Siguranța copilului în mașină și călătoriile (Modern Dad’s Challenges, editia 3)

Accidentele auto care au victime copii se întâmplă, de cele mai multe ori, din lipsa utilizării scaunului auto al acestora.

Știu, e cam incomod să ai scaun în spate și mai ales, dacă copilul urlă că nu-i place, parcă e mai simplu să-l scoți din centuri și să-l lași să se zbenguiască cât vrea. Măcar să ai și tu liniște până la mare, că doar șoferul știe ce face.

Ei bine, realitatea e mult mai dură.

La un accident cu 50km/ h, indiferent a cui e vina, copilul sare prin parbriz și moare pe loc.

Bineînțeles, că nouă nu ni se poate întâmpla, doar acelora despre care citim în ziar sau vedem la TV.

Eu nu merg până la colțul străzii – care în cazul meu e destul de departe, fără a avea copiii în scaune.

E suficient o dată să se întâmple. O singură dată. Și îmi vreau conștiința curată și viața liniștită.

În acest spirit, a avut loc editia a treia a Modern Dad’s Challenges, pe 5 iulie, de la 18.30, unde s-a discutat despre “Siguranta copilului in masina si calatoriile”.

Mi se pare o temă de maxim interes pentru toți părinții, dar mai ales pentru tați care se știe, sunt cam toți șoferii de serviciu pe perioada concediilor.

Guest post:

Sofia Frunză, povestește:

”Perioada vacantelor si a concediilor a fost un prilej bun sa readucem in discutie un subiect foarte important legat de ingrijirea celor mici si anume: SIGURANTA copilului in masina.

Alice Dona, Managing Partner ErFi Kids Romania, Brand Manager Graco USA a deschis seara cu o prezentare complexa despre regulile, obiceiurile si miturile legate de siguranta auto a micului pasager. Stiati ca accidentele auto sunt principala cauza de deces si ranire in randul copiilor, iar leziunile produse in cazul unei viteze de 50 km/h sunt similare cu cele produse de caderea in gol de la 10 m? De asemenea, statiticile indica faptul ca peste 80% dintre parinti instaleaza gresit scaunul auto. Insa aceasta situatie poate fi schimbata. Prin folosirea scaunelor si inaltatoarelor auto potrivite varstei, greutatii si inaltimii copilului, acesta poate fi protejat in timpul calatoriei cu masina.

Dupa ce tatii au invatat care sunt principalele reguli de care sa tina cont in alegerea scaunului auto, instalarea lui, dar si transportarea celui mic, am povestit despre calatoriile cu cei mici. Roxana Farca, Travel Writer LumeaMare.ro, le-a prezentat tatilor un “kit de supravietuitor” in calatoriile si drumetiile pe care le vor face impreuna cu copiii. Bloggerul de travel i-a indemnat pe tati sa nu amane calatoriile si sa purceada la drum, dar sa tina cont de nevoile copiilor fiindca vacantele sunt in primul rand despre a petrece timp de calitate cu cei mici.

In drum spre destinatia aleasa ne putem confrunta cu diverse situatii, printre care unele mai putin placute. Ana Maita, Consilier pentru Drepturile Mamelor Asociatia SAMAS a povestit despre 3 cele mai frecvente situatii de risc in masina cu copii si cum sa le gestionam: asfixiere, soc alergic si arsura solara. In perioada verii, cand temperaturile cresc considerabil, este foarte important sa avem grija de cel mic si nici intr-un caz sa nu-l lasam singur in masina. Tatii au fost implicati si in cateva exercitii practice: au invatat cum sa reactioneze in situatiile de mai sus si cat de important este sa ramana calmi si sa urmeze pasii necesari pentru acordarea primului ajutor.

La finalul evenimentului, participantii s-au bucurat si de cateva surprize oferite de brandurile partenere, in cadrul unei tombole pe care o organizam la fiecare editie.

Asadar, cativa tatici norocosi au plecat acasa cu:

  • un set de anvelope de iarna Goodyear UltraGrip Performance,
  • un scaun auto Milestone 0-36 kg Aluminium Graco,
  • un inaltator auto – Kandi Graco,
  • un pachet SAMASteratul parintilor oferit de Asociatia Samas,
  • un pachet de scutece-chilotel Pampers Pants,
  • o geanta thermo pentru calatorii, impreuna cu o cutie metalica vintage de tinut cerealele si alte accesorii, oferite de Nestle,
  • premii oferite de STR8 si Wash&Go,
  • vouchere de remodelare corporala cu tehnologia XBody, oferite de PureShapes
  • un abonament de 100 ore de co-working, oferit de Hub-ul We Love Digital Unirii.

La editia a treia a Modern Dad’s Challenges ne-au fost alaturi urmatoarele branduri partenere: ErFi Romania, Graco Romania, Nestle Incepe Sanatos Creste Sanatos, Pampers, Pure Shapes, Crystal Dental Clinic, Goodyear, WeLoveDigital Unirii.

Evenimentul a fost organizat la Cafeneaua “Happy Cinema”, carora le multumim pentru gazduire.

De asemenea, ne-au ajutat sa transmitem informatia despre eveniment urmatoriii parteneri media: Copilul.ro, RomaniaPozitiva.ro, Radio Itsy Bitsy, Asociatia SAMAS, LumeaMare.ro, Kindertrips.com, Minicalatorii.ro, FamiliaHaiHui.ro, Daddycool.ro, Jurnalulunuitata.ro, Artistu.ro, Ralucaloteanu.ro, Pricopie.com, Super-Mami.ro, Annazidezi.com, Vavaly.com, Septembriejoi.com, Roxanadulgheru.ro, Styleandthecity.ro, Solonaria.ro, Mamide2.com, Sebababy.ro, Mamaicaautentica.ro, Carmenradu.ro, Johannasburg.ro, Unsoideblob.ro, Aminatomescu.ro, Mamapetoc.ro, Teavasilescu.ro, Zanascutecel.ro, Acasacumami.ro, Kinderpedia.co, Mamicazburatoare.ro, MameNebune.ro., Mamipetocuri.ro Le multumim pe aceasta cale pentru implicare si ii invitam sa ne fie alaturi si la urmatoarele editii.

Evenimentul Modern Dad’s Challenges este initiat de Frunzaresc.eu si realizat si implementat cu agentia de publicitate Creative Energy Corner.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *