Gândurile unei mame după vacanță

Honeyyyy, I am hooome!

După un drum de 14 ore, nu știu cum naiba, cu cât pare că se simplifică modul de călătorie, cu atât mai mult dureaza să ajung la destinație…..14 ore, trezită la 6 dimineața și ajunsă în casă la fix 8 seara, ora României.

Copiii nu au dormit absolut deloc. Cum e să ai doi copii, relativ mici și să nu doarmă 14 ore? Deci, cum e posibil?

Să vă spun – drumul de 2 ore cu mașina a fost o ceartă continuă pe biscuiți, cărți de povești, unul voia mai tare muzica, altul mai încet, de ce e noapte, când vine ziua, unde plecăm, de ce plecăm, unde e avionul, plecăm cu avionul, de ce nu se vede nimic în față, tati, uită-te la mine, tatiiiiiiiiiiiiiii, uită-te la mineeeee!!!, tatiiiiiiii, vobești cu mine?, unde e bunica, unde e bunicul, vreau la bunicaaaaaaaaaa, iar un biscuite, unde e luna, de ce a venit soarele, e prea frig, mie mi-e cald, mă doare capul de mor, abia e începutul. 2 ore.

Apoi, la biroul de returnare mașină. 1 oră – unde pleacă mașina, nu e mașina noastră, vreau în masinăăăăăăăăă, mi-e sete, mi-e foame, mi-e somn, hai să jucăm fotbal, unde e avionul, de ce nu vine avionul, văd în pătrățele, aș vrea să pot dispărea. 1 oră.

Apoi, mergem la terminal 1 unde, printre mulțime și bagaje, liftul pleacă singur cu Andre. Vreo 3 etaje în sus, într-un aeroport imens cu alte zeci de lifturi și mii de oameni. Mi se face rău. Cris fuge disperat pe scări după el. Bea întreabă continuu: unde e tati? unde e Ande? 1 minut, 2 minute, 3 minute, 5 minute, 7 minute, 10 minute, 15 minute…….eu spuneam rugăciuni cu Bea în brațe. Apare Cris cu Andre – Mamiiiii, mi-a fost tare dor de tine!!! 1 oră.

Apoi, descoperim că trebuie să mergem către terminal 2. Luăm autobuzul la care stăm la coadă 20 minute, sute de oameni și de bagaje. Mi-e foame, mi-e sete, mi-e cald, mă dor picioarele, hai să mergem, hai să mergem, acumaaaaaaaaa!!!!!, să mergeeeeeem – evident e Beatriz. Cei care pierd avionul se bagă în față, nu e loc să arunci un ac, eu cu copiii după mine, Cris cu bagajele. 1 oră.

Ajungem la terminal 2, zona de low cost. La Ryaniar, rând frumos de oameni, sute. La Blue air, 2 rânduri transformate la capăt într-unul singur. Se vorbește română. Cris se enervează pe oamenii care migrează de la un rând la altul. Îi face observație la o doamnă care, pusă la punct de fecioara din dotare în română cu accent de portughez, îi face loc. Când ajungem, unde e avionul, mi-e foame, hai să mergem, veau uc (Bea – vreau suc), se plânge, eu sper că se va dormi în avion și zâmbesc, nu știam ce mă așteaptă. Beau o cafea pe fugă și mănânc cel mai bun Pastel de nata (pentru necunoscători, dați-mi un semn, cunosc o sursă foarte bună), plecăm spre control pașapoarte, și bagaje, și iar pașapoarte, la testat apa copiilor, controale mult mai complexe decât în România. Nu suntem teroriști, avem undă verde. 1.30h

Apoi, la rând la autobuz ca să ajungem la avion. Apoi, la rând la avion ca să intrăm în avion. Suntem vreo 200 de oameni. 30 min

După o așteptare în avion de aproximativ 1 oră, plecăm în sfârșit spre România. O oră de groază. Cine e acolo după ușă, vreau pipi (nu se folosește baia până când nu pleacă avionul), vreau pipi, vreau caca, acumaaaaa, caca acumaaaaaa, mi-e sete, mi-e foamne, vreau biscuiți, cine e doamna, ce face doamna și toate acestea cu picioarele bătând în scaunul din față. Andre avea o problemă cu măsuța din față. Îmi dau seama că avionul nu este child friendly. Probabil nici un transport în comun nu este child friendly. Aș vrea un avion doar pentru mine…..daaaa, doar pentru mine. Îmi dau seama de limitările mele. Nu mi-am imaginat cum e să ieși în afara mașinii, să vezi cum e într-un spațiu public cu doi copii, toată lumea uitându-te la tine, judecându-te. M-am ridicat de pe scaun și m-am așezat de aproximativ 30 de ori într-o oră, oferindu-le un pix, creioane colorate, biscuiți, apă, hanorac, avioane din hârtie, cărți de citit, și, respectiv, să le pun la loc când începeau să zboare peste tot. Apoi, au început plimbările la baie. Era pipi și caca din 20 în 20 de minute. Apoi, s-au împrietenit cu vecinii de scaune, au primit dulciuri, au mai plâns, au mai urlat, am luat lecții cum de ”cum să le zic de deochi că oamenii sunt răi” (dar să știți că a funcționat că Beatriz a reușit să nu asurzească oamenii din ultimele rânduri). 4 ore jumate

Apoi, am mers la așteptat bagajele iar Beatriz a făcut pipi pe ea. Nu aveam haine de schimb că nu aveam în istoric acest eveniment. A trebuit să deschid gentălăul de 100 de kile în mijlocul aeroportului și printre cârnați, sare de mare și bacalhau am găsit împăturită în 20 de pliuri o pereche de pantaloni scurți. Aleluia. 1 oră.

Apoi, am chemat taxiul aproape cel mai scump posibil căci era singurul disponibil, după o altă așteptare de 30 de minute.

Apoi, am ajuns acasă. 30 de minute

Bine e la tine acasă! Mort, dar bine.

Știți casa vrăjitoarei din Hansel și Gretel? Cu păianjeni la geam? Așa era a noastră. Na, casă la câmp. S-a dus Andre în camera lui să se joace și la un moment dat mă strigă.

– Mamiiii, vino că am o problemă.

– Ce problemă? Vă dați seama că după un asemenea drum doar la probleme îmi stătea capul.

– Vinoooooo! Uite, vezi, dacă te urci pe scaunul ăsta și dai perdeaua la o parte, uite, păianjeni, îmi arată el sfătos. I-ai de aici!

I-am luat, dar erau și alții. Iar între timp, pe cuvântul meu, prietenii cei mai buni ai lui acum sunt păianjenii. Azi, stătea cățărat pe gard afară și îi căuta pe cei cu picioarele lungi.

Evident, am mâncat pizza iar toată noaptea m-a durut stomacul, de foame, de pizza. Beatriz a plâns toată noaptea, de somn, de pat nou, Andre a dormit buștean.

A doua zi nu am reușit decât să pun 2 mașini la spălat și să le dau la copii să mănânce paste cu sos din borcan. Deci, da, sunt în ultima fază de disperare!

Apoi, am plecat la cumpărături, cu ei, că, ghici ce – aveam o zi de naștere seara la 7 la bunii noștri prieteni portughezi, deci de neratat.

Pe Beatriz am pierdut-o din magazin, am găsit-o la Mickey Mouse, apoi, în coșul de cumpărături copiii s-au desfătat cu niște iaurt și brânză de vacă în acele secunde în care căutam un pui fericit de la Agricola. Ad hoc! Cu degetele, evident. Iar la casă, au vărsat o cutie întreagă de ciocolată care trona pe marginea casei de marcat.

Azi am plecat urgent la coafor! 4 ore

Bine am venit acasă!

IMG_4190 IMG_7253

2 Comments

  1. Sunteți delicioasă! De mult nu m-am amuzat așa! Si noi avem trei bucurii, care ne bucură torturându-ne. Sau invers?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *