Aprecierea naște eroi

Profesia a fost mereu un punct sensibil la mine.

Primele mele amintiri sunt cu mama îmbrăcată într-o rochie movulie, vaporoasă cu brațele pline de flori. Frumoasă și extrem de iubită de toți copiii de la grădiniță. Apoi la serbări, părinții o felicitau, copiii îi săreau în brațe, pe unii i-a și cununat după mulți ani.

Cu tata am imaginea lui Popey, marinarul care merge teleghidat după mirosul de spanac, dacă ați văzut desenele. Așa și el după mirosul de motorină și ulei de mașină. Are mecanica în sânge, și cred că eu l-am moștenit.

De soră-mea nu mai zic. Pentru mine este model de profesionalism în meseria ei.

Eu muncesc de la 20 ani. Adică de 15 ani. În toți acești ani, nu am simțit niciodată că fac cu adevărat ceea ce-mi place. Nu m-am dus niciodată la serviciu stresată din cauza lui, dar nici nu m-am simțit împlinită. Cu toate că am primit și primesc și acum feedback pozitiv pentru ceea ce fac, dar totuși eu visez să scriu.

Atât.

Și-atunci, cu atât mai mult am acum nevoie să simt că sunt apreciată pentru ceea ce fac. Ironic, nu? Pentru că prin scris, mai ales în situația mea de semi-beznă, probabilitatea să primesc verbal apreciere este de unu la un milion și aia e o prietenă bună de-a mea.

Una e să lucrezi într-o companie care să îți ofere o zi liberă de 8 martie, mărire de salariu sau bonus anual și alta e să scrii pe un blog, mai mult sau mai puțin cunoscut, și să aștepți un like, share sau un comentariu, de preferat drăguț.

Eu cred și în motivarea extrinsecă a oamenilor. Cred într-un ansamblu de feedback pozitiv și recompensă.

Pentru prima dată în viața mea de scriitor pe blog am primit o recompensă. Nu o plată pentru o înțelegere dinainte stabilită, ci un cadou pentru că am scris ceva ce a plăcut.

Am scris despre experiența mea cu Lidl – aici – iar articolul meu a ajuns cumva la ei. Și fără să știu, în ziua Ajunului de Crăciun, am primit un cadou de la ei. (De altfel singurul de Crăciun pentru că printr-o întâmplare nefericită a sorții bărbaților care muncesc jumătate din viață la un mall care aparent nu se mai termină nu a mai existat timp și pentru achiziționarea de cadouri pentru alte persoane care se așteptau dar care au promis că nu vor mai aduce în discuție acest aspect. Pentru că în ciuda timpului scurs ar mai fi existat un rest pentru o fugă rapidă la primul magazin, doar că subsemnata nu se mulțumește cu orișice și atunci e mai bine cu nimic. Să dea încornoratu să nu primesc cadou de ziua mea că în subsolul de la mall-ul neterminat doarme)

Și cum spuneam…..nu am cuvinte să-mi exprim bucuria!  Ca un copil la primirea unui cadou extrem de neașteptat! (îmi dau seama că această expresie cu copilul în fața unui cadou e trecută căci azi, copiii primesc tot ce-și doresc). Cam cum mă bucuram eu când venea Moș Crăciun și-mi aducea o pereche de pantaloni.

 

Prima cremă din dreapta nu am folosit-o încă.

A doua era fix ce-mi doream și era pe lista mea la următoarea vizită. Eu o țin în mașină, miroase foarte frumos și îmi face mâinile impecabil de fine, dat fiind frigul de afară și apa din Pantelimon.

Sticla o voi deschide de ziua mea, alături de prietenele mele.

Nu e mult, dar pentru mine înseamnă enorm.

 

Și mai cred că e un semn, că trebuie să continui indiferent de orice! Ăsta-i drumul meu.

 

Vânt din pupă!

 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/fat%C4%83-frumos-flori-751070/

By Published On: 04/01/2017Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul