ca voluntar, pentru o perioadă de 6 sau 12 luni.

Și exact ca un copil în așteptarea unei tabere demult plătite am început să salivez la gândul de a pleca și eu, departe, în lumea largă, un an.

La întoarcerea în țară, am pierdut legătura cu avionul pentru România și am rămas o noapte în Amsterdam. A trebuit să mă descurc singură, pentru prima dată cu adevărat. Nu mai aveam nici măcar un leu în buzunar și am rămas noaptea, singură în aeroport, următorul avion plecând a doua zi la 8 dimineața. Am supraviețuit cu succes! Nu era nici prima situație de criză și urma să-mi dau seama că nici ultima.

Am reușit să aterizez în țară vie și nevătămată, am început să mă informez despre program și să aplic pentru tot felul de proiecte de voluntariat și să plec!

Un an întreg am aplicat pentru Grecia. Însă, destinul nu era de partea mea. La distanță, nimic nu ține mult, iar eu deja începusem să-mi dau seama că altceva îmi era scris.

După un an jumătate, am fost acceptată să plec în Portugalia, să fiu voluntar timp de 12 luni într-un proiect care sprijinea tinerii defavorizați din zonele vorbitoare de limbă portugheză.

Pfff, Portugalia…..unde-i Portugalia? Ce țară-i Portugalia? Cresc portocali, așa cum am învățat la școală? E vară tot timpul anului? Cum sună limba lor? O fi ușor de învățat? E departe rău, Portugalia asta….

Un milion de întrebări, nici un răspuns.

Momentul T în care decizia ce urma să o iau avea să îmi schimbe viata pentru totdeauna tocmai sosise, iar eu nici nu aveam habar.

Nu mai luasem așa decizii radicale în toată viața mea. Nu m-am consultat cu nimeni. Știam că vreau cumva să plec și-mi era frică că m-ar fi influențat alții și că m-ar fi sfătuit sa rămân!

Oricum, și-au dat toți cu părerea. Nimeni nu ar fi plecat în locul meu. E departe, e greu, e altă limbă, nu cunosc pe nimeni.

Eram în anul 3, urma sa intru în ultimul an de facultate. Tocmai îmi schimbasem serviciul, câștigam foarte bine, mă simțeam realizată profesional. Personal, intrasem, la fel, într-o fază destul de bună. Toate erau așa cum le voiam.
Cu toate astea, știam că dacă nu aș fi plecat, aș fi regretat tot restul vieții mele. Nu aș fi încetat să mă întreb  – cum ar fi fost, dacă…..

Iar eu nu pot trăi cu regrete. E totul sau nimic.

M-am dus la mama la Bacău. Plângea și mi-a spus să nu plec, că nu o să mă mai întorc, că nu voi mai termina facultatea și cine știe ce o să se întâmple cu mine.

Nu am putut explica de ce plec. Știam că trebuie și atât! Pe de o parte mi se părea și mie destul de ciudat că mă gândesc să mă urc într-o zi în avion și să cobor într-o țară complet necunoscută, pe de altă parte, destinul îmi urla în ureche „DU-TE!!!!!”.

Așa că, într-o zi de toamnă, când colegii mei începeau facultatea, mi-am eliberat camera de cămin din Grozăvești de la parter, mi-am dus o parte din lucruri la Bacău, altele pe la soră-mea și cu restul băgate grămadă într-o valiză, am plecat într-o zi de 15 octombrie la 5 dimineața cu un avion de Alitalia spre destinația ce urma să-mi schimbe radical viața, Lisabona.

Din avion, înainte să-mi închid telefonul românesc pentru totdeauna i-am trimis mamei mesaj: Îți mulțumesc! Ai încredere, va fi totul bine!

Într-o zi de 15 octombrie, după vreo 7 ore de drum, am coborât pe aeroportul din Lisabona, un aeroport foarte mare, super aglomerat, cu un soare extrem de strălucitor pentru luna în care mă găseam, un loc cu palmieri, mulți oameni de culoare, un loc complet nou unde nu mă aștepta nimeni.

Aventura abia urma să-nceapă.

 

Continuarea partea 2. 

Sursa foto

By Published On: 16/01/2014Categories: Stil de viață3 Comments

Share This Story!

3 Comments

  1. Ti Bi Ultra Mix 17/02/2015 at 07:59 - Reply

    Astep continuarea ;)

  2. […] Partea 1, click aici Pentru Partea 2, click aiciPentru Partea 3, click […]

  3. […] Pentru Partea 1, click aici […]

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul