Conflictul – motiv de reconectare în familie

Cum spuneam și pe invitația de la cursul de ”Gestionarea conflictelor în familie”, eveniment ce are loc pe data de 21 ianuarie – găsiți detalii aici, tocmai ce am ieșit dintr-un conflict din familie.

Și ca să nu mă simt ca în clasa a II-a când a întrebat doamna învățătoare cum se formează ploaia și toată lumea știa mai puțin eu – cel puțin eu așa-mi amintesc, ridicați vă rog mâna dacă și voi aveți conflicte în familie. Nu, nu e nevoie să se vadă, doar să simt eu că nu-s singura ciudată de pe plantație.

Și cum vă spuneam, la noi lucrurile merg perfect. Mai ceva ca fotografiile de pe Facebook.

Până când eu abia aștept să vină sâmbăta să mai stea și el cu copiii, după ce eu am stat…..de când e vacanță? 3 săptămâni, non stop, iar el abia așteaptă să vină sâmbăta să doarmă.

Până când eu mă aștept ca el să vadă cumva că sunt obosită și că vreau și eu să dorm sâmbăta dimineața, iar el nu vede absolut nimic decât cearșaful moale de la Ikea. De fapt, vede că sunt prea stresată și chiar i se pare amuzant faptul că de nervi m-am apucat să reconstruiesc nava spațială gigant din Lego, dezmembrată complet de Andre împreună cu verișorii lui.

Oricât de evident pare pentru noi că am mai vrea să fim ajutate cu copiii din când în când și să mergem să ne cumpărăm cizme cu toc la care visăm de vreo câteva luni bune, pentru bărbați nu este.

Dar eu cred că fix de aia ne-a făcut Dumnezeu mamă și tată – când nu e unul disponibil, să fie celălalt. Fiecare cu rolul lui de părinte. Nu degeaba Beti îi spune lui ta-su ”mati” – o jumate de mamă și una de tată. Adică, și tatăl poate fi mamă. Din când în când.

Și mai cred că ni s-a dat o gură și posibilitatea de a articula cuvintele (ceea ce ne face superiori animalelor) ca să cerem ce avem nevoie.

Asta e din aceeași categorie cu:

– Iubita mea, dorești un pic de vin?

– Nu, mă doare capul.

După 3 minute.

– N-am văzut așa ceva, nu m-ai servit și pe mine cu un pahar de vin! Bei de unul singur….

Eu am făcut o singură dată chestia asta, chiar cu Cris. În tinerețile noastre, în Portugalia, eram la un Mc Donalds. Pe-atunci era ceva select pentru noi. Și m-a întrebat dacă vreau un McFlurry, de altfel, preferata mea. Mi se părea că prea cheltuiește bani cu mine, iar eu oricum nu prea aveam resurse pentru astfel de delicatese, așadar am refuzat (am povestit pe blog despre experiența de voluntar în Portugalia). Vă rog să apreciați buna mea intenție.

Ei și nu vă spun că-și ia Cris un McFlurry de 3 euro 50, ne așezăm la masă și o mănâncă. Pe toată. Integral. Singur.

M-a întrebat o dată, sigur nu vrei? Categoric, NU, am răspuns lovită în orgoliul de iubită neînțeleasă.

Apoi, am început să judec – cine a greșit? Eu că am refuzat sau el că nu era un gentleman? Și ca gentleman ce trebuia să facă? Să insiste? Ceea ce iar nu se face. Am concluzionat că fraiera sunt eu și că nu am motiv de supărare.

Urma să-mi dau seama că viața tocmai mi se simplificase la jumate. De atunci, am învățat să-mi descopăr cu adevărat nevoile și să-mi fie acceptate. Dacă spun că vreau o friptură de vită adevărată, păi se dă peste cap să vină cu vita făcută. Că știe că vreau cu adevărat! Și știu ce vreau cu adevărat!

Dat fiind acestea, nu știu de ce, sâmbăta asta am uitat să-mi folosesc limbajul articulat.

Ooooo, ba da, știu exact ce s-a întâmplat. De obicei, noi avem o după amiază a noastră, când luăm masa în oraș împreună și ne reconectăm. Am mai scris despre asta aici. Mi-a lipsit enorm această ieșire a noastră în perioada vacanței în care m-am conectat exclusiv cu copiii. Nu am mai ieșit nicăieri, seara abia reușeam să schimbăm 3 cuvinte căci copiii săreau direct pe el. Noaptea eu scriu, și uite-așa, trec zilele și uităm de NOI. Ne îndepărtăm fără să vrem, fără să ne dăm seama. Ne trezim deja stresați pe celălalt, fără să schimbăm un cuvânt.

Pe cât de importantă este conectarea cu copilul, eu cred că pe atât de importantă este conectarea cu perechea noastră, ca de altfel și cu prietenii noștri, în alt context.

Ceea ce a salvat ziua au fost următoarele:

– am zis mereu că relația noastră a ”ars” niște etape de conflicte. Până să ne căsătorim, la orice discuție în contradictoriu pleca fiecare în altă cameră. După ce ne-am căsătorit, ne amenințam cu plecatul (eu, în special, că el unde să plece?). Acum, stăm și povestim. Evident, tot eu deschid discuția că eu am tot timpul mai multe cuvinte nefolosite în bagaj. Plus, funcționez pe principiul – dacă am o problemă trebuie să o rezolv. Nu pot sta supărată de dorul lelii. Că îmi afectează starea de bine, implicit relația cu copiii. Adică, sunt integral eșuată, ceea ce nu există în cazul meu. Există mereu o variantă, o soluție, o rezolvare. Iar orgoliul este ultimul lucru de care-mi pasă. Starea mea de bine este esențială!

– m-am apucat să citesc cartea Hiperintuitivii, de Heidi Sawyer, unde explică de ce senzitiv intuitivii – posibil eu, sunt mai stresați decât restul populației. În sfârșit, mi se confirmă că nu sunt extraterestră și că mai sunt și alții stresați ca mine. Probabil, toate mamele care timp de 3 săptămână și-au luat orice altă responsabilitate de pe umeri și au stat cu copiii acasă. Mai ales cele care au niște treburi de finalizat de prin decembrie 2016.

– mi-a trimis soră-mea un email despre glandele suprarenale care în caz că nu funcționează bine suferim, în primul rând de stres și epuizare.

Buuun, deci mai bine bolnavă și superintuitivă decât extraterestră.

Ce a salvat cu adevărat ziua?

– Mă aștept ca mâine să te trezești și să stai cu copiii, în timp ce eu mă odihnesc.

– Eu mă aștept să te relaxezi, să vorbești calm și frumos.

Pe cât de simplu, pe atât de complicat.

La un cuvânt potrivit distanță!

Cine a făcut duminică sesiune de shopping la Metro – EU 🙂 Căutam pește, dar tot se pune. Că eram singură și fericită!

Cine are bucătăria curățată dimineața după micul dejun? – EU

 

Sursa foto: aici

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *