Iar povestea abia începe….

– Arătai bine în poza aia, dar nu am înțeles unde ai fost….., mă sună mama să-mi dea feedback.

– Îți stă foarte bine în verde, mă sună prietena mea, deci cum a fost?

– Nu ai venit azi la cafea, pe unde ai umblat? Îmi scrie vecina pe wattsup.

Ca să răspund totuși la întrebarea: ce ai căutat acolo și ce-ți veni să schimbi site-ul, povestesc mai jos experiența mea din lumea on-line-ului.

Un pic mai antisocială cum mă știți, am avut totuși norocul să fiu aleasă să particip gratuit la evenimentul anual – Social Media for Parents 2016- acuma, nu știu exact de ce m-au ales pe mine organizatorii să particip, mă gândesc că nu erau suficiente persoane înscrise și când am apărut eu au răsuflat ușurați, pe modelul ”cine-o mai fi și asta, bine că e motivată, deci o să vină”. Eu zic totuși că trebuia să fiu și am fost.

În sala mare cu vreo 100 de persoane și 10 grade care se simțeau doar vreo 3 pe picioarele mele în sandale și rochia cu spatele gol, nu cunoșteam pe nimeni. Nici măcar o persoană. Ca la o nuntă, la care toată lumea dansează cu mireasa sau mirele – respectiv Tanti Prezentatoarea de la Gașca Zurli care a făcut poze probabil cu jumătate din sală sau Prințesa Urbană, idem – mănâncă la masă cu sora, unchiul, mătușa, beau cafeaua cu prietena din copilărie, își dau întâlnire cu vecina de la scara A, fac reîntregirea familiei venită din Italia, se fură mireasa, se găsește mireasa, eu nu cunoșteam nici măcar o singură persoană. Niciuna.

De aici, singura fotografie făcută de amintire și pentru blog – că doar de aia m-am dus acolo. Acum îmi pare foarte rău că nu am făcut și la standul de la Nuk care mi-au dat o super diplomă.

Însă, ședințele de la Otilia m-au ajutat să nu mai văd situația atât de neagră și am jucat rolul observatorului. M-am simțit bine în pielea mea, cu diploma după mine și ca o divă pe tocuri mi-am făcut de lucru. Am câștigat un premiu de la Omo (un set de jocuri de pe vremea noastră – respectiv În fața blocului, foarte fain), am băut vreo 2 cafele, am observat privirile, zâmbetele, atitudinea. Am făcut cunoștință cu o tipă extrem de frumoasă care m-a șocat când mi-a zis că are un copil de 7 ani, evident e noua mea prietenă pe facebook, deci am mai învățat câte ceva și ghici ce – e din Bacău. Lucrează în televiziune, precum urma să descopăr că toate (și sper să nu exagerez) blogurile bine cotate, în sensul de mulți cititori, mult trafic sunt ale celor din televiziune, respectiv media. Adică, e cineva cunoscut de la televizor, de ce nu și-ar face blog. Până la urmă, se cam întrepătrund.

Dacă scrie bine și arată și mai bine, succesul e garantat.

De aici plecare, mi-am schimbat părerea despre Prințesa urbană – cu care stil nu empatizez foarte mult dar dincolo că parcă ar avea o facultate de jurnalism a plecat de la zero barat în treaba asta cu blogul, acum vreo 10 ani. Da, erau puține bloguri pe atunci, însă tind să cred că mulți o citesc pentru cum și ce scrie și nu pentru cum arată sau că e vedetă la TV.

A doua părere schimbată a venit de la Gașca Zurli la ale căror evenimente nu mă duc (v-am zis că sunt cam antisocială, dar nu e vina mea, e a copiilor aici), dar de la care am primit un CD cu jocuri de jucat în trafic care pur și simplu m-a salvat.

Ia priviți.

Înainte:

https://youtu.be/Hxk9Cytwm4w

Și după:

https://youtu.be/_QLVQRq1kUw

 

Auziți liniștea? Paradis, vă spun! Mai apuc și eu să îmi transmit niște senzații la creier.

Apoi, precum vedeți, pe modelul ”ce, eu sunt mai proastă” – mi-am schimbat look-ul, la site, of course. Păi, or fi ăia de prin televiziuni frumoși și încurajați de brand-uri să scrie, dar putem și noi! Așa că, sper să vă placă! Am dat bani pe el, deci insist și vă rog să vă placă.

Apoi, între timp am încălcat regula de bază – scrie zilnic, ceva – eu am scris la o săptămână distanță căci niște clienți trebuie să fie și ei fericiți, nu doar eu cu sufletul, iar precum Prințesa urbană zice dar și eu, într-un articol anterior (dar eu nu sunt Prințesa urbană, deci nu mă citez) – fă bani ca sa poți scrie, nu scrie ca să faci bani!

Din păcate pentru mine, și, în general pentru noi, fotografia vinde cel mai bine, respectiv imaginea. Nu arăți bine în fotografii sau nu pui fotografii bune pe blog, eiiii, nu prea e bine. Nu ai Instagram, ești praf! (eu am aflat de Instagram acum vreo săptămână, deci, da, nu știu în ce m-am băgat). Vedeți de ce vedetele au blog-uri bune? Păi arată bine oricând și au fotografii profesioniste care vând de zeci de ori mai bine decât orice ar scrie în articol. Exclus la mine, că mie mi-au trebuit 30 de ani să am iphone și mai îmi trebuie vreo 10 să fac un selfie bun. Cât despre fotografi profesioniști……poate, într-o viață în care sunt fiica unui șeic bogat, locuiesc la Las Vegas și animalul de companie este Axl Rose în tinerețe. Am blog raw vegan și fac meniuri sănătoase cu pâinea uscată la soare între 9-11 dimineața. Eu, bineînțeles am un copil perfect care a fost educat respectând teoriile de parenting atât clasice cât și moderne, drept rezultat a descoperit teleportarea Și a devenit primul copil miliardar din lume. Atunci voi avea o echipa profesionistă de fotografi care îmi vor face poze scărpinând o ridiche sau sărutând o frunză de salată.

Revenind la eveniment, m-am așezat la prima masă ca tocilarii de pe vremea mea ca să fiu sigură că scriu tot după dictare și să știți că am luat și notițe. Conștiincios.

Ce am reținut și dau mai departe – nutriția la copii, temă dezvoltată de Dr. Mihaela Bilic (pe care o urmăresc pentru că este echilibrată în idei) trebuie să fie cât mai simplă, apă multă, fructe și deloc biscuiți sau crănțănele – la mine a rezultat din plin. Am renunțat la orice tip de biscuite pe care Beatriz îl cerea automat după grădiniță și am introdus alte produse – fructe, în special sau nuci. Prima zi e mai greu, apoi e rutină. Iar atenție, se mănâncă de foame, nu ca mine la 1.30 noaptea scriu ca maimuța cu banana între degete. Să-mi induc niște foame, zic!

Am scris despre subiectul atât de drag mie – atașamentul, dezvoltat de Gaspar Gyorgy. Voi scrie un articol separat pe această temă. Concluzia de bază – țineți-vă copiii în brațe și arătați-le afecțiune!

Apoi, am făcut ochii cât cepele la discuția purtată de Oana Moraru, de la care am înțeles la final două lucruri extrem de importante:

  1. Copilul trebuie să simtă ”travaliul”minții. Că e și greu, că trebuie muncit pentru realizări. Lasă-l să se chinuie încălțându-se, să mănânce singur, să se exprime singur. Un articol unde explică mai multe – https://republica.ro/tinerii-nostri-fragili-si-inculti
  2. Copilul trebuie să știe cum arată succesul – lucru implementat la Andre care nu mai putea să facă nimic din lucrurile normale: nu pot să mă încalț, nu pot să scriu, nu pot să mă îmbrac, nu pot să strâng jucăriile, etc. L-am pus să scrie cifra 1 în caietul special Și i-am povestit cum va fi succesul când va intra în grupa mare și va ști să scrie toate numerele. Și astăzi strânge jucăriile, își pune hainele la loc, se încalță singur și câte altele. E un exercițiu constant pentru noi.

Data viitoare, dacă mă mai invită careva, aș vrea să văd mai mulți ca noi. Adică – omul de la sapă și mai puțin de-al lor – omul de TV.

Un invitat, haide 2 e suficient, aș zice eu.

Restul, mai pământeni de-ai noștri.

Eu sunt aia în verde, nu aia, cealaltă!

By Published On: 28/07/2016Categories: Campanii și proiecte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul