Măsura între a face ce vrem și a face ce trebuie

Într-o întâlnire cu echipa Școala Familiei (www.scoala-familiei.ro) pe tema responsabilităților și rolurilor în echipă acum ceva timp în urmă, una dintre colege spune:

– Oricât m-am străduit să fug de numere, bugete, calcule și cifre, tot aici m-am întors. Aș fi vrut să le las și să mă apuc să mai fac și altceva.

– Nu întotdeauna faci ce vrei. Mai faci și ce ești chemat să faci, a răspuns Virgiliu Gheorghe. Eu am vrut toată viața să stau în liniște și să citesc. Asta mi-am dorit de la viață. Așa că am plecat la Athos și m-am apucat să citesc și să fac cercetare. Apoi, când m-am întors după ceva vreme în România, am fost chemat să țin o conferință la Brașov pe tema ecranelor electronice. Am avut un trac imens. Mie nici nu-mi place să vorbesc în public. Am emoții foarte mari. Cu toate acestea mă duc oriunde sunt chemat, gratis, nu pentru că vreau neapărat, ci pentru că sunt chemat să o fac.

Ei bine, am procesat mult acest răspuns. Credeam că cel mai important în viață e să faci ceea ce vrei cu adevărat, ceea ce te face fericit, ceea ce te împlinește. Că în asta stă fericirea spre care tinde toată lumea. Și atunci, cum mai fac sens cuvintele lui Virgiliu? Oare trebuie să luăm în viață și drumurile mai puțin bătătorite, poate mai periculoase și mai întunecoase doar pentru că ”suntem chemați”?

Azi, după o întâlnire, am înțeles cu adevărat sensul cuvintelor lui. Am fugit mult de job-ul acesta de vânzări. Consider că nu e ceea ce vreau să fac, nu e domeniul care să mi se potrivească și nu în ultimul rând, nu-mi place în mod deosebit, să mă întâlnesc sau să povestesc genului masculin lucruri tehnice de mecanică auto. În 75% din situații, mă lupt cu prejudecățile. Cu toate astea, sunt aici, pe poziție. Acum vreo 2 ani am vrut să plec. Chiar îmi și găsisem alt job. Însă, am fost rugată să stau, că au nevoie de mine, eu de ei – ceea ce era adevărat și uite, că am rămas. De atunci, am mai vrut să plec de vreun milion o sută de mii de ori. Și tot am rămas. Azi am înțeles în final, după atâta stres, nervi și frustrare adunate, că fac bine ceea ce fac, că oamenii care trebuie să fie cu mine vor fi și că de fapt, printre altele, asta e ceea ce trebuie și sunt potrivită să fac. Cât va fi nevoie și va trebui să o fac. (Tot mai am nevoie de un ajutor pe vânzări, am mai povestit aici despre asta).

Extrapolând la modul de a ne educa copiii, oricât ne-ar fi de greu, trebuie să facem lucruri și mai puțin confortabile ca părinți, cum ar fi: să impunem reguli și limite chiar dacă asta implică refuz exprimat prin țipete și crize de furie, să ieșim în parc sau să ne jucăm cu păpușile chiar și atunci când funcționăm cu 1% baterie și să nu-i lăsăm uitați la tablete, să ne luăm copiii în brațe chiar și atunci când au greșit, să acceptăm părerea celuilalt părinte chiar și atunci când sunt contradictorii. Poate nu e mereu ceea ce vrem să facem, însă poate e ceea ce trebuie și suntem chemați să o facem ca părinte.

Extrapolând și mai mult. Să zicem, la mâncare. Bineînțeles că putem mânca iaurturi cu fructe, o înghețată pe zi, lapte super mega pasteurizat cu 0 nutrienți, Mc Donalds și shaorme, pâine cu mezeluri pline cu E-uri, pui hormonat și cartofi prăjiți cu ketchup. Dar oare chiar ne trebuie asta?

În viață tindem să fim fericiți. Ca-ntr-o inerție. Așa e corpul nostru făcut, dacă ne este foame trebuie să mâncăm pentru a fi satisfăcuți, mulțumiți, fericiți (sistem de recompensă).

Însă, putem alege să mâncăm legume cu carne sau aripioare de pui la KFC.

Putem alege să ne batem copilul sau să-i explicăm și să-l ajutăm să înțeleagă că e greșită fapta lui. Și să-l îmbrățișăm strâns și mult.

Putem  în timpul nostru liber să ne uităm la televizor sau să facem o faptă bună, putem să alegem să mergem la un job pe principiul ”timpul trece, leafa merge”, să cumpărăm compulsiv lucruri pe care nu le purtăm nici măcar o dată sau să ne stoarcem de energie și putere, să ne autodepășim poate nu pentru cel mai simplu loc de muncă sau poate nici cel mai bănos, dar pentru desăvârșirea noastră ca om, ca soț, soție, părinte. Pentru că suntem chemați să o facem.

E o chestiune de alegere.

Între a face ce vrei și a face ce trebuie.

 

 

2 Comments

  1. Draga Dina, esti minunata! Te citesc cu nesat si ma regasesc de multe ori in scrierile tale. Chiar trebuia sa iti spun cat de mult imi place cum scrii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *