Ce e mai greu decât o zi de vineri?

Știți ce e mai greu decât o zi de vineri?

Ați ghicit – o zi de sâmbătă.

Acest articol vine în completarea acestuia – http://mamipetocuri.ro/2016/10/14/oficial-am-avut-o-zi-de-vis/.

Asta ca să aveți imaginea completă, ca să nu credeți că m-am damblagit chiar de tot și că am început să scriu (chiar atât de) incoerent.

Vă povesteam în articol că atunci pe când scriam era abia 7 seara ceasul. Scriam plină de speranță, imaginându-mi cum vom mânca cu toții, tati va culca copiii iar eu voi pleca fericită la film, și voi ajunge înaintea tuturora așa cum se întâmplă mai mereu. Mă voi așeza pe un scaun în mall, așteptând fetele, voi observa întâlnirile dintre prietene care nu s-au mai văzut de mult, iubiți plictisiți unul de celălalt, posibili iubiri întâlnite pe net, copii semi adormiți purtați în brațe, soții pierdute în telefon, tineri cu pantaloni mulați, fete prea mult machiate, magazine care se închid cu zgomot puternic de fiare trântite, trezindu-mă la realitate.

Mintea-mi va fugi la ziua care tocmai a trecut. Oare ce-am făcut rău, ce-aș putea schimba, ce am făcut bine pentru a repeta? Nu prea am chef de film dar cred că-mi va face bine. Am o durere de cap îngrozitoare. Sper să-mi treacă și să nu adorm la cinema. Filmul începe la 22.45.

Dar nu s-a întâmplat nimic din realitatea paralelă pe care o trăiam.

Am reușit să termin masa. 20 de minute mi-a trebuit să culeg carnea scursă pe jos din cuptor și să șterg podeaua care devenise un lac de grăsime scursă. Făcusem piept de porc la cuptor.

La masă, Cris m-a și întrebat:

– Asta e carnea de pe jos?

Nu știu la ce răspuns se aștepta. Mi se părea evident că e aia că doar nu am reușit să fac în 10 minute alte bucăți de carne.

M-am uitat într-un ochi la el și am răspuns:

– Da, e aia.

– I-ai făcut ceva? Măcar ai curățat-o?

Atunci, recunosc cu mâna pe inimă, am mințit grosolan. Eu eram într-o altă realitate, da?

– Bineînțeles! răspund foarte sigură pe mine.

Doar că el m-a mirosit.

– Ce i-ai făcut? întreabă fecioara critică și perfecționistă până la cusătura de la șosete.

– Am spălat-o foarte bine și am șters-o cu șervețel uscat.

Huuuuuuuuu, inspiră- respiră, inspiră -respiră.

Nu i-a convenit, evident, dar nu era oricum altceva de mâncare.

E de prisos să vă spun că am cules carnea de pe jos și am pus-o direct în farfurie, nu? Cum am zis, Beatriz spălase dușumeaua cu vreo trei rânduri de lacrimi din alea mari, mari de crocodil gigantic.

Apoi, l-am trimis la culcat copiii.

Ei, aici s-a dezlănțuit iadul.

Nici unul nu voia cu tati. Cum măi să nu vrea nici unul cu tati??? În singura seară când eu vreau să mă duc la film.

Andre, care e cel mai simplu de culcat m-a rugat aproape în lacrimi să dorm cu el. Cum e posibil așa ceva? Andre nu vrea să dorm cu el, aproape niciodată. Ei, acel aproape s-a întâmplat acum. Tind să cred că era pe fond de stres provocat de către Beti care a plâns aproape neîncetat toată ziua.

Apoi, prințesa neînțeleasă Beti. A plâns, a plâns, nu zicea ce vrea, nu comunica, nu știam ce să-i fac, că în brațe nu voia, să plec nu voia, să stau nu voia, nu voia nimic și voia tot. Ca orice femeie, de fapt!

Vai de ăla care-o va iubi!

Am stat fix 30 de minute peste ora la care trebuia să mă văd cu fetele! Iar eu fac alte 30 de minute, cel puțin, până la cinema.

Am ieșit cu creierii pilaf din camera ei. Fizic, eram distrusă!

M-am dus în pat și mi-am zis că nu mai plec nicăieri.

Cris a insistat. Nu că aș fi avut nevoie de vreun film, ci doar că nu e frumos să renunț la o invitație confirmată deja.

Am plecat cu o minge cu scai lipită de bluză și nu mi-am dat seama decât după ce mă văzuse jumate din mall.

Am ajuns pe ultima sută de metri, am văzut filmul – fata din tren, noroc că e captivant, că altfel adormeam siiigur!

La 2 dimineața numai eu eram pe bulevard cu muzica din mașină la maxim!

Sâmbătă m-am trezit la 7. Iar povestea a continuat în același stil, Beti a fost în sevraj toată ziua, a plâns și a urlat după dulciuri. Nu a mâncat aproape nimic. Nici mâncare, dar nici dulciuri. M-am ținut tare! Cu un efort de extraterestru, m-am ținut tare!

Mi-am spus constant că e pentru binele ei, e pentru binele ei, e pentru binele ei!!!

Seara iar am cules de pe jos cina, doar că de această dată au fost cartofii în ulei de măsline. Cris era prins cu copiii, deci, nu a fost pe fază. Cartofii nu prea pot fi spălați.

La somn, copiii nu au mai vrut doar cu mine. Beti a plâns din oficiu.

Iar eu am aplicat rețeta: ceai de valeriană și culcat la 10.

La mine, mereu funcționează!

De dumică, totul a intrat într-un aproximativ normal.

Beti a înțeles că nu are voie decât un dulce pe zi, și-i dau ceva homeopat pe post de zahăr.

Sunt pe drumul cel bun! Trebuie să fiu pe drumul cel bun!

TRE-BU-IE!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *