Cum a fost viața ta?

Probabil, acesta va fi ultimul meu articol din 2016.

Știți, în blogging se încurajează scrisul unui articol pe zi, pentru a-ți crește numărul de cititori, pentru a fi prezent, pentru a-ți fideliza cititorii.

Eu cred în asta până la punctul când nu ai ce scrie interesant – mi-e greu să cred că ai tot timpul ceva palpitant de spus, nu ai cum să scrii – ești plecat, nu ai internet, etc și atunci, decât să scrii doar pentru a scrie un articol pe zi, mai bine te abții.

Oamenii care te citesc cu adevărat vor fi acolo și mâine și poimâine și te vor aprecia la fel sau poate chiar mai mult decât a-i crede.

Și mai cred că noi toți, dincolo de ușile cu vizor și porțile ferecate, ar trebui să avem spațiul nostru intim, să păstrăm și pentru noi, ceva personal, nespus, neexplicat, nepovestit. Ceva doar al nostru. Neprețuit!

Așa că, dragii mei, plecăm la munte. Nu știu dacă voi avea internet, nu știu ce mă va aștepta cu copiii, nici măcar nu știu unde mergem exact și nici nu cunosc toți oamenii cu care mergem. Interesant, nu? Că tot vorbeam de lucruri palpitante în viața noastră. Deci, cum spuneam, probabil va fi ultimul meu articol din 2016.

Până acum un an nici nu voiam să mă gândesc cum a fost anul ce urma să treacă și la ce să mă aștept de la anul viitor (aici e ceea ce scriam fix acum un an). Mi se părea că nu am reușit să fac nimic din ce-aș fi vrut, dar nici nu îmi propuneam. De fapt, cred că asta era problema. Că nu reușeam să-mi propun nimic concret, mi-aș fi dorit ceva nou și fascinant și totuși, e mult mai simplu și comod să trăiești din inerție.

Până anul trecut.

Când în ultima noapte din 2015 mi-am dorit un singur lucru – să cunosc oameni noi! Pentru că un an întreg mi-am dat seama că fără să ies din mediul meu confortabil, din bula mea – cum spuneam într-un articol anterior, nu voi putea face nici o schimbare fundamentală în viața mea. Și m-am aruncat în valuri. M-am apucat să scriu serios pe blog, să particip la evenimente cu oameni noi și să mă acomodez cu mediul. Am cunoscut tot felul de oameni de la care am învățat de toate. Am filtrat, iar azi, aproape de final de an sunt mai bogată cum nu am mai fost de mult. Acum, mă pot uita în spate fără frică și să spun, da, poate nu mi-au ieșit toate cum am vrut, dar am învățat însutit. E tot ce contează!

Pentru anul 2017, pfuuu, acest an cu 7 la final – numărul meu magic, anul în care voi face 35 de ani, anul când Andre va merge la școală, și câte altele se vor întâmpla de care nici nu am habar, îmi doresc un singur lucru –  să cern din viața mea profesională doar ceea ce mă ridică și mă ajută emoțional să cresc. Să am inspirația să aleg binele de rău!

 

Pe final de 2016, pe 23 decembrie, într-un joc al destinului am tras o carte:

Cum a fost viața ta?

N-ar fi putut să mă întrebe câte ore am dormit în ultima noapte sau care e mâncarea mea preferată.

M-a obligat să fac incursiune în trecut, să analizez și să aleg deznodământul.

Chiar, cum a fost viața mea până acum? Și mi-am amintit de copilărie, de prietenii din adolescență, de iubirile din tinerețe, plecarea mea în Portugalia, întoarcerea acasă împreună cu Cris.

– A fost tristă și fericită. Un fel de sour sweet, așa cum e ciocolata aia cu gust sărat, am răspuns după câteva momente.

Alegerea e importantă și unghiul din care privim lucrurile.

Dacă am avea puterea să ne modificăm poziția cu un singur grad, lucrurile ar prinde alt contur și valoare.

Poate în bine, poate în rău, dar perspectiva ar fi cu siguranță diferită.

Cert e că ordinea contează. Din tristețe și suferință înveți să fii fericit!

 

Viața ta cum a fost?

 

(Pe 23 decembrie am avut Petrecerea mamelor fără Petrecere de Crăciun. Nu știu dacă ați știut de ea, a fost ceva organizat extrem de rapid, pe ultima sută de metri ca urmare a unui articol – pe care-l găsiți aici, în care îmi exprimam tristețea că anumite mame nu au Petrecere de Crăciun așa cum se obișnuiește pe la corporații. Încurajată de câteva prietene, ne-am adunat vreo 10 fete care mai de care cu mâncarea făcută pe ultima sută de metri sau chiar deloc și ne-am povestit de nu mai reușeam să ne așteptăm rândul. Am spart gheața cu niște vin fiert și cu un joc în care trebuia să tragi o carte cu o întrebare, cuvânt sau fotografie și să spui ceva despre tine corelat cu cartea trasă.)

Sursa foto: www.pixabay.com

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *