Și frații pot fi singuri la părinți

www.mamipetocuri.ro

În mod normal, culcăm copiii după programul standard: o dată eu pe Beti, o dată Cris pe Andre. Apoi schimbăm.  Iar asta a intervenit când Beti voia numai și numai cu mine, privându-l pe Andre de momentul nostru de ”noapte bună”.

Mai apar modificări atunci când nu e Cris acasă. Cum s-a întâmplat săptămâna aceasta.

Încerc să mă împart, dar nu-mi iese egalitate aproape niciodată. O dată stau mai mult cu Beti, o dată cu Andre. Cum se nimerește și e nevoie.

Astăzi, am culcat-o prima pe Beti. Le-am citit la amândoi o poveste și apoi, l-am rugat pe Andre să mă aștepte în pat la el, promițându-i că voi veni să mai stau un pic cu el după aceea.

Beti însă avea nevoie de atenție. Am închis lumina, am mângâiat-o, i-am cântat de vreo 3 ori același cântec.

Andre mă striga din camera lui.

– Vine mami și la tine. Mai așteaptă un pic, Andre.

– Bine, te aștept, îmi răspunde el înțelegător.

M-am întors la Beti. Simțeam că are nevoie de mine.

– Beti, mami trebuie să meargă și la Andre acum.

– Mai stai un picuț, da?

– Mai stă mami.

Și-am mai stat.

Iar am mângâiat-o, am pupat-o pe mânuțe:

– Beti, ți-a plăcut azi la grădi?

– Da.

– Ce ți-a plăcut cel mai mult?

– De Doamna Angi, de Auraș și de Mara. Auraș era tata, eu bebelușul care dansa și Mara era mama.

– Vrei să fii bebeluș din nou?

– Da, vreau!

– Dar ce vrei să faci ca bebeluș?

– Să mă iei în brațe.

– Vrei să te iau acum în brațe?

– Da și să stai în picioare, să te plimbi cu mine.

Și asta am făcut preț de câteva minute.

– Acum, vreau în pat, mi-a șoptit ea. E bine la mine în pat.

I-am mai dat apă și s-a culcat.

Am închis ușor ușa și m-am îndreptat spre camera lui Andre. Adormise deja, cu lumina aprinsă și cartea de povești strânsă la piept. I-am șoptit la ureche că-l iubesc mult și că-mi pare rău că nu am ajuns la timp.

Am stat mult pe întuneric. Cu o părere de rău ce-mi sufoca inima, cu o încântare că Beti a adormit liniștită.

Cum poate duce sufletul unei mame atâta emoție duală într-o singură răsuflare?

Mi-au venit în minte mamele care-și cresc singure copiii. Cât de greu le-o fi, cât de mult or suferi? Ele, copiii?

Apoi, m-am gândit la copiii care sunt singuri la părinți. Oare primesc vreodată toată atenția de care au nevoie?

Asta-i provocarea când ai mai mulți copii: cum să te împarți, cum să oferi la fel, la toată lumea?

Azi, pentru 2 ore, Andre va fi singurul meu copil, în timp ce Beti va fi la grădiniță. Și vom face exact ce va vrea el să facă.

Iar următoarea zi, în weekend, voi repeta povestea cu Beti. Pentru alte 2 ore, vom face exact ce va vrea ea să facem.

Vom umple pahare de atenție și ascultare activă, pentru copii echilibrați emoțional.

Și mame împăcate sufletește.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *