Ce școală aleg pentru copilul meu?

De câteva săptămână m-am apucat să caut școli. Andre va merge, cel puțin teoretic, de la anul la școală. Nu va avea împliniți 6 ani, deci încă depindem de testul de înscriere în clasa pregătitoare.

Am început să mă interesez la școlile de stat. Dintre toate grădinițele schimbate până acum, cea de stat a fost cea mai prietenoasă: meniu sănătos, oameni deschiși, educatoare blânde, director prezent.

Cu toate acestea, propria experiență la școala de stat nu prea mă ajută. Am urât-o din tot sufletul meu și am așteptat să se termine în fiecare secundă din viața mea. Cris a făcut școli particulare până la facultate. El nu crede că a făcut vreo diferență, eu cred că a făcut TOATĂ diferența în dezvoltarea lui ca adult:

  • eu mă integrez greu în orice grup de oameni
  • el, extrem de ușor
  • eu nu știu ce vreau de la mine (mi-au trebuit vreo 30 de ani să descopăr)
  • el știe exact ce vrea, unde vrea să ajungă și cum
  • știi cum e să riști să nu intri în bacalaureat pentru că profa de chimie, profil filologie, vrea să te lase repetentă pentru că nu ai tras linie la caiet?
  • la el, cele mai frumoase amintiri sunt din liceu, cei mai buni prieteni, cele mai interesante experiențe

Chiar și așa, am început să mă interesez în primul rând la școlile de stat.

Din păcate, prea multe nu ai ce să afli. Pe cei pe care îi cunosc cu copii la școli de stat ori sunt extrem de revoltați și încearcă puțin câte puțin să schimbe milimetric ceva în sistem, alții au intrat deja în metastază.

În primul rând, nu poți înscrie copilul la orice școală. Pe modelul, toți suntem identici, învățăm la fel și gândim ca roboții, mecanizat, după un software preinstalat, nici nu contează ce-ți dorești pentru copilul tău, nici nu contează ce visează copilul tău atâta timp cât ai făcut un credit și ai reușit să-ți iei o casă în sectorul 2 dar ai fi vrut să-ți duci copilul la școală în sectorul 3.

Alții mai deștepți decid pentru tine. Nu de aia îi plătești? Lasă-i pe alții să gândească.

Libertate de alegere? Ciuciu. Gândire selectivă? Ciuciu.

Prima pe dreapta, bineînțeles că avem cei mai buni profesori, 32 în clasă, nu ieșim afară că nu avem timp, programa e de vină. Dar, avem olimpici. Cei mai buni. Multă muncă, teme pentru acasă, dar altfel cum? Fără muncă, ce mai faci în zilele noastre?

Acum ceva timp, am vizitat prima școală privată din lista noastră. Una dintre cele mai bune, cu metodologie englezească. Cu taxe mult peste bugetul nostru, dar am vrut să vedem care-i nivelul, cerințele, așteptările. Cum se justifică aceste taxe.

#1 Fără teme

Primul lucru pe care ni l-a zis o învățătoare pur englezoaică a fost că ei nu dau teme pentru acasă. Mi s-a părut cel puțin fascinant ca primul lucru considerat reprezentativ al școlii a fost acela că ei nu au teme. Și dacă mai dau câte un exercițiu acasă, este doar pentru a încuraja relația părinte-copil, de a sta împreună și a realiza tema – care de multe ori este practică, și de obicei o dau de luni, pe vineri sau de pe vineri, pe marți. Se urmărește prin aceasta încurajarea realizării ei alături de părinte și nu de a o termina contra timp. Atât de simplu!

#2 Ieșitul afară

Punctul doi pe listă a fost acela că scot zilnic copiii afară. E o regulă a școlii, consideră că indiferent de vreme, jocul în natură aduce beneficii substanțiale dezvoltării copilului. La noi, în ciuda spațiilor mari pe care le au majoritatea școlilor, copiii nu prea ies afară: că iarna e prea frig, primăvara cresc virușii, vara fac insolație, iar toamna plouă. Oricum, e greu să organizezi ieșiri afară, în pauză, când jumătate dintre părinți le dau antibiotic preventiv copiilor, la prima tuse.

#3 Program prelungit

Programul se termină la ora 14-15. Au câteva ore de studiu și activități practice pentru a aprofunda teoria. La ora 15.00 când iei copilul acasă te poți juca liniștit cu el. Nu sunt teme, nu sunt lucruri de clarificat pe subiectele de la școală. Fiecare cu bucățica lui de responsabilitate: profesorul cu școala, părintele cu educația acasă.

Just, până când mama trebuie să studieze manualul de matematica cot la cot cu copilul ca să-i poată explica problema pe care ar fi trebuit să o înțeleagă din clasă. Dar la 32 de copii, care nu sunt la fel, nu gândesc la fel, nu sunt roboți, e imposibil.

Iar dacă mama mai e și paralelă la mate, fizică și chimie (nuuuu eu, doar spun așa, în general….) eșecul e iminent. Frustrarea e maximă.

#4 Opționale

Nu știu cum e la școala de stat, dar la grădinița unde suntem acum nu se mai face nici un opțional intern pentru a evita eventualele discuții cu privire la sumele de bani ce s-ar fi putut strânge de către educatoare. Așa că: vrei fotbal, lași serviciul și duci copilul la fotbal. Vrei balet, le dai cât colo de întâlniri și pleci la balet cu copila. Bați Bucureștiul de-a lungul și de-a latul după opționale. Asta dacă nu vrei să te duci la o școală privată unde se ocupă ei de acest aspect, responsabil și profesionist. Cel puțin teoretic.

Recunosc că îmi lipsește acest aspect acum. Pe mine, orarul de fotbal al lui Andre mi-a schimbat complet viața. Practic, am devenit half housewife. Iar de la anul, începe Beti baletul. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi.

#5 Efectivul de copii

Aici, se știe: la stat între 30 și 32 – unde vin cam toți, la particulară – între 16- 20. Efectiv de copii care se completează cu numărul de ore în plus pentru a clarifica anumite aspecte din lecțiile predate.

Peste acestea, intervine diferența de metodologie. Pentru care, într-adevăr, se duc mai mult de jumătate din taxe pentru plata salariilor profesorilor vorbitori nativi de limbă engleză și a acreditărilor specifice. Mai mult de jumătate dintre copiii care termină aici pleacă la facultățile din Anglia. De fapt, acesta-i obiectivul.

Între timp, am vizitat-o și pe sora ei mai mică, o altă școală particulară dar cu metodologie românească. Mă așteptam să-mi spună că vor fi teme că e programa încărcată, că nu prea ies afară că e iarnă. Cu toate acestea, se aplică aceleași condiții, cu taxe însă mai mici.

E o chestiune de a alege oameni pregătiți și potriviți, de a avea reguli coerente pentru dezvoltarea normală a copilului și de a avea voință de schimbare în bine.

Mă uit la cele scrise mai sus.

În general sunt plină de speranță, dar mai e mult până departe!

Sursa foto: aici

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *