Comunitatea vecinelor din cartier (I)

De fel sunt punctuală. Iar când întârzii, cel mai mult mă enervez pe mine.

Când dorm prea mult, intru în fibrilații.

Iar când alții întârzie din cauza mea, cum ar fi copilul la școală, păi să te dai din fața mea, că arunc flăcări pe gură.

Azi dimineață, în loc să mă trezesc la 6.30, m-am trezit cu un zgomot de ușă trântită la 7.20. După 4 treziri de-ale lui Beti în toiul nopții: mami, pipi! mami, sete! mami, pipi!, mami, te iubesc! dormeam mai ceva ca ursu-n tren. Mi s-a tăiat respirația când am văzut ceasul.

M-am dus rapid spre ușa care tocmai se trântise și l-am văzut pe Andre zâmbind la mine:

– Abia acum sunt odihnit. Am dormit cât am vrut eu.

Așa știe el să-mi bucure diminețile. Copilul care liniștește.

Și ca să controlez totul cu calm, m-am îmbrăcat cu primele haine care mi-au venit la mână, fix aceleași de ieri și am tăiat-o rapid spre bucătărie să pun masa.

Deschid frigiderul după lapte când o briză călduță de vară cu miros de brânză și mortadela îmi taie respirația.

Închid ușa din instinct. Strâmb din nas. Expresia ”nu miroase-a bine” făcea cu adevărat sens. Deschid ușa de la congelator. Peștele portughez venit cu avionul din Coimbra, cârnați, carnea de pui, mici, crenvurști, fructe, legume, toate, toate, zăceau în suc propriu într-un miros desăvârșit.

Andre stătea zâmbitor la masă așteptând micul dejun. Ceasul 7.45. Frigiderul arăta că deține 17 grade, congelatorul doar 7. Mă concentrez un pic. Nu am 17 grade nici în casă. Restart. 17 grade cu 7. Hmmmmm Restart. 17 grade cu 7. Restart din priză. 17 grade cu 7. Restart din tabloul central. 17 grade cu 7.

Dino, te-a făcut frigiderul!

Am eu ceva experiență cu electrocasnicele, dar frigidere încă nu am reparat. Sunt expertă la centrale, mă pricep cât de cât la mașini de spălat rufe și aere condiționate. Mai mult să-i apăs ceva butoane nu m-am priceput. Doar că el s-a ambiționat să-și păstreze temperatura ambientală.

Cu o mână m-am apucat să-i pun de mâncare lui Andre, cu cealaltă trimitem mesaje în cartier.

Printre – ”l-ați văzut pe Alex, a plecat din casă și nu-l găsesc”, asta cu ”mi s-a stricat frigiderul, pot să-mi pun carnea la tine?” părea o glumă bună de dimineață pentru cine era treaz și nu se grăbea. Dimineața toată lumea se grăbește. Numai chef de închiriat spațiu la tine-n frigider n-ai.

Am reușit să trimit mesajul la două vecine și ambele mi-au răspuns.

În timp ce umpleam doi saci mari negri cu carne parțial decongelată, Andre se uita șocat la mine.

– Mami, ce faci?

– Salvez cina!

Le-am făcut câte un nod mare și am ieșit din casă cu sacii după mine, lăsând dâre lungi de sânge pe trotuar cu topping de înghețată Magnum.

Prima vecină mă aștepta cu ușa deschisă. Am lăsat un sac la ea, mulțumindu-i înmiit.

A doua, mi-a lăsat cheia:

– Descurcă-te, că eu mă grăbesc la școală.

Și eu m-aș grăbi, dar am o treabă.

Abia am reușit să ajung cu sacul greu, 3 case mai încolo. Niște vecini au încetinit mașina, trecând ușor pe lângă mine. Eu i-am salutat prietenește, fluturând mâna. Nici nu vreau să știu la ce se gândeau.

Cu cheia vecinii în mână, încercam să deschid o ușă străină, cărând un sac mare, negru din care se scurgea un lichid roșu.

– Sunt doar niște pulpe de Pui fericit!

– Siiigur…..

– Și niște fructe de pădure care s-au decongelat. De aici culoarea……

– Daaaaa……și la Ioana ce căutați? Nu e acasă. Tocmai a plecat.

– Mi-a dat cheia. E aici, dar nu mai știu care e ….că sunt multe la fel. Am ajuns la a treia, asta sigur merge. Nuuu, nu e asta…..asta e sigur. Sigur…nu e nici asta. Poate asta rotunda? Gata, ați văzut? V-am zis că mi-a dat cheia!

(continuarea aici)

Sursa foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *