Paste cu smântână la cuptor

De când stau acasă cu copiii, mă autodepășesc: în bucătărie trebuie să găsesc mereu meniuri și de prânz și de cină care să nu se repete și să fie pe placul copiilor, mai ales a lui Bea care nu mănâncă decât supă de pui, iar in timpul rămas să găsesc activități interesante pe categorii de vârstă: 1-3 ani, 4-6 ani. Mă perfecționez. Dacă la capitolul „activități recreative” mai am de îmbunătățit una-alta, oricum nu am luat atâtea palme și pumni de când sunt și parcă și o coastă mă cam doare de când a făcut Andre o schema de wrestling cu mine, in bucătărie mai am un pic și primesc centura neagră la categoria paste și combinații de sosuri.

Ultima dată mi-a ieșit o minunăție de paste de a mâncat Bea până era să adoarmă cu capul pe masă.

Paste fusilli (sau de care vreți)

1 ou

2 linguri sănătoase de smântână normală (a mea a fost din aia de la țară, o minunăție, să trăiască Cristiana)

Cașcaval, după gust (al meu a fost Hochland) sau mozzarella

Eu am pus și niște salam Victoria tot de la Cristiana – mâncare sănătoasa de la țară- și pentru că are termen doar vreo 3 zile a trebuit să îl gătesc repede ca să nu se strice, dar voi puteți pune ce vă place, de exemplu, șuncă de Praga nehormonată și neglutamată.

Se pun pastele la foc. După ce au fiert, se scurg de apă și se trec printr-un jet de apă rece pentru a evita lipirea. Apoi, se așează într-un vas termorezistent uns cu puțin unt, se pune sosul de smântâna peste și se rade cașcaval pe deasupra. Se bagă la cuptor vreo 10 minute, până se rumenește.

Delicios. Și a durat fix 20 minute. Yeees!

imageimageimage

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *