În sâmbăta când planetele mi s-au aliniat

Nu prea mi se aliniază mie planetele atunci când vine vorba de lăsatul copiilor pe undeva ca să pot să particip în weekend la vreun eveniment. În primul rând, bunicii sunt departe și foarte departe, soră-mea are suficienți copii pentru încă 2 perechi de familii, deci numai eu lipsesc din peisaj, bonă nu am, așa că, dacă nu e soțul, nu e nimeni.

Și totuși, sâmbăta asta chiar s-au aliniat planetele cu tot cu soare și lună și stele și ce-o mai pluti prin univers, căci la a treia ediție DigitalParents Talks, ambii mei copii cu rămas cu Aniela, vecina de peste drum care a venit în weekend la București. Care ar fi fost șansele ca ea să vină cu ambii copii fix în weekendul ăsta la București, iar copiii mei să rămână la ea? Vă spun eu, 0. Și totuși, Dumnezeu există și ajută o mamă singură cu copii acasă să-și urmeze visul.

Astfel de evenimente sunt pentru mine ca aruncatul din avion fără parașută. Exact ăsta-i sentimentul meu. Cu toate că încerc să par sigură pe situație, să zâmbesc și să mă simt în largul meu, sunt un pic stresată. Nu cunosc aproape pe nimeni, iar de obicei, 90 % din cei invitați se cunosc deja între ei.

E mult mai ușor să stai în bucătăria ta cu cana de cafea în dreapta și să scrii la sute de oameni din spatele unui ecran frumos colorat. De aia sunt atâtea blogguri pe piață.

Mai greu e cu socializarea, cu o strângere de mână, un schimb de zâmbete, poate chiar un contact. N-a spus însă nimeni că e ușor să devii un blogger veritabil. Dar ce e ușor pe lumea asta?

Pe Ana Nicolescu și Lavinia Pavel le-am cunoscut la a doua întâlnire Digital Parents Talks, despre care am povestit aici. Pentru mine a fost revelator să văd că sunt și alții ca mine la început de drum, cu aceleași dileme sau altele, la care nici nu m-aș fi gândit că există. Apoi, să văd că există oameni disponibili să te ajute.

Sâmbătă, Liviana Tane (www.thenestproject.ro) ne-a povestit despre cum să scrii povești de calitate. Pentru că un blog nu e doar despre a relata o experiență, e despre a spune o poveste, într-un mod credibil, corect, clar și atractiv. Care să te atragă și să revii. Liviana e ca o carte buna, din care, cu cât citești mai mult cu atât vrei să nu se mai termine niciodată. Cu cât povestește mai multe, cu atât vrei să o asculți și mai mult.

Iar experiențele Anei Nicolescu de la începuturile ei din redacție, când pentru o știre de un paragraf a muncit 8 ore și a scris 10 ciorne aproape că m-a făcut să uit că am copiii lăsați prin vecini.

Până și pe Aniela, babysitter-ul de serviciu am văzut-o frumos aranjată într-un banner al minunatei Cristina Nichidus Roncea, de la Photography Studio – Kids & Family.

Apoi, acei oameni care te citesc și care te fac să te simți atât, dar atât de specială și oamenii pe care-i citești și pe care-i faci să se simtă atât de speciali.

De aceea cred că sâmbătă mi s-au aliniat planetele.

Ca să-mi amintesc că se poate, se poate orice, atâta timp cât îți dorești cu adevărat și ai oamenii potriviți lângă tine!

Digital Parents Talks e o conferință ce a avut loc cu sprijinul sponsorilor Philips Avent, Animax și partenerilor @DGASPC sector 6 – Centrul De Recreere Si Dezvoltare Personala „palatul Copiilor” Sector 6, Skin Novels, Gerlinea Romania, Ana Pan, Centrul Comercial Auchan, Cristina Nichitus Roncea – Photography Studio – Kids & Family.

 

By Published On: 22/01/2017Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul