O faptă bună nu costă nimic. Poate doar o-mbrățișare.

Chiar dacă deseori nu dau impresia, de mic copil am fost un copil analitic. Mi-a plăcut la nebunie logica, iar dacă nu aș fi avut profa nefericită de chimie dintr-a 11-a cred că mi-ar fi plăcut un pic mai mult și materia ei.

În același timp, mi-a plăcut mult să citesc. Împrumutam cărți de la Biblioteca Centrală din Bacău și până acasă făceam o oprire mare în Parcul Trandafirilor unde devoram pagină după pagină. Când ajungeam acasă deja știam jumătate din acțiune.

M-am îndrăgostit de Eminescu, apoi mi-a plăcut de-un băiat care cânta la chitară, apoi m-am apucat de scris, ca mai târziu să mă mărit cu un programator pe criteriul – cel mai deștept băiat cunoscut.

În toate momentele acestea de maximă trăire și însuflețire și câte altele, am învățat o lecție definitorie pentru mine astăzi, aceea că pentru orice dorești să primești, în primul rând trebuie să începi să dai.

Și prima lecție primită în sensul ăsta a fost atunci când mi-a spus tata, copil fiind, că dacă îmi pun o dorință de fiecare dată când trec prin fața bisericii acea dorință mi se va îndeplini. Lucru care nu s-a întâmplat, pentru că mi-am dorit vreo 5 ani la rând o bicicletă pe care nu am primit-o niciodată. Nu știu dacă se pune, dar mi-am cumpărat-o ulterior, după alți 15 de ani de la un coleg de birou, în amintirea bicicletei neavute. Ulterior, i-am dăruit-o tatălui meu, știind că i-o va fura până la urmă un om poate, mai sărman.

Lecția cea mai dură a fost însă cea de iubire. 7 ani mi-am petrecut din perioada cea mai frumoasă – adolescența și o parte din studenție – sperând la o dragoste similară. 7 ani de lacrimi, așteptări, gânduri, nopți nedormite, amintiri, scrisori, speranțe, povești, drumuri, singurătate necondiționată. Acum, însă, ca răsplată, mă simt mai iubită ca nicicând.

Casa noastră e mereu plină de prieteni. Au fost momente când mi-a fost greu să înțeleg de ce trebuie să vină lumea la noi, de unde să fac mereu mâncare, să am mereu resurse să pregătesc diferite lucruri. Simțeam că parcă vin să-mi ia energia. Și totuși, au fost la noi prieteni când nu aveam scaune la masă, canapea, ne înghesuiam cu toții pe niște perne de puf pe jos și mâncam câte 4 dintr-o farfurie. Astăzi, bogăția mea sunt prietenii. Oameni care m-au ajutat enorm, oameni care îmi sunt alături, pe care îi simt alături chiar dacă sunt la mii de kilometri, oameni care mi-au oferit șansa să fiu așa cum vreau, așa cum sunt, m-au acceptat și mă iubesc necondiționat.

Mi-am petrecut 10 ani din viață lucrând în diferite organizații și companii. Mi-a fost bine, eu eram responsabilă și am avut noroc de oameni care m-au apreciat. Dar, nu am făcut niciodată acel ceva ce îmi doream să fac cu adevărat. Care să mă facă să mă simt vie, să stau ca acum până la 3 dimineața să scriu despre bărbat și copii.   Însă am stat acolo, am știut că pot ajuta, am simțit că dacă voi pleca îi voi răni și ce mă costa să mai rămân un pic? Dar apoi, după mulți ani, a venit momentul potrivit, într-un context de alte lucruri care se întâmplau în jur, să o cunosc pe Otilia (Mantelers), să ajung la ea la terapie, să mă ajute să mă vindec, să am puterea să spun – asta sunt eu, asta vreau să fac!!

Sora mai mică fiind, a trebuit să învăț mereu să am răbdare, că-mi va veni și mie rândul. Doar că rândul de a primi pachete la București nu a mai venit, rândul să am haine noi, frumoase de domnișoară nu a mai venit, rândul să fiu ajutată cu bani nu a mai venit. Astfel, înșelată în așteptări am învățat să nu mai am răbdare și totul să mi se cuvină. Dacă tot am așteptat, să-mi vină și mie o dată rândul! Și dacă tot vine, să nu care cumva să plece! Să am mereu și numai eu! Că alții tot au avut, eu nu!

Să fie vreo 4 ani de când activez în niște grupuri pe Facebook de donații pentru copii bolnavi grav. Nu donez mult, dar cortexul meu prefrontal a aruncat amigdala cu emoții în joc, obligând-o să se vindece. Încă nu fac ce aș vrea să fac, dar mă străduiesc, pe cuvânt! Anul acesta, în plus, am reușit să ofer grupului restrâns din familie și prieteni, bunuri bune de-ale mele. E o mare realizare pentru mine!

Îmi amintesc acum vreo 6 ani, abia ne cumpărasem mașina. Și în discuție cu un prieten foarte bun de-al nostru a reieșit că ar avea nevoie de o mașină să-și rezolve niște probleme vreo 3 zile că a lui era în service. Și Cris, foarte darnic cum de altfel este, a luat cheile mașinii noastre și i-a oferit-o pentru cât are nevoie, că ”noi oricum nu o folosim”.

Mie mi-a venit să plâng instant. Apoi, m-a luat cu durere de cap. Nu știam cum să plece prietenul nostru mai repede din casă ca să pot urla în liniște. Cris nu avea nici o idee despre ceea ce tocmai se întâmplase. El era șocat de faptul că eu nu vreau să ajut un prieten atunci când pot, iar eu eram șocată de faptul că el tocmai i-a împrumutat ”unuia” mașina noastră nouă.

– Dar nu o folosim. Poți face o faptă bună. Ai un prieten care are nevoie de ceva, iar tu poți să-l ajuți.

– Dar e mașina noastră. Dacă are accident? E nouă! Dacă nu o mai aduce? Adică, un efort atât de mare pentru noi și se folosește altcineva?

– E prietenul nostru. O va aduce înapoi.

– Adică, eu nu conduc mașina noastră, dar o conduce el.

– Păi ai nevoie de mașină?

– Nu. Dar nici s-o conducă el.

A adus-o, fix cum discutaseră. Eu am înțeles cu greu că face parte din cultura noastră, instinctul de posesie e în dezvoltare continuă.

Anul acesta, niște bune prietene de-ale mele m-au invitat să fac parte dintr-un eveniment caritabil ce va avea loc în data de 11 decembrie 2016, la Romexpo, între orele 10-16.

International Women Association, https://www.iwabucharest.ro/organizează un bazar de Crăciun la care vor participa reprezentanți din aproape toate țările lumii. Concret, fiecare țară va avea un spațiu propriu unde vor prezenta mâncăruri, băuturi, obiecte tradiționale care vor putea fi achiziționate, contravaloarea lor fiind donată acestei organizații care are ca scop principal ajutorarea persoanelor defavorizate. Pe site puteți găsi lista completă cu proiectele unde sunt investite donațiile.

Eu mă voi ocupa de masa Portugaliei și voi pregăti orez cu lapte tradițional portughez. Prietenele mele vor aduce multe alte bunătățuri și multe obiecte artizanale extrem de frumoase, specific portugheze. Vor fi reprezentate țări precum România, Algeria, Austria, Chile, China, Columbia, India, Iran, Japonia, Liban, Maroc, Tucia, SUA, și altele, iar fiecare își va prezenta obiceiurile în scop caritabil.

Va fi un eveniment extrem de bogat în tradiții și foarte însuflețit.

Toți organizatorii sunt voluntari care au folosit resurse proprii pentru realizarea acestui eveniment. Principiul a fost: fiecare face ce poate.

Biletul de intrare este 10 lei, copiii sub 10 ani nu plătesc. Puteți intra și vizita sau puteți intra și achiziționa un cadou de Crăciun pentru cineva drag sau poate pentru voi, un pahar de vin de Porto, niște cercei marocani, un burger american sau un breloc chinezesc.

Pentru că ați ajuns pe blogul meu, cine știe cum și (pe) unde, și chiar aș vrea să mă văd în carne și oase cu unii cu care schimb impresii cel puțin la nivel mental și nu e soră-mea sau colega de birou, ofer 2 bilete. Pentru voi sunt gratis, pentru mine e un exercițiu de a fi mai bună și de a dona 20 de lei direct, pentru 2 oameni care mă susțin în acest demers și indirect, pentru zeci de oameni care nu au ce pune seara pe masa copiilor, poate.

Așadar, cine le vrea? Singura condiție e să veniți și să mă salutați la standul Portugaliei. Mă găsiți de dimineață servind orez cu lapte, înfulecând Pastel de nata și probând cercei de pe la alții.

 

15337643_10209311911569535_5776759747116722656_n

Și ca să spargem gheața și să facem mai ușoară inițierea, scrieți-mi într-un comment la postare de ce vreți să veniți: să cumpărați un cadou de Crăciun, din curiozitate, etc

Până la urmă, o faptă bună nu costă nimic!

 

 

By Published On: 05/12/2016Categories: Stil de viață2 Comments

Share This Story!

2 Comments

  1. Oana 09/12/2016 at 13:05 - Reply

    Dina, eu vin sa te vad pe tine si sa cumpar chestii de Craciun :)

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul