Mamele în trafic, aceste virgine ale junglei amazoniene

Nu știu de unde îmi vine instinctul ăsta matern atât de dezvoltat căci acum vreo câțiva ani nici nu prea mă vedeam mamă.

Acuma însă, dacă vrei să mă vezi dezlănțuită de-a binelea, ia-te de copiii mei.

Blochează-mă în parcare când trebuie să-mi iau copiii de la grădiniță.

Bagă-te în fața mea în trafic când eu am întârziat 10 minute la grădiniță.

Nu mă lăsa să parchez în fața clinicii când copilul meu este bolnav.

La critici directe fac față mai bine, o pun pe seama slăbiciunilor altora, pentru că eu știu cel mai bine cum să-mi cresc copilul, nu? Orice mamă știe asta.

Acuma, când din nesimțirea altora suferă copiii mei, păi să te ții. Sunt capabilă de orice. Și de obicei, dramatizez. Cred că am fost actriță într-o viață anterioară.

Eu v-am zis că trăiesc într-o continuă poveste spre exasperarea soțului meu.

Până la urmă, la câte are de tras o mamă în trafic – am mai scris despre asta aici, măcar la un loc de parcare normal să am dreptul sau un pic de toleranță.

Astăzi, după o fugă cu obstacole prin București, când tocmai îmi încheiasem o întâlnire și alergam ca Zuza nebuna la mașină parcată pe Bulevardul Decebal, mi-am găsit mașina așa:

14900325_10209029016137326_6704249811893430585_n

Trebuia să fi fost la acea oră, deja, la grădiniță la Andre să-l iau la fotbal. Stresul vieții mele.

Ați observat, probabil, cât de frumos a încadrat mașina, perpendicular fix pe a mea.

Nu mi-a fost greu să înțeleg că luasem cuiva locul de parcare, nemarcat însă, în vreun fel. M-am mai uitat o dată, nu e marcat. Pentru că eu nu parchez pe locurile altora. Chit că merg 30 de minute pe jos, nu parchez din același considerent pentru care nici mie nu-mi place să mi se ocupe locul de parcare.

M-am uitat în mașina albastră, nu era nici un nr de telefon. Am intrat în toate magazinele de la parter, nimeni nu cunoștea proprietarul.

Pulsul creștea, pentru că timpul trecea prea repede. Orice nu stă în puterea mea îmi dă palpitații. Întârzierea îmi dă palpitații. Abaterea de la plan îmi dă palpitații. Faptul că Andre mă așteaptă îmi dă palpitații. Faptul că trebuia să fiu undeva și nu sunt îmi dă palpitații.

Am claxonat. Un pic, căci era liniște și nu-mi place să fac gălăgie, să deranjez. Na, până la urmă, era vina mea. Dar dacă murea cineva și eu eram blocată în parcare?

După alte 10 minute am sunat la 112. M-a transferat la poliția de sector care m-a informat că trebuie să aștept că nu sunt echipaje.

Partea proastă e că nu știi cât aștepți. Pot fi 15 minute, 30, 60, 90…..Nu știu ce ar fi putut face poliția, dar trebuia să fac ceva în timp ce mă plimbam enervată în jurul mașinii.

M-au trimis să sun la poliția capitalei. Și acolo o lungă așteptare, unde exact am parcat, de când aștept, ce numere de înmatriculare au mașinile, culorile și să aștept că vine cineva.

Repet, nu știi cât aștepți. Pot fi 15 minute, 30, 60, 90…..

Și bineînțeles, cunoscutul:

– Liniștiți-vă, doamnă!

– Cum să mă liniștesc?? Copilul meu mă așteaptă la grădiniță, singur. Programul s-a terminat la ora asta, iar mama lui stă blocată în parcare!

După vreo alte 10 minute, a sosit proprietarul. Un domn la vreo 50 de ani, foarte calm, tocmai luase prânzul – eu nu băusem decât o cafea de dimineață – care mi-a spus că acela este un loc plătit și, cumva, trebuia să știu că nu trebuie să parchez acolo.

Atunci, mama din mine s-a dezlănțuit, omul dreptății și-a luat rolul în primire.

– Incredibil sau nu, în timp ce dumneavoastră ați luat prânzul blocându-mă pe mine, un copil de 4 ani a rămas singur în fața grădiniței așteptându-și mama.

– Îmi pare rău, dar aveam și eu bagaje….

– Puteați lăsa un număr de telefon, să vă sun. Azi am fost eu, mâine poate fi un bătrân în scaun cu rotile. Mai bine evitați decât să aveți pe careva pe conștiință.

 

Ca să știți, eu sunt aia care deschide geamul în trafic și le explică taximetriștilor că și mamele se grăbesc undeva, nu doar ei, sau ălora de blochează intrarea în grădiniță ca nu cumva să răcească puiul oricum matlasat cu 3 căciuli și 2 perechi de pantaloni, că dacă eu cu doi copii pot parca la 500 m cu siguranță și ei pot parca la 50 m.

A fi mamă e genial în trafic ! Scoate ce e mai frumos din tine, mai ceva ca o sesiune la priholog!

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *