Eu cu cine votez?

Sunt româncă, am 34 ani, mamă, studii superioare, citesc, nu mă uit la televizor, scriu pe blog, conduc o firmă și nu știu cu cine să votez.

Tocmai m-am întors de la un târg caritabil. M-am trezit la 7 dimineața, mi-am pregătit oalele cu orez cu lapte pe care l-am făcut cu o zi în urmă până pe la 12 noaptea după ce am terminat un training extrem de obositor pentru care m-am trezit la 6. Am savurat Bucureștiul liber până la Romexpo, am parcurs 45 de minute cu mașina cât să mă bucur de viață. Apoi, cu copiii nedormiți am stat până la 6 după amiaza, am vândut mâncare, obiecte tradiționale, am cărat pachete, cutii, am decorat standul, am făcut orice se putea face ca să strâng împreună cu colegele mele cât mai mulți bani pentru ONG-urile din România care se ocupă cu persoanele defavorizate. Am plecat acasă cu o inimă uriașă pe care abia o puteam duce în piept.

Pe centura Bucureștiului înapoi spre casă, în bezna iernii, fără lumini căci le uitasem automat stinse (de la oglinzile furate), cu copiii suspinând de somn și oboseală, cu sufletul plin de fericire, mi-am amintit că nu am votat.

M-am gândit brusc la toți oamenii ăia care au votat sperând iar eu nu am făcut-o. Mă simt parte din grupul care iese la vot și totuși….nu am votat.

Și mi-am dat seama că nici nu am cum. Cu copiii dormind în mașină, singură, îmi era imposibil să îi las și să mă duc la vot. Iar dacă ar fi trebuit să-i las acasă și apoi să mă duc să votez, o altă oră de drum, din nou, imposibil. Singura dată în viață când nu ajung la vot.

Și-apoi, am fost dezamăgită. De mine.

Căci prima dată când am votat eram în Portugalia și m-am dus special în Lisabona, am stat vreo 4 ore la rând să votez la ambasadă sperând până în ultimul moment că nu va mai câștiga încă o dată Iliescu. Era 2004 și câștiga Băsescu.

Aveam 22 ani și știam că trebuie să câștige Băsescu. Am pus ștampila rugându-mă la Dumnezeu. Atât de încrezătoare eram că fac bine!

Azi, mi-am dat seama că îmi lipsește încrederea.

Dacă eu lipsesc o zi de la birou, știu sigur că Alexandra, colega mea e capabilă să mă salveze.

Dacă eu am o problemă și nu ajung la grădiniță după copii, știu sigur că soțul meu mă va ajuta.

Dacă vreau să particip la vreun eveniment, știu sigur că găsesc cel puțin o persoană care să mă inspire să o fac.

Am încredere că sunt ajutată atunci când am nevoie.

Prietenii există pentru a ne ajuta și a fi ajutați. Doar că noi nu aparținem nici unui grup de prieteni. Grupul nostru este unit de ura față de PSD și nu de încrederea că partidul Y e alegerea cea mai bună.

Dar ne lipsește liderul. Asumarea cu bune și rele.

 

Eu azi nu am știut cu cine să votez. Asta-i realitatea!

Cât stau pe Facebook, nu am văzut nici măcar un om să promoveze vreo clasă politică. Atenție, să promoveze, nu să antipromoveze. Că știu că PSD nu e bun.

Băi, da` unu n-a zis nimic. Probabil, din cauza gurii lumii – care cred că dacă ar fi partid politic ar câștiga detașat – să nu zică X despre Y, să nu creadă cine știe ce despre celălalt și tot așa. Deci, concluzia mea e că trăim pentru a ne oglindi frumos în privirea celuilalt. Nu e despre a ne apăra țara promovând valori și votând valoarea, e despre a urî în grup pe cineva și a merge la vot doar să NU și nu să DA.

Pe mine m-a sunat mama să mă întrebe – cu cine votăm?

– Nu știu….și mi-am dat seama, că pentru puținele dăți în viața mea, când trebuie să iau o decizie fundamentală pentru viața copiilor mei, în principiu, eu sunt incapabilă. Iau zilnic decizii despre alimentația lor sănătoasă, școli ca să nu-i traumatizeze, merg la terapeut să fiu o mamă mai bună, țin formări să-i învăț și pe alții, iar când vine vorba de decizia fundamentală ca bază la tot ce decid eu zilnic, sunt o incapabilă.

Și mă întreb – unde am greșit? Trebuia să mă uit la televizor mai mult, să cumpăr ziare, să fac grup de suport pe probleme politice?

Oare nu e responsabilitatea celor care vor să ajute țara asta, care au intrat în sistemul politic cu scopul de a schimba ceva în bine, să ne informeze?

Eu dacă vreau să strâng oameni la formările mele, mă apuc să mă promovez. Mă duc pe facebook – îmi asum în același timp și reversul medaliei, oameni care nu mă vor mai plăcea, ceea ce s-a și întâmplat, dar face parte din proces, mă duc la prieteni, mă duc la școli, grădinițe, pun afișe, poate la radio, televiziune, blog, orice. Dacă am încredere că informația mea va schimba vieți, apăi nimic nu mai îmi stă în drum.

Eu ascult radio aproape non stop. În afară că nu e bun PSD nu am înțeles nimic. Pe cuvântul meu de om. Și zic că ascult un radio normal. Dar poate există legi care nu permit promovarea politică și atunci, cumva, se înțelege. Și totuși, ce-ar fi trebuit eu să fac? Măcar să știu data viitoare. Căci eu vreau să iau decizii responsabile, să ascult păreri, să văd dacă există coerență, să mă identific cu ideile partidului, nu să stau pe facebook și să înghit ce vrea facebook-ul să-mi dea.

Îmi place de Cioloș, înțeleg că a intrat cumva în PNL, dar nu sunt coerenți. Mulți adunați din toate părțile care nu prea știu ce fac, plus cei vechi, corupți. Plus, întrebări: de ce a intrat Cioloș, parcă a zis că nu intră, acuma a intrat, dar de ce PNL, înseamnă că ALDE nu e încă dezvoltat suficient, etc

Apoi e ALDE care sunt tineri, la început, nu prea au experiența și viziunea formată.

Apoi, restul, nu?

Deci, cu cine?

Cred că în momentul în care vom începe să gândim pozitiv, ies la vot să câștige X nu ca să piardă PSD și partidele politice se vor adresa susținătorilor ca unor prieteni, colegi de echipă, vor ajunge la ei și vor răzbate prin pasivitatea din fața ecranelor (iertați-mă, dar nu mă pot abține deoarece pentru unii, viața e doar despre facebook și vecinul de lângă) cu idei clare și care conving, vom avea și noi atunci o elită la putere.

Căci elita atrage elite.

Pentru că majoritatea e despre PSD. Și-atunci, întrebarea e, cum îi facem pe ăștia să voteze altceva? Denigrând sau cu texte încurajatoare și pozitive?

N-a zis nimeni că e ușor, dar nimic nu e imposibil când crezi cu adevărat!

 

PS M-am gândit de vreo câteva ori dacă să postez sau nu acest articol, în ideea că voi primi ceva roșii în cap. Apoi am recitit și mi-am dat seama că tocmai ce-am zis că nu e despre ce cred ceilalți despre tine, ci e despre cum te simți tu – ai făcut sau nu azi o faptă bună? Eu zic că da.

PPS Mulțumesc celor care au votat azi și pentru mine! Iertare că nu am fost lângă voi!

 

 

By Published On: 11/12/2016Categories: Jurnal de părinte, Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul