Iertați o mamă care țipă, sufletul ei este fărâmi

www.mamipetocuri.ro

Acum câteva zile, am scris un articol despre modul cum am conștientizat și despre gradul de satisfacție cu care am realizat că, după o săptămână extrem de grea, am atins imposibilul de a nu mai țipa la copiii mei.

A fost un articol pe care l-am scris dintr-o răsuflare și care mi-a adus cele mai multe distribuiri, accesări ale paginii și cele mai multe comentarii la care, pe cuvânt, nu m-aș fi așteptat vreodată în viața mea. În caz că l-ați ratat, îl regăsiți aici.

Este un articol care nu-și dorea nici o continuare, dar, citind comentariile și primind opinii în privat la el, nu am putut să nu remarc frământările fiecărei mame atunci când țipă la copii, când simte că-și pierde calmul, frustrările de care este cuprinsă și părerea de rău că – din nou a țipat la puiul de om, fragil și nevinovat. Vina de care sunt cuprinse apoi, mamele, își scoate colții ascuțiți într-un rânjet odios și le reduc toate eforturile și bunele intenții la 0 (zero). Și așa, rămâne mama din nou, cu sufletul sfâșiat că nu e demnă de iubire, că nu merită înțelegere și-și promite că de mâine se va strădui mai mult și că de data asta o să-i iasă mai bine.

Nici o mamă nu vrea să țipe! Are doar nevoie să fie ascultată! 

Zilele trecute a început să-mi curgă apă sub chiuveta de la bucătărie. Inițial picura, de ieri a început să curgă bine, iar azi a trebuit să închid cu totul apa. Domnul care s-a ocupat acum o lună de branșarea apei la chiuvetă nu răspundea la telefon. Eu aveam nevoie de apă, se înțelege. Așa că, i-am scris un mesaj prin care îl informam că mă voi ocupa singură de rezolvarea problemei și că mă aștept să-mi dea banii înapoi pe reparație. Zis și făcut. Sunt alții care au nevoie de bani, așa că, am găsit pe cineva destul de rapid și problema a fost rezolvată în 15 minute – se legase prost bateria la racordul de apă.  La 30 de minute după, apare instalatorul care montase inițial racordul.

Începe discuția – că el nu plătește, că și-a uitat telefonul nu știu pe unde, că nu i se pare corect, că el putea repara fără probleme.

Eu, de partea cealaltă a baricadei,  îi explic că nu am timp să stau după el, că am și alte probleme de rezolvat, că nu am apă și că e responsabilitatea lui să răspundă la telefon în programul de lucru.

Probabil am ridicat vocea, eu zic că nu, dar eram destul de nervoasă după ce stătusem o jumătate de zi după el, ca tot eu să mă ocup în final de problemă, pe timpul și pe banii mei.

– Doamnă, îmi zice el, nu mai țipați la mine!

Eu mă uit la mine – nu par să țip.

Mă uit la el – da, clar este mai calm ca mine. Cred și eu, ora 10, abia trezit, mirosea a spray. Eu, trezită de la 7, pregătit toată casa, dus copiii la grădi, pierdut o oră să văd dacă răspunde, nu răspunde, încotro mă duc, rezolv eu, nu rezolv, 45 de minute de condus prin București, fără frâne, pentru că abia mâine îmi duc mașina în service. Numai a parfum nu mai miroseam eu!

Îmi venea să-i dau două peste figura aia proaspăt aranjată și să plec.

M-am abținut, bineînțeles:

– Domnule, la mine la serviciu, dacă nu răspund la un client care are o problemă cu serviciile mele e posibil următoarea zi contractul să fie deja reziliat. Eu, în acest caz, sunt un client nemulțumit. Nu știu cu cine trebuie să vorbiți, eu îmi vreau banii înapoi. Și nici măcar nu e de bani, e de principiu în sine. Fiecare dintre noi trebuie să-și facă treaba responsabil.

Și-am plecat. Și m-am dus și m-am tot gândit. De ce-or fi mamele astea așa ”țipătoare” și toți domnii frezați și parfumați de un calm debordant.

Mama, acest vulcan de energie, voie bună și stres

Mamele se frustrează că au țipat la copii, că nu și-au cerut scuze apoi, apoi dacă își cer prea mult scuze, dacă nu mai sunt credibile, se simt cele mai rele mame, trebuie să citească cursuri întregi de psihologia copilului, seminarii, articole ca să se simtă din nou bune și iubite. Și parcă tot le-a scăpat ceva…

Tații de obicei nici nu țipă, iar dacă țipă mai degrabă o fac la nevastă decât la copii. Drept și nedrept în același timp. Faptul că mamele uneori petrec mai mult timp cu copiii nu înseamnă că le face responsabilul suprem cu educația lor. Fiecare adult are bucățica lui de rol ca părinte și ar trebui să o împlinească cât mai corect și asumat.

Apoi, mai e caracteristica principală de multitasking a mamelor : mergi la serviciu, repară lumina în casă, menține relația cu prietenii, gătește, organizează vacanța, sun-o pe mama, du copiii la grădiniță, la fotbal, la teatru, pregătește săptămâna altfel, mergi în excursie, cumpără haine că le-a rămas mici pantalonii scurți, spală haine, calcă haine, fă curat, du mașina în service, fă programare la coafor, sun-o pe prietena însărcinată, invit-o pe sora ta la masă, joacă-te cu copiii. Dacă adaugi la toate astea emoția de care este caracterizată, rezultatul finit va fi o super doamnă care țipă la nervi.

Accept-o așa cum e, iubește-o și ajut-o să se calmeze. Pentru că nici o mamă nu vrea să țipe la copiii ei. Ea doar are nevoie de puțin ajutor, înțelegere și câteva minute libere pentru o respirație completă în afara casei.

În loc de:

– Nu mai țipa, m-am săturat să te aud țipând, țipi întruna!

Ar fi mai potrivit să-i spui:

– Aș putea să te ajut cu ceva?

– Acum, pot sta eu cu copiii!

– Mi-a fost dor de tine!

– M-am gândit la tine astăzi, cum îți va fi singură cu copiii acasă.

Mamele trăiesc tot ce fac. Ele pun suflet în orice lacrimă, în orice pată, în orice picătură de ulei în plus la mâncare.

De aceea, uneori, e bine să le amintim că cina uitată în cuptor e semn că are nevoie de o ieșire în oraș cu fetele și poate de un un film în doi.

Apoi, mai e modelul cu care am crescut.

De exemplu, la mine în familie dintotdeauna s-a vorbit tare. Și abia pe la 35 de ani, la o întâlnire cu un psiholog am realizat că eu nu pot vorbi încet pentru că am impresia că nu mă aude nimeni.

La soțul meu e fix pe invers. Când eu încep să vorbesc tare, el nu mai aude nimic.

Astfel, am ajuns la înțelegerea ca atunci când eu încep să vorbesc tare, el să-mi spună:

– Acum vorbești tare. Mă deranjează.

E ca un steguleț ridicat în semn de pace. Câteodată îl văd, câteodată, nu. Încearcă tu să schimbi fundația la un bloc după ce ai construit 7 etaje. Cam așa și cu schimbarea bazelor puse în copilărie.

În spatele fiecărei mame care țipă, se duce o luptă cruntă cu propriile ei dureri și emoții. Iar un om aflat în suferință are nevoie de încurajări, încredere și acceptare.

Nu judeca mama care țipă, ci ajut-o să depășească momentele critice.

Pentru că în spatele fiecărei mame e un copil care are nevoie de o îmbrățișare și de o vorbă bună.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *