Copile, din puterea mea te inspiri!

Acum un an pe vremea asta, nici nu știam cine e Oana Moraru.

Astă vară, pur întâmplător, am ajuns la un eveniment, am scris despre asta aici, la care Oana a fost invitată. A vorbit fix 20 de minute.

Eu nu-mi amintesc nici ce am făcut ieri la birou sau unde am fost vara trecută în concediu. Nu-mi amintesc nume, denumiri, de filme nici nu mai vorbesc. Este epic faptul că m-am certat într-o seară cu Cris, de fapt ne-am ruinat un weekend întreg, pentru că eu am tot ținut-o pe a mea că nu am văzut un film pe care-l alesesem să-l vedem într-o sâmbătă seara acasă, iar el îmi tot explica secvență cu secvență că l-am văzut. Abia după vreo 30 de minute, parcă parcă, începea să devină parțial cunoscut. Deci, cam atât de praf sunt la memorii.

Ei bine, acele 20 de minute în care Oana Moraru a vorbit vara trecută mi-au rămas și acum în minte. Despre niște cercetări pe care le-a făcut pe grupuri de copii proveniți din familii foarte bune, copii duși la tot felul de școli de elită, de renume, cu de toate acasă și totuși cu performanțe scăzute. Întrebarea pusă, a fost evident, de ce? Ei bine, pentru că și acei copii, ca toți copiii au nevoie să simtă ”travaliul”. Ca să performezi, trebuie să-ți fie și rău, să suferi, să te chinui, să te strofoci, să lupți ca o mamă în travaliu care aduce pe lume un copil. Iar exemplul era clar: nu le mai legați șireturile la papuci, copiilor!

Despre asta au fost cele 20 de minute anul trecut. Andre era în grupa mijlocie, iar de atunci citire, eu nu i-am mai legat niciodată șireturile! Nu l-am mai îmbrăcat, nu l-am mai încălțat, iar de câte ori îmi vine să îl ajut cu ceva ce știu că ar putea face, îmi amintesc de travaliu. Căci eu, am crezut că mor născându-l pe Andre. La propriu, am simțit că mor cu fiecare secundă și că nu-l voi putea naște natural pe Andre. Și totuși, am mai făcut un copil de-atunci, tot în travaliu, tot natural. Și încă-mi amintesc de nașterea lui Andre. Miros frica aceea de la o poștă, o simt în nări și-mi urlă-n urechi:

– Durere, durere, dar voi supraviețui!

De-atunci, mi-a rămas în exprimare: mai greu decât o naștere, nimic nu poate fi!

Ei bine, duminica aceasta, am reîntâlnit-o pe Oana față-n față.

Eu chiar cred că în viața asta ne întâlnim cu oamenii cu care trebuie să ne întâlnim. Oana, pentru mine, este unul dintre acești oameni. După o învățătoare care mi-a traumatizat 3 ani din viață, negându-mi capacitatea de a învăța, umplându-mi carnetul de note cu 2 la dictare melodică, toate notele bune erau puse ”din milă” și alți profesori mai târziu, în liceu, simt că experiența cu Oana vine pentru a-mi demonstra că se poate și altfel, parcă de ” a mai salva” ceva din răul mult făcut,  de a oferi speranță părinților actuali că se poate și cu blândețe, înțelegere a fiecărui tip de copil, adaptare pe fiecare model și tipologie, pentru educarea și dezvoltarea unui copil responsabil, împlinit.

Oana e doamna profesoară. Acea profesoară căreia i se citește dragostea de meserie în ochi, fermă, plăcută, pregătită, potrivită, care mânuiește cu dexteritate bagheta unui mare dirijor ascultând cu atenție și grijă nevoile fiecăruia din orchestră, coordonând totul pentru un sunet perfect. Nu lasă lucruri nespuse, nu se dorește drăguță. Pune degetul pe rană, scoate puroiul cu bisturiul, tamponează cu îndârjire până îți dai seama că de fapt, nu ai pierdut trenul chiar cu totul, mai vine un vagon ușor din spate, plin cu idei practice și speranțe.

Oana îți povestește despre Aristotel și Jung, despre Capra cu trei iezi și Scufița Roșie, psihologi, autori de cărți terapeutice, vorbește din cărți și experiențe personale, atât de profesor cât și de mamă (profesor). Iar din experiență vă spun, că nu e ușor să ai o mamă cadru didactic și nici tu, ca mamă, să fii cadru didactic. Riscul de a purta pălăria de profesor și acasă este extrem de mare, ceea ce este de nedorit. Acasă, mama ar trebui să fie mamă și nu profesor, medic, inginer, director, etc. Am povestit pe larg despre roluri și statusuri sociale aici

După 8 ore de ascultate activă am plecat de la evenimentul Oanei Moraru cu:

  • un carnețel plin de notițe
  • o lista clară și precisă de to do-uri: de creat o listă cu laude, de creat activități zilnice cu copiii din topicuri diferite (mă cam săturasem de bătaia cu perne, prinselea, ascunselea)
  • ”Copilul este butonul de alarmă când greșesc eu”
  • trebuie să fiu fermă
  • trebuie să vorbesc în română cu copiii mei
  • accent pe acțiune, nu pe rezultat (Felicitări! Ai găsit o metodă nouă de rezolvare pentru această problemă sau apreciez că ai ajutat-o pe surioara ta decât Bravo, ai reușit!)
  • e ok să citesc mereu aceleași povești: creează bucuria anticipației, se creează relații neuronale, prin repetiție își fixează noțiuni
  • copiii au liber creierul de judecăți, prejudecăți, raționalizări – de aceea simt frica, teama, nesiguranța (teama de întuneric, de lup)
  • singurul lucru care-l ajută pe copil la reinventarea sinelui este liniștea, natura (atunci când ia o notă mică și este dezamăgit de el)
  • până la 5 ani se definitivează: capacitatea de a sta atent, ascultarea activă, reziliența (nu, nu e trenul pierdut, există activități pentru a exersa și pentru mai târziu).
  • copilul care nu se îmbracă singur, nu-și leagă singur șireturile, nu spală chiuveta după el până la 5-6 ani, la școală nu va avea capacitatea de a finaliza anumite activități, nu va trece la nivel superior de dificultate în gândire pentru că gândirea a fost condiționată să fie totul simplu (ajutat de mama, bunica), iar în bancă, creierul nu face switch: până acum a fost ușor, te-am ajutat, de acum ești pe cont propriu.  Copilul nu poate fi brusc pe cont propriu dacă nu a fost ajutat să știe cum e să fie pe cont propriu.
  • tehnicile de parenting (și cele pedagogice) autoiluzionează că ne fac viața mai simplă cu copilul. De fapt, ne fac viața mai nesigură, mai instabilă, punându-ne mereu întrebări: cum și ce fac cu copilul. Faceți introspecții mai mult, decât să căutați tehnici minune! Nimeni nu știe cine este copilul nostru! Copiii sunt în continuă modificare și transformare.

Vă recomand o întâlnire cu Oana Moraru. Veți primi activități concrete cu copiii, posibile soluții, noduri în gât și idei de reflecție asupra voastră și a copilului.

 

Sursă foto: aici

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *