Niciodată visul n-a fost mai aproape de a fi atins

Acum mai bine de 20 de ani, eram eu printr-a șasea, scriam mici articole despre o iubire imposibilă față de Axl Rose la Cenaclul literar ”Ramuri tinere”.  Participam și la concursuri, iar din primii bani câștigați mi-am luat o pereche de ochelari de soare super fițoși care m-au ținut fix 3 zile, iar de restul rechizite la școală. Pentru mine, scrisul la acel cenaclu reprezintă cea mai frumoasă amintire din toată copilăria mea. Puteam sta ore în șir să scriu, să tai, să reiau, să repun în frază până să dau forma finală. Trăiam fiecare cuvânt, virgulă și propoziție. Făceam paranteze, acolade, adăugam, scoteam. Citeam și reciteam de zeci de ori, până finalizam. Apoi, rescriam totul de mână, în curat.

Acum vreo 15 ani, în Portugalia, am scris în disperare de singurătate un roman. L-am transcris la calculator, modificat de zeci de ori, am avut nenumărate încercări să-l trimit la o editură, dar mi-a fost o frică groaznică de eșec. Nu e un text ușor de citit, de rumegat și de înțeles. Deci, a rămas în sertar, printat corespunzător, pe capitole, împreună cu gândurile mele de acum 12 ani.

Astăzi scriu pe blog. Am început stângaci, în timp, sper eu, mi-am mai cizelat stilul. Exercițiul e mama perfecțiunii, parcă zicea cineva mai inspirat.

Dacă acum mai bine de 20 ani mi-ar fi spus cineva că Axl Rose va fi la un mesaj distanță de mine, că pot asculta muzica preferată de mii de ori fără să mai stau până la 12 noaptea să văd în reluare pe TVR1 Top Ten și că pot să scriu și să ajung la public cu atâta ușurință, precum a scrie pe un blog, l-aș fi crezut probabil, cel puțin, nebun.

Acum ceva timp în urmă, să tot fie vreo 3 săptămâni, am participat la un seminar organizat de ParentingPR ,  Instrumente de marketing, la care a fost invitat Robert Katai – blogger, specialist în comunicare și ardelean foarte fain. Pe lângă momentele de reflecție:

  • de ce ai blog?
  • care este comunitatea căreia te adresezi?
  • ce mesaj vrei să transmiți, etc

am avut și teme practice, wow! Cu laptopul în brațe și cu conexiune foarte bună la net datorită celor de la Apolo 111 Barul (o locație foarte faină pentru cei care au babysitter acasă și vor să-și audă gândurile la o cafea dar și pentru ceilalți fără babysitter acasă pentru că au și sală de teatru) am învățat, în sfârșit cum să fac bannere din alea faine, faine, utilizând aplicația SnackTools.

Vă voi face o listă la finalul articolului cu articolele colegelor mele care au scris despre acest eveniment în amănunt.

Ce vreau eu să spun dincolo de asta e că niciodată nu a fost mai simplu să îți urmezi visul. Când am început să scriu pe blog, acum 5 ani, nici nu aveam habar în ce mă voi băga. Nici măcar atunci nu erau opțiunile care sunt acum. ParentingPR, Ana Nicolescu și Lavinia Pavel, sunt pentru mine cam ce era dirigu’ dintr-a șasea care mă lua la cenaclu.

Sunt cele care deschid cutia cu bunătăți, care te inspiră, te aduc aproape de oamenii potriviți și de la care poți învăța însutit. Sunt cele care dau viață unor proiecte extrem de utile și valoroase, cum ar fi:

Mergeți pe pagina ParentingPR și o să fiți mereu la zi cu activitățile fetelor.

Niciodată visul nu a fost mai aproape de a fi atins!

 

Articolele colegelor mele care rezuma extrem de bine tema evenimentului și care pot fi un instrument foarte util în marketingul on line:

Sursă foto: aici

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *