Pariul din tren

pariul din tren www.mamipetocuri.ro

Ruta Bușteni – București. Trenul pe jumătate plin. Unii dorm, alții ascultă muzică la căști.

În dreapta mea, un cuplu de bunici. Îmbrăcați bine, vorbesc corect, literar, încet.

Doamna citește un ziar cu scrisul mic și fără poze, domnul ține în mână romanul lui Saramago, ”Intermitențele morții”.

– La ce oră ajungem? întreabă ea.

– Ce-ai spus?

– La ce oră ajungem? repetă doamna, încet.

– Nu înțeleg, mai spune o dată.

– La ce oră ajungem? se auzi pe același ton calm.

– 12, 12 jumate, răspunde domnul cu capul mult îndreptat spre soția lui.

– Lui Adrian trebuie să-i spui exact.

– Păi, 11 jumătate, 12 fără ceva.

– Uită-te pe bilet, trebuie să scrie acolo. Lui Adrian trebuie să-i spui exact.

Domnul se caută de bilet.

– Nu mai știu unde l-am pus.

– Lasă, că întrebăm pe cineva, îi răspunde doamna calm.

Un telefon cântă liniștit pe masă.

– Bună, draga mea. Ești cu cel mic? A căzut? Nu-l speria, te rog. Ia-l de mânuțe ușor, zâmbește-i și spune-i: ”hai să ne ridicăm împreună, ușor”. Spală-i mânuțele cu zăpadă, așa-i copilăria. Da, zăpada e rece, dar copilul trebuie să-și trăiască copilăria. Copilăria e cea mai frumoasă, lasă-l s-o descopere, să cadă, să se ridice, să se murdărească, să îi fie rece la mânuțe un pic.

Doamna își aruncă ochii pe geam:

– Ce frumoasă-i tinerețea!

El se scufundă printre rândurile din carte. Ea formează un număr de telefon.

– Bună, draga mea, ce faci? Vaaai, numai delicatese. Îți spun eu cum se face cea mai bună cremă de vanilie: unt, ouă, lapte și un pic de bicarbonat.

Liniște.

–  Îți spun, pune un pic de unt, îi dă finețe. Da, sunt în tren. A venit ginerele la noi să-și cumpere mașină. Uaaaaiiii, și-a luat Duster. Ce frumos e! Din ăla mare. Tare frumos e! Da, da, din ăla cu roți mari! Îmi place de nu mai pot! Negru. Da…..stai un pic.

Își îndepărtă telefonul de ureche și către soțul ei întreabă:

– Auzi, Mișu nu are tot Duster?

– Poftim?

– Mișu, Mișu Popa, nu are tot Duster? A venit la noi cu Duster.

– Nu, are altceva.

– Are tot Duster! Îți spun eu că a venit la noi cu Duster.

– Nu are Duster, răspunde soțul liniștit. Are Logan. MCV.

– Are Duster. Îți spun eu că are Duster. Bine, bine….deci și-a luat Duster ca a lui Mișu, continuă doamna discuția de la telefon.

– Vrei să-l sun pe Mișu? întreabă domnul.

– Da, sună-l, ca să avem de ce ne certa în tren.

– Punem pariu? 50 lei că nu are Duster.

– Bine, 50 lei. Hai că am pus pariu pe 50 lei, revine doamna la discuția telefonică. Uite-așa o să câștig 50 de lei. Bine, bine, te las să faci cremșnit.

În același timp, domnul își sună prietenul:

– Bună Mișu, vrea Doina să te întrebe ceva. Poftim, dragă, îi îndreaptă el telefonul soției.

– Dragul meu Mișu, ce mașină ai tu?

Liniște.

– Dar, de ce nu ai Duster? Nu ai venit la noi cu un Duster? Nu era mașina aia mare, Duster?

Domnul citea, zâmbind ușor.

– Mișu, am pierdut pariul. Asta e, trebuie să-i dau 50 de lei. Să ai Duster data viitoare! Și-a luat ginerele meu Duster. Foarte frumos. Și mașina ta e frumoasă. Bine, Mișu, am pierdut pariul.

Doamna închide telefonul și scoate din portofel o bancnotă de 50 lei. I-o întinde soțului zâmbind.

– Se întâmplă ca într-un oraș să nu mai moară nimeni, începu el să povestească despre cartea ce-o ținea în mână. Moment în care începe haosul.

– Păi nu mai sunt boli și oameni bătrâni? întreabă ea curioasă.

– Sunt, doar că nu se mai moare. Ce crezi că se întâmplă?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Deseori mă întreb – ce-i ține pe unii împreună și pe alții îi desparte.

În momentele mele de derivă, Cris îmi spune mereu: înțelegi că majoritatea au aceleași probleme ca ale noastre? Cumva, le vom rezolva și noi. Nu e ca și când suntem singurii neînțeleși, singurii nepricepuți, singurii fără rezolvare.

Asta-mi dă speranță. Există soluție, trebuie să existe!

Povestea din tren m-a ajutat să fac un exercițiu de imaginație la cum vom fi noi peste ani.

Vom fi un cuplu în care ne vom repeta de câte ori va fi nevoie aceeași întrebare din respect pentru omul care ne-a stat alături o viață sau vom țipa, fără răbdare la cel care nu își tratează auzul?

Vom fi un cuplu în care vom vorbi despre cărți sau ne va păsa mai mult despre ce au făcut sau nu au făcut alții din jurul nostru?

Vom fi un cuplu în care ne vom mândri cu copiii noștri  sau ne va părea rău pentru deciziile luate în privința lor?

Vom fi un cuplu în care ne vom strădui să ne creștem nepoții cu bunătate, iubire și deschidere sau ne vom afunda în propriile noastre limitări?

Vom fi un cuplu în care vom respecta opinia celuilalt sau ne vom certa pentru a ne impune propria credință?

Vom fi un cuplu în care ne vom respecta indiferent de situație, loc, oameni și context?

Vom fi un cuplu care se va iubi până ce moartea ne va despărți?

Oare cum vom fi?

 

Sursa foto: aici

 

 

 

 

1 Comment

  1. ce frumos! și eu mă întreb uneori cum vom fi dar soțul meu glumește și spune că noi deja ne comportăm de parcă am fi octogenari și suntem împreună de vreo 60 de ani :)). eu sper sa mai povestim cărți și să avem răbdare cu nepoții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *