Cartea bate filmul. Realitatea bate cartea. Alăptatul este o experiență în sine

În Săptămâna Mondială a Alăptării nu puteam rata șansa să scriu despre experiența mea. Nu e clar o temă de discuție pe care să o ai la o bere în oraș cu prietenii, dar cu siguranță e ceva de povestit la o cafea, dimineața cu prietena ta cea mai bună sau seara, la o petrecere în pijama ”old style”.

Așa că, turnați-vă cafea proaspătă în cești sau faceți niște popcorn, trageți-vă pijamaua pe voi și ascultați aici, cum nici în cărți nu poți citi, cât poate crea simțământul de mamă.

Pentru mamele care nu au putut alăpta din varii motive, nu am decât un singur gând – nici o mamă nu e perfectă, copiii noștri ne iubesc la fel de mult.

Experiența ”ca la carte”, așa cum spun teoriile – un caz la un milion

Andre s-a născut natural când eu mai aveam un pic și-mi dădeam duhul. Pe cuvântul meu de om, am crezut că mor și de născut nu voi mai reuși să nasc. Simțeam cum mi se rup toate vertebrele, una câte una, coloana că-mi va ceda, degetele cu care strângeam marginile patului că mi se vor frânge. Am stat în terapie intensivă 12 ore și am fost cusută până-n gât. Am plecat după 2 zile acasă, pe picioarele mele, cu copilul uriaș în brațe, plângându-le de milă însărcinatelor cu care mă întâlneam pe drum.

Știți zicala: rață înecată și drac mort….rar mai vezi.

Sincer, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior când m-am văzut cu bebelușul de 2 zile acasă, care dormea buștean timp de vreo 10 ore fără să zică nici ”mârr”. Eu l-am lăsat, de unde era să știu că trebuia să-l trezesc după maxim 4 ore să-l alăptez. Poate că era obosit de la nașterea prin care amândoi trecusem. Poate avea nevoie să se recupereze.

Ei bine, acele ore mi-au fost fatale. Am făcut ”furia laptelui”, evident habar nu aveam, în schimb eram fericită că aveam și eu pentru prima dată țâțe.

Prea mari, prea dureroase. Dar baba suferă la frumusețe, nu?

Când într-un sfârșit s-a trezit bebelu, ia lapte, da de unde?

Că el săracu trăgea, iar eu muream de 10 ori mai crunt decât în sala de nașteri. Sânge curgea și lapte nu. El nu mânca nimic, eu muream cu zile.

La 4 zile ale lui, am plecat într-o noapte de iarnă către Spitalul Grigore Alexandrescu. Eram cu nervii la pământ. Plângeam la prima ușă închisă, la felia de pâine prea gros tăiată, la orice zgomot, la orice figură. Andre continua să doarmă buștean. Plângeam încontinuu. Mi se părea că am făcut un copil stricat și nu știu să-l repar.

Am plecat la spital. El era cât o lingură plină ochi cu iubire, eu plângeam în hohote, aveam ochii atât de roșii că abia reușeam să-i deschid. Acolo, o tânără doctoriță, să-i dea Dumnezeu sănătate, m-a băgat la ea într-un separeu și mi-a zis așa:

– Copilul dumneavoastră are icter. De aia doarme atât de mult. Nu are nici o problemă, în câteva zile îi va trece și va intra totul în normal.

Am respirat atât de ușurată că parcă 100 de kg de vină mi s-a luat brusc de pe umeri.

– Dar, suferiți de furia laptelui.

A fost prima dată când am auzit de așa ceva.

M-a învățat să mă masez, mi-a dat o cremă să-mi ung sânii în sânge, m-a sfătuit să-mi iau o pompă pentru început, dar să îl pun constant pe Andre la sân.

Am plecat de-acolo plutind. La o săptămână după, intrase, într-adevăr, totul în normal.

El se trezea ca ceasul elvețian la ore fixe să mănânce, iar eu îl alăptam fericită. La 2 luni nu s-a mai trezit noaptea.

Știu, e timpul să mă invidiați. Făceți-o acum, că acuș vin cu experiența 2 și-o să vă treacă cheful.

La 6 luni l-am diversificat, iar pentru că luase foarte mult în greutate de la laptele meu, am avut interzis la lapte praf și cereale.

La aproape 13 luni s-a autoînțărcat. Mânca atât de bine, încât a renunțat treptat la sân.

La 24 luni i-am introdus laptele de vacă. Dacă aș putea să-mi dau două palme și să-ntorc timpul înapoi, aș face-o cu cea mai mare putere.

Laptele vegetal e baza, dar atunci trăiam după alte principii, din păcate.

Experiența din care înveți doar pe pielea ta – 99% din cazuri 

La 2 ani și 4 luni după Andre, a apărut minunea roz, cum o numeam pe-atunci, Beatriz. O naștere atât de ușoară, naturală, încât ai fi crezut că va merge totul ca pe roate. Ei, aș! Orice legat de Beti e o așteptare și o continuă speranță. Totul e aleatoriu, nu știi ce te așteaptă, nu știi cum va reacționa, te surprinde prin orice.

Toate regulile pe care le citești și pe care deja le-ai experimentat cu primul copil și ȘTII că funcționează urmau să fie încălcate la cel mai înalt nivel.

Dormitul împreună – nici pomeneală. Cu Beti, fără să vreau, cumva, am ajuns să dormim împreună.

Alăptatul la ore fixe, ce-i aia? Când se trezea, alăptam 3 minute, apoi dormea, iar se trezea, iar 3 minute. Putea să mă calce trenul, iar eu nu simțeam, atât de zombie umblam prin casă. La 3 ani ai ei, în prezent, la fel mănâncă: 2 grame acum, 2 grame peste o oră, alte 5 grame peste alte 3 ore. Are vreo legătură? Am renunțat să mă mai gândesc, căci altfel, azi vă scriam de pe vreun pat călduț de spital cu uși bine ferecate.

La 9 luni, însă, pe nepregătite, am dispărut. O săptămână am plecat, fără să pregătesc nici un teren. Nu am reușit să mă organizez cu emoțiile, nu am vrut să o las, nu aveam scăpare, am lungit-o până în ultimul moment și am lăsat-o mamei. Mi-am promis că mă voi întoarce și voi relua alăptatul. Știam că se putea, într-o săptămână scade producția de lapte, dar nu dispare complet.

Când am revenit, însă, mă răzgândisem. Am avut motive serioase, dar cu toate acestea, încă sufăr. Pentru că am impresia că dermatita atopică a apărut și ca urmare a acestui eveniment, am impresia că felul ei rebel de a fi tot de aici i se trage și practic, tot ce nu e în consens cu mine are rădăcina acolo.

Nu voi știi niciodată cum ar fi fost altfel, dar voi purta cu siguranță această vină, mereu în suflet și în gând.

Suntem în Săptămâna Mondială a alăptării.

Cred cu tărie că alăptarea din primele momente de viață pune bazele unei dezvoltări emoționale și fizice normale ale micuțului OM.

Încurajez alăptarea, oriunde și oricât mama și copilul se simt împreună confortabili.

Se creează o relație atât de intimă, încât nu e loc de judecăți și preconcepții.

Alăptați, alăptați, alăptați!

 

Sursa foto: aici

2 Comments

  1. Experienta mea pe scurt: – 2 copii (fata-9 ani, băiat-3 ani)
    Fata, linistită, ascultatoare (pana a venit David)-acum nu se mai pune problema de asta 😃, alaptata fix 3 saptamani. Am facut furia laptelui,am primit antibiotice si nestiind pe atunci ce si cum,am trecut pe lapte praf pana la 3 ani. Dupa,lapte de vaca. Mănâncă orice, a fost mereu sănătoasă (sper sa fie asa si de acum încolo).
    Băiatul: – nastere usoară,viată grea 😂😂😂. Are 3 ani,inca il alaptez. Nu adoarme fara mine,nu mănâncă fructe in afara de mar si banană,e pretentios la mâncare si a fost mai mereu bolnav. De la bronsiolite,pneumonie,enterocolita, keratoza pilara,miliarie… In afara de asta, este un uragan lingusitor si șmecher 😂 Pe care il ador. Pe ambii ii ador 😍😍😍

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *