Diferența fină între cine sunt eu pentru mine și cine sunt eu în ochii celorlalți

Cei care mă citesc constant probabil au observat ca de vreo săptămână și ceva nu am mai scris în fiecare zi, așa cum obișnuiam.

Am avut o perioadă foarte grea, probleme la birou și alte lucruri personale care nu au mai suportat amânare. Nici nu contează de fapt de ce nu am mai fost online, cel mai mult contează că am fost offline.

Prezentă în offline-ul meu.

De fapt, cei care te primesc cu brațele deschise, te ascultă, îți vorbesc,  îți zâmbesc și te încurajează ștergându-ți lacrimile de pe obraz sunt cei care te privesc de dincolo de ecran. Mai mult decât atât – cei care te cunosc cu adevărat sunt cei de dincolo de ecran. Și poate nici aceștia!

Sora mea are o vorbă – a fi trainer, formator, este o meserie care încurajează narcisismul. Când ești trainer, când faci formări, mergi în fața publicului sigur pe tine, iar publicul în marea lui majoritate te aclamă. Este despre: MINE, MINE, MINE. Ce bun sunt, lumea mă place!

Eu cred că faptul de a fi blogger – formator de opinie, și orice se întâmplă în lumea online-ului este frate cu narcisismul. Cine mă place mă aclamă, cine nu mă place pleacă. Atât de simplu! Eu rămân în paradigma mea, cu oamenii care mă plac și mă urmăresc și mă simt extraordinar în viața mea perfectă online.

Când închidem însă ecranul și ne întoarcem la viața noastră reală din offline, cum e? Ne acceptă toată lumea opinia? Cum ne impunem punctul de vedere, întorcând spatele și plecând, ștergându-l sau blocându-l din lista de prieteni? Ce facem când copilul nostru nu reacționează așa cum tocmai am povestit pe blog că se face? Și ce facem când copilul nostru nu reacționează așa cum bubuie online-ul cu reguli de aur și metode moderne de parenting? Cum îi explicăm soțului că ar trebui să fie pe aceeași lungime cu soția dacă vrea să ofere o educație coerentă copilului?

În online viața pare perfectă. Citim texte ca să ne confirmăm credințele, alese după cele mai drăguțe fotografii și cele mai atractive titluri, punem poze în care zâmbim cel mai mult și arătăm cel mai bine, primim atenție și încredere că suntem perfecți. E un fel de etalon spre care tinde toată lumea.

La categoria poze cu copii, trebuie să pui pozele în care copilul a scris primele litere la 3 ani, filme în care citește cursiv de la 4 ani, în care se dă peste cap de 7 ori și se transformă în Spiderman și tot așa. Copilul tău nu face nimic din toate astea? Intri în depresie și te întrebi dacă nu cumva ai copilul stricat. Să știți că am pus și eu fotografii cu copiii mei, să nu credeți că eu sunt diferită. Doar că ai mei nu au fost precoce în aproape nimic: nu au făcut puzzle complicat niciodată, nu sunt fani Lego, Andre la 5 ani încă merge pe bicicletă cu roți ajutătoare, dar na, ăștia-s ai mei și-i iubesc de mor. La propriu.

La categoria cuplu perfect, se pun fotografii cu ei doi în cele mai minunate momente. Eu vă spun sincer, soțul meu e plecat de-acasă de vreo 2 zile, mi-e extrem de greu fără el, am impresia că toate probleme lumii s-au coborât peste mine. Când va veni, voi fi cea mai fericită, adică – CEA MAI FERICITĂ, că voi avea cel puțin cui să-i povestesc despre toate cele grele pentru sufletul meu. Nu o să fiu nici în Hawaii, nici în Tahiti, probabil, el va strânge paharele murdare după cină iar eu le voi băga la spălat. Dar va fi momentul nostru unic, mai mult al meu, și nu, nu voi pune fotografii pe Facebook despre cât ne iubim. Iar faptul că tu nu ai fotografii cu el îmbrățișându-te romantic nu înseamnă că nu ești cea mai minunată soție pentru el.

La vară va deveni virală categoria cu vacanțe. Cine nu a postat nimic timp de un an, va alege cu grijă cele mai frumoase fotografii din vacanțele exotice. Să vezi atunci invidie că tu nu ești acolo.

La blog de parenting, vuiește internetul. Să nu vrei și să nu vezi o rețetă perfectă de diversificare, o nouă pompă de sân, niște pamperși super aerisiți, 5 reguli de aur pentru a crește un copil sănătos și cuminte. Am căzut și eu în capcana să cred că dețin adevărul suprem până când l-am născut pe al doilea. Totul s-a năruit – începând cu orele de somn, dormitul separat și rețeta minune de diversificare.

Ăsta-i etalonul. Să arăți public ce frumos ești, ce bine îți stă, ce iubit ești, ce copil deștept ai, ce bună mamă ești, ce posibilități ai!

Sub etalon, e lumea reală. De fapt, dimineața arăți ca naiba nepieptănat, rochia te face cam grasă fără pantofii cui, tocmai ce te-ai certat o noapte întreagă cu soțul care a uitat de ziua ta, copilul s-a apucat de fumat și vacanța de vară s-a anulat ca să ai bani de pregătire la mate.

În lumea reală, se comunică activ: unul zice, altul tace și ascultă, se dă feedback dar nu întotdeauna pe placul nostru, cauți argumente, îți aperi opinia, gestionezi conflicte, te autodepășești, îți pui întrebări existențiale la care cauți răspunsuri, ai obiective de atins, gestionezi nevoile casei și bunul mers al familiei.

Offline-ul este despre tine, pe dinăuntru, în intimitate. Cine ești pentru celălalt, ce cauți aici, ce reprezinți, ce ai vrea să reprezinți, ce poți face, alături de cine ai putea face, ai nevoie de ajutor, cine te poate ajuta, ce te face fericit, unde vrei să ajungi, ce planuri ai pentru mâine, ești fericit, ce ai reușit să faci astăzi, ce ai schimba.

Nu există perfecțiune, niciunde. Acolo unde vezi o mamă perfectă, e posibil sa fie o soție rănită. Sau unde vezi o soție perfectă s-ar putea să existe un angajat neperformant. Unde vezi un om care performează profesional, este o mamă care-și vede doar noaptea, copiii dormind.

Nu am mai scris constant de o săptămână. Am pierdut idei care, probabil, nu se vor mai întoarce niciodată la mine. Alții vor scrie despre ele, iar eu voi fi fericită, pentru prima dată, pentru ei. Că în timp ce ideile plecau spre alții cu mai mult timp de scris, eu m-am conectat mai mult cu copiii mei, mi-am angajat doi oameni la birou să mă ajute, am fost la sală, am descoperit un restaurant nou care face mâncare ieftină și bună, mi-am spălat covorașele de la mașină, am meditat, m-am culcat mai devreme, am stat mai mult cu soțul meu seara, am participat la întâlnirile cu Școala Familiei, am fost la teatru cu copiii, am fost babysitter la nepoți, am descoperit că Dedeman are orice și de bună calitate, mi-am luat niște super pahare de la Metro cu 12 lei 6 bucăți.

Mi-am dat seama că viața în offline este extrem de incitantă. Este despre tine și reușitele tale.

Și viața în online este extrem de competitivă. Este despre tine în raport cu ceilalți.

 

Iar din când în când, e nevoie să mai treci pe tușă să-ți revină suflarea.

 

Sursa foto: aici

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *