Întoarcerea din 1230 de mișcări

Că tot povesteam cum sunt eu Zen, cum fac lucruri pentru mine și ce bine e când stai cu copiii, și faci timp special, și tu ești calmă și relaxată și toată-i lumea minunată.

Dacă ați ratat materialul, puteți să-l citiți aici.

Fiți atenți la asta, acum:

Azi m-am trezit Zombie. Nu puteam ține ochii deschiși. Pentru că am deja vreo 4 nopți în care dorm doar 5 ore, m-a ajuns rău oboseala. Dar, rău. Abia am putut să-i scrâșnesc printre dinți soțului:

– Du tu, azi, copiii, please.

As fi așteptat și eu un – bineînțeles, iubirea vieții mele. Cum să nu, se poate? Pentru tine, orice. Asta cred că se întâmplă doar în filme.

Realitatea a fost alta:

– Îi duc, dar tu ce faci?

– Dorm!

Evident că nu am dormit. M-am trezit să pregătesc copiii, să le dau lapte cu cereale, Beti să facă o mică criză, azi a fost despre un porc pe care voia să-l ia cu ea la grădiniță iar eu nu am lăsat-o. Aveam și eu motivele mele, nu dați cu pietre. Cu soțul meu însă, crizele nu funcționează. În sensul că, el are o anduranță ridicată la stres și țipete – și-a făcut cu mine mâna – astfel că, după câteva urlete de tigroaica răpusă și târâituri pe jos, a reușit să ajungă cu ea în mașină. Am auzit-o urlând până departe. Apoi, m-a sunat din mașina, iar apoi s-a calmat. Se pare că nici la grădiniță nu a plâns, ceea ce e un fenomen. Cu mine, nu e zi în care să nu plângă.

Apoi, tot nu am dormit. Până pe la 11 am stat pe blog, e-mailuri, telefoane. Apoi, a venit Cris la masă sperând la un prânz normal, dar nu a găsit decât niște unt cu cașcaval. Faptul că stai acasă nu înseamnă că ai timp de absolut orice. Eu chiar cred că e mai simplu să-ți organizezi viața când ai un job de 8 ore, decât atunci când stai acasă și trebuie să faci 100 de chestii diverse: job, proiecte, copii, mâncare, cumpărături, etc. Trebuie să te organizezi mult mai bine și să te concentrezi tot timpul pe priorități. De bine ce îmi intrasem în mână cu ceea ce aveam de făcut pentru birou, a trebuit să plec la fotbal cu Andre.

Iar apoi, pe pilot automat, am luat copiii la medic, la control. Am intrat de-o lună într-un tratament homeopat cu copiii și mă țin de programări. O să povestesc experiența mea într-un articol viitor.

La dus, le-am dat Haribo. Cumva, trebuia sa-mi găsesc liniștea. Plus că drumul e de aproape 40 de minute. Când am ajuns, veșnica întrebare – unde parchez? Cu doi copii nu e niciodată simplu. Ultima dată am reușit să parchez la 20 de minute de mers pe jos de cabinet, după ce deja dădusem vreo 4 ocoluri, de nu mai știam pe unde sunt. Imaginați-vă că a trebuit să-mi las semne să știu pe unde trebuie să mă întorc. De aia e bine să citim povești când suntem mici. Înveți și tu ceva din Hansel și Gretel! Farmacia aia verde pe colț, strada Filipescu, colț cu Arghezi, parcul pe stânga, magazinul pe dreapta.

Și să-i dea Dumnezeu sănătate cui a inventat GPS-ul și Google Maps. Eram pe C. A. Rosetti în caz că vă imaginați că eram pierdută printr-o pădure amazoniană, fără nord și fără sud.

De această dară nu mai eram în stare să fac așa ceva. Eram prea obosită și era prea frig afară. Astfel, cum m-am apropiat de curtea cabinetului, am văzut liber și am și intrat.

Doamne ferește și Maica Domnului, nu am avut ce face.

Imaginați-vă o mașină, oricare, plus 2 cm dreapta-stânga, față-dreapta. Așa eram eu în acea curte, intrată cu fața. Mă claustrofobiam.

Când am ajuns în capătul curții și mi-am dat seama că nu am cum să întorc, mi s-au încurcat circuitele de tot. Era totul beznă, nu vedeam nimic. Iar eu abia văd ziua binișor.

– De ce naiba am intrat eu aici? Da`nu puteam eu parca afară, pe trotuar?

– Cu sine vorbesti, mami?

– Andre, nu e un moment bun acum.

– Vorbesti cu mine?

Eu, dă înainte, dă înapoi milimetric, nu vedeam aproape nimic. Mă treceau călduri-călduri. Era momentul ăla când aș fi vrut să-mi dau viața cu fix 5 minute în urmă. Nu mai aveam energie pentru așa ceva. Deloc!

– Proasta satului, ce-am căutat frățioare aici? mă întreb retoric și răsuflu greu.

– Mami, nu se spune proastă. E foarte urât.

Și așa îți dai seama cum se duce totul de râpă, toată munca ta de mamă într-un moment în care ai luat o decizie proastă. Și e fix lucrul de care ai nevoie în acel moment. Să-ți dai seama că ai dat-o-n bară și cu copiii.

– Așa e, Andre. Ai dreptate. Dar mami chiar nu prea a gândit când a intrat în curtea asta.

– Dar tot nu se spune așa.

– Dar cum se spune dacă am intrat aici și nu mai pot ieși?

– Se spune că ai intrat aici și nu mai poți ieși. Asa se spune.

Eu iar dă în față, în spate milimetric, era mai mult intuiție, decât să văd ceva concret.

– Mami, de se fasi asa – aha, aha, imitându-mi răsuflarea grea, de nervi și frustrare, mă întreabă și Beti.

– Pentru că mami a greșit și e nervoasă. Și nu văd nimic, îmi plângeam durerea cu voce tare.

– Ba vezi, că ai lumini. Nu vezi că ai lumini, mami? Uite-le acolo! Le vezi?

Și doar dacă mi-aș fi amintit de faza lungă.

Ahhh, concentrează-te! Totul stă în mâinile tale, trebuie să ieși! Cumva, există o soluție, îmi spuneam în gând.

M-am oprit. Am băgat un pumn de ursuleți colorați în gură, le-am dat și la copii câte unu – câte un ursuleț, lui Andre roșu, lui Beti galben, m-am concentrat și la ultima manevră, am parcat fix în fața intrării în cabinet cu fața spre ieșire. Am scăpat și de data asta! Într-un fel, sunt bună la asta! Altfel, aș fi putut bine mersi să ies și cu spatele. Nu ar fi fost chiar nici o problemă.

– Bravo, mami! Esti prisepută! mi se face galerie în spate.

De fiecare dată când mi se întâmplă lucruri din astea de am impresia că n-o s-o mai scot la suprafață, mă liniștesc gândindu-mă că e doar o pregătire pentru lucruri mult mai complicate ce urmează să se întâmple. Aștept imprevizibilul cu brațele deschise! Probabil voi rămâne înzăpezită iarna asta.

Când am ieșit, am citit invers GPS-ul și am plecat pe contrasens. Deci, cred că doar mie mi se întâmplă să fie aproape evident că trebuie să o iau în stânga, iar eu să mă cred într-un aparat care se orientează mai greu în staționare și să o iau în dreapta, pe contrasens.

Da, era noapte, și totuși, toți mergeau într-o singură direcție. Mai puțin eu.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *