Despre diversificare, experiența mea – copilul care nu mănâncă nimic

diversificare www.mamipetocuri.ro

Pentru cine a deschis radioul mai târziu, după copilul care mănâncă orice – despre care am scris aici, la 2 ani și 4 luni distanță s-a născut și varianta de copil, Beatriz, care nu mănâncă nimic.

Având în vedere istoricul – copilul care și astăzi mănâncă două porții ca să ”dea goluri” – pentru diversificarea celui de-al doilea copil, Beatriz, nu m-am pregătit cu nimic. Decât cu niște legume, urmând rețeta de aici.

Ei bine, șoc și groază, copilul meu nu a mâncat nimic. Ba mai mult, mi-a tuflit toată mâncarea în față, ca un ventilator în priză. Am încercat și a doua zi. Nimic. Și a treia zi, nimic. Am schimbat rețeta. Am scos morcovul, am scos păstârnacul am reintrodus morcovul, am scos roșia, am scos morcovul, am pus roșia, am scos pătrunjelul, în fiecare zi, altă combinație, până am rămas fără imaginație de a le mai combina. Apoi, am început să-i dau pe rând legumă cu legumă, nimic. Apoi, am început auto diversificarea. A băgat o bucată de broccoli  în gură, am făcut o poză cât să mă bucur că – wooooow, mănâncă, Doamne, ce realizare – apoi, mi-a trântit-o în freză. Îi tăiam bucățele mici-mici de morcov făcut la abur, nimic. Le apuca și le arunca pe jos. Singura activitate a ei cu mâncarea, de altfel, era aruncarea mâncării pe jos.

După vreo 3 săptămâni, am mers la medic. Și la limita răbdării, aproape plângând de stres, i-am explicat iadul în care mă găsesc.

Pediatra mi-a spus:

– Totuși, ce mănâncă ea?

– Nimic, NI-MIC, doamnă doctor! Niște lapte și atât. Am impresia mereu că o să moară de foame. O să am un copil care va muri de foame! Și nu înțeleg unde greșesc. Ce fac rău? Că nu e nimic schimbat față de cum îi dădeam lui Andre, acum 2 ani.

– Doamnă, totuși, ceva trebuie să mănânce. Ea este dezvoltată peste medie.

Plecam acasă cu speranța că va fi totul bine. Dar speranța mă ținea fix până la următorul prânz când o luam de la capăt. Iar curăță legume, iar fă scheme logice de combinație, iar șterge de pe jos și aruncă totul la gunoi.

Pasul următor a fost să plec la cumpărături: am luat castronașe noi, lingurițele cele mai colorate de 3 feluri, mai moi, mai tari, biscuiți bio, mâncare la borcan, tot ce putea fi mâncat de un bebeluș. Eșec total. Acest copil nu mânca nimic.

Apoi, am reînceput totul cu fructe. Cărui copil nu-i plac bananele? Există copii să nu le placă bananele? Probabil 1 la 10 000. Beatriz e unul dintre ei. Merele, nu. Perele erau singurele pe care le mai mânca, rar.

După vreo 3 luni, schimbasem 3 bone. Adică, ele veneau la prânz ca să-i dea de mâncare și să o adoarmă pentru că eu nu mai rezistam psihic. Mă lua cu rău de la stomac și cu dureri de cap când se apropia ora mesei. Nu te mai înțelegeai cu mine. Una dintre ele reușise să-i paseze mâncarea cât să i-o poată da cu biberonul. A fost pe cât de revoluționar, pe atât de frustrant pentru mine. Înnebuneam, imaginându-mi cum îmi transform copilul într-o ventuză, fără să o încurajez pe Beatriz în a-și folosi gingiile, mânuțele. Simțeam că am un copil stricat. Și că eu, în orice moment, o să clachez.

Asta, pentru că:

  1. sunt extrem de fixistă, în general, mai ales cu copiii. Am mai zic că la mine orele de masă și somn sunt nenegociabile.
  2. veneam cu un istoric complet diferit.

Pediatra nu era foarte încântată, însă mi-a recomandat să o las așa o perioadă. Doar așa reușea să mănânce câteva grame de legume. De carne nici nu putea fi vorba.

Am rezistat să o văd mâncând din biberon vreo 2 săptămâni, apoi, mi-am zis că ori mănâncă cum trebuie, ori, NU mai mănâncă. Nu mai suportam încă un factor stresant. Și mă stresa enorm biberonul ăla.

Apoi, am chemat un consilier în alimentația bebelușului. Mi-am zis că fac eu, poate, ceva rău, poate sunt prea stresată – eram, dădeam peste, poate există alte tipuri de copii pe care eu nu-i știu, care se tratează diferit. Nici un rezultat.

Copilul meu nu mânca nimic, dar plângea constant.

În timp, am învățat extrem de greu să mă relaxez. Repet – EXTREM DE GREU.

1 an jumate mi-a luat să ajung la capacitatea să-i spun:

– Dacă nu vrei să mănânci, nu e nici o problemă.

Și-acum mai recidivez. Pentru că are zile întregi când mănâncă un măr. Un copil de 2 ani jumate să stea 2 zile la rând cu un măr în stomac și un bol de cereale cu lapte? Da, se poate.

Ea nu mănâncă iaurt, legume, carne doar o dată la lună.

Mănâncă orez, piure, foarte multe fructe – dar nu banane, lapte cu cereale dimineața- pește și carne de porc, că-i place să roadă oasele. Atât! Iar seara nu mănâncă nimic aproape niciodată.

Nu pot spune că am făcut diversificare cu ea. A fost perioada cea mai groaznică din viața mea și încă sunt în ea, doar că m-am relaxat.

Când am zile de maximă slăbiciune și îmi vine să-i bag forțat lingura cu mâncare în gură, mi-am format instinctul de a mă gândi la mine, la mine când eram eu copil. E un exercițiu pe care mi l-am format ca să evit stresul.

Eu mâncam? Nu.

Am fost vegetariană un an, am mâncat săptămâni întregi doar orez gol, o perioadă lungă de timp cina mea era o pungă de pufuleți, în facultate mâncam biscuiți cu ceai, iar în Portugalia, musli cu iaurt. Deci, de ce mă stresez? Și-mi trece….reușesc să mă văd pe mine prin ea, și-mi dau seama că ea nu are nici o vină. Așa e construită și nu am să schimb eu asta niciodată.

Însă am reguli de bază de la care nu abdic sub nici o formă:

  • nu gătesc special pentru ea, în sensul că nu îi dau variante. Ce este pe masă, aia se mănâncă.
  • orele de masă sunt mereu aceleași dintotdeauna
  • gustările sunt doar fructe
  • nu înlocuiesc masa principala cu gustare
  • un singur dulce (de calitate) pe zi sau deloc

Singura excepție pe care o fac este să o hrănesc când îmi cere. Nu am luat-o ca o comoditate din partea ei, ci mai mult din nevoia ei de atenție și iubire.

Greșeala pe care cred că am făcut-o atunci, a fost să nu stau cu ea când era ora de masă. Cred că avea nevoie de mine mai mult decât de mâncare. Iar eu mă ascundeam de frica de a nu a mai auzi-o plângând.

De aia o iubesc pe Otilia (Mantelers), pentru că mi-a spus la o întâlnire de-a noastră – toți greșim, toate mamele greșesc. Important este să cunoaștem instrumentele de a ne vindeca pe noi și copiii noștri, aplicându-le corect: limite puse cu blândețe, ascultarea activă a copilului, timp special, listening partnership (LP), joaca.

Acum, Beatriz are 2 ani jumate și este dezvoltată peste medie.

Azi nu a mâncat nimic la cină, însă la gustarea de la 5 a vrut un măr și o pară. Apoi, s-a culcat la 9.30.

 

(Sursă foto: aici)

 

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *