Ce-și doresc femeile secolului 21?

Mă uit așa în jurul meu, și-mi dau seama ce ușor sunt de mulțumit femeile, în general.

Ca bărbat care nu a pus mâna în viața lui pe-o tigaie, e suficient să treci pe la Mega Image și să-i gătești un mușchiuleț nemaipomenit de vită, medium rare, când se-ntoarce seara de pe drumuri. Merge și la grătar, și la tigaie grill, 4 minute pe-o parte, 4 pe cealaltă. După, pui sare și un pic de unt. Miam, miam!

Sau, dacă vrei să faci pe romanticul, cumpără-i un buchet de flori sau chiar un ghiveci. Orhideea merge la fix. Nu am întâlnit femeie să nu rămână impresionată la orhidee.

Sau, ceva legat de casă: un esspresor pentru cafeaua de dimineață, un blender pentru smoothie-ul sănătos de la micul dejun, un aspirator care dansează, un fier de călcat care face treaba singur, un reparator care lipește mai bine scurgerea mașinii de spălat ca să nu-ți mai inunde garajul (v-ați prins, de ăsta am eu nevoie), un clănțar (de la clanță, și de ăsta aș avea nevoie), un curățător automat de geamuri, o mașină de spălat vase.

Dacă, nici una de mai sus nu i se potrivește, atunci, clar ai putea să o trimiți la o sesiune de masaj de relaxare, manichiură, pedichiură, coafor, împreună cu prietena ei cea mai bună. Apoi, o aștepți acasă în chiloții lui Tarzan, remarcându-i culoarea nouă din păr și unghiile făcute marsala. It`s a must, altfel ai ratat toată treaba!

Să zicem că nici cu din astea nu o rezolvi. Cunosc cel puțin o persoană care nu ar reacționa la nici una din cele de mai sus. Nu, nu sunt eu. Orhideele îmi plac. Și Tarzan.

O lași să doarmă sâmbătă dimineața până te sună pe mobil, în timp ce tu ai îndopat copiii cu floricele și chips-uri la cinema. Să nu faceți așa ceva, niciodată! Doar floricele!

Iar dacă nici cu asta nu merge, îi umpli frigiderul cu vin, iei copiii, și te duci unde vezi cu ochii un weekend întreg. Iar ea va da în voie cu aspiratorul de la punctul 3.

Și dacă totuși nici cu asta nu merge și nu merge, trimiți copiii la mama, o inviți la o vită în oraș, umpli frigiderul cu vin pentru după și pui un film romantic în care ea va plânge pe umărul tău ca-n adolescență.

Nici nu vreau să știu detalii.

 

(Sursă foto:https://pixabay.com)

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole scrise de mine, vă invit să dați like la pagina mea de facebook sau să vă abonați la newsletter. Vă mulțumesc.

By Published On: 21/11/2016Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul