Înainte și după al doilea copil

www.mamipetocuri.ro

Am 22 de săptămâni. Și o fetiță sănătoasă care urmează să se nască în aprilie. Poate chiar și mai devreme, calculând după țopăielile lui Andre pe burta mea și numărul de “în bațe”, “în bațe”.

Știe că mami are un bebe, îl arată cu mânuța și îi dă nenumărate pupicuri. Va face în curând 2 ani. Încă e mic pentru a înțelege exact ce se va întâmpla în curând. Sunt însă optimistă că echilibrul nostru se va menține stabil în ciuda schimbărilor.

Nu mi-am pus niciodată problema dacă va fi greu sau nu, însă, aparent, alții sunt mai speriați decât mine.

Am fost avertizată de rude sau oameni necunoscuți pe stradă că-mi va fi greu, că nu o să mă mai înțeleg cu cel mare la fel, că își poate schimba comportamentul și că e posibil să regreseze.
– Ce distanță va fi între ei?

– 2 ani și 4 luni.

– Distanța e mică. O să-ți fie greu.

– Nu știu cum va fi. Ne-am dorit copii apropiați de vârstă.

–  Eu am avut probleme cu cel mare, când am venit cu al doilea acasă. Nu l-a plăcut deloc. Îl mușca pe cel mic.

Zâmbesc mult la ei. Nu am cum să răspund, nu știu cum e, nu am avut niciodată doi copii. Însă, știu, de fapt sunt absolut sigură, că experiența mea va fi unică. Fetița noastră a fost dorită mult. Vine într-o familie echilibrată, cu oameni care se iubesc mult și se respectă. Și știu, cumva știu că lucrurile vor fi exact pe măsura puterilor mele. Și voi face față cu brio!

Mi-a spus cineva o dată – natura ne pregătește pentru sarcină, pentru a fi mame. Fără să ne dăm seama, trecem printr-un proces de transformare pentru a reuși să facem față responsabilităților. Nu putem dormi noaptea pentru a ne pregăti să facem nopți albe și cine nu a dormit cel mai bine și cel mai bine alături de puiuțul nou născut? Parcă nimic nu mai e la fel de frumos ca înainte. Oricât de greu ar fi! 

Iar, mie, deja mi se pare greu. Ajung târziu la analize și teste. Andre are nevoie de mine, Cris muncește mult. Mă salvează mult optimismul și încrederea că este bine. Știți că mama simte, nu?

M-am îngrășat 4 kg. Am burta mai mică de această dată, dar lăsată rău. La Andre, la final, pusesem 19 kg. Le-am dat jos relativ rapid, având mai multă grijă la ce mănânc. Nu am ținut niciodată dietă și nici nu cred că voi putea vreodată să o fac. E peste puterile mele.

Însă, lucrurile care mă frământă cu adevărat în această a doua sarcină sunt:

  • va fi nașterea la fel de grea ca cea cu Andre? Voi reuși să nasc natural, la termen?
  • voi fi o mamă bună de fată, având deja un băiat acasă. O să mă transform într-o shopaholic de ciorapi, rochițe și clame roz? O să fie diferit? O să reușesc să gestionez relația dintre ei? O să se joace împreună? O să se înțeleagă între ei?
  • cum am să mă pot împărți la doi, cum am să pot împărți iubirea la doi? Va încăpea în inima mea o mai mare iubire, pentru amândoi? O să fac, oare, diferențe? Chiar dacă nu o să vreau, o să fac? O să-i pot iubi pe amândoi la fel?
  • o să mă descurc cu amândoi? Mi-e groază de nopțile albe ce vor urma și de diminețile când va trebui să-l duc pe Andre la creșă, cu ea în brațe, bebeluș.

În schimb, niciodată, dar niciodată, nu mi s-a părut că-mi va fi greu.

După 3 ani……

  • Am finalizat sarcina cu Beti la plus 21 kg. Am slăbit în aproximativ 12 luni, iar de burtă am scăpat parțial de curând, mergând la sală regulat.
  • Am născut natural, extrem de simplu și rapid.
  • Nu m-am transformat într-o shopaholic de lucruri roz, în special pentru că 99% dintre lucrurile pentru fetițe sunt roz și în nuanțe de roz. E totul atât de roz, că Beti acum îți dorește până și o mașină fără tavan ”pe roz”.
  • Am povestit aici cum mama nu împarte iubirea la doi, trei, ci are puterea supranaturală de a înmulți iubirea pentru fiecare copil în parte. Sufletul ei este atât de mare și încăpător, că iubirea se înmulțește cu infinitul.
  • S-a confirmat că partea cea mai grea în a avea doi copii, mai ales de vârstă apropiată, este gestionarea relației dintre ei, organizarea transportului și programul de zi cu zi. Cel mare, care este încă mic, trebuie să înțeleagă să facă liniște când cea mică doarme, iar cea mică să înțeleagă că anumite lucruri sunt ale fratelui mai mare chiar și când nu este încă pregătit să le împartă.
  • Însă de departe, cea mai frumoasă experiență este modul de a se raporta unul la celălalt. Nu fac nimic unul fără altul, se caută reciproc, se iubesc nespus, se îmbrățișează, iar Beti plânge deseori pe umărul fratelui mai mare. Au dezvoltat o relație pe care nici în cele mai frumoase vise de-ale mele nu mi-aș fi putut-o imagina.
  • Nopțile albe au valoare egală cu 0.

www.mamipetocuri.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *