Despre o toamnă ploioasă, copii veseli și o răceală

cold tea www.mamipetocuri.ro

Știți momentul ăla când ai vrea și tu sa fii bolnav, sa ți se aducă și ție ceaiul la pat, să te aștepte careva cu masa pusă, cu supica de pui aburindă, cu copiii sa se joace altcineva și în nici un caz să nu-i pui tu la somn? Tu doar să bei ceai și să dormi?

Nu știu cum sunteți voi, dar după vreo 3 ani în care toată lumea în jurul meu se îmbolnăvea măcar o data pe iarna, și eu nimic, recunosc, mi-am dorit acest lucru. Din tot sufletul meu, mi-am dorit să fiu bolnavă. Măcar o zi, să dorm. Atât!

Ei, de vreo săptămână tot duc o răceală cu mine, ba în mașină, ba la live-ul de luni, ba în parc și apoi în casă. La magazin, la birou se tot ține de mine și nu-mi dă pace. Am zis că dacă nu am febră (cred) nu are cum să fie chiar așa de rău. Îmi curge însă nasul și mă doare într-un hal capul de parcă-i săgetat de mii de ace. Am momente când mă simt bine și am impresia că mi-a trecut, iar după câteva ore reapar durerile de cap, oase și dinți de abia reușesc să mă mișc.

Beti Plușica m-a consultat ieri toată ziua.  Păream să fiu bine și pregătită să joc ”prinselea”.

Iar Andre îmi dădea în cap cu mingea (de puf), strigând:

– Wow, mami, ce bine dai cu capul la fotbal!

Aseară, am făcut un efort și m-am culcat la 22. În ideea că dorm mai mult și dimineață foi fi brici.

Am citi acum câteva zile un articol în care se spunea că organismul nostru nu funcționează ca o bancă, o dată ce ai pierdut ore de somn acestea nu se vor mai recupera. Nici a doua sau a treia zi, chiar dacă dormim în plus. Acele ore rămân pierdute pentru ziua respectivă.

Azi dimineață mi s-a confirmat. Nu doar că m-am trezit mai obosită, dar sunt atât de leșinată că abia am reușit să-l duc pe Andre la școală și să mă întorc. Se mergea așa greu pe centură, ploua atât de rău că-mi era frică că o să adorm la volan.

Abia am ajuns acasă. Mă doare capul, ochii în orbită, dinții, urechile, tâmplele.

– Doamne, fac orice: 200 de căni de ceai pentru alții, 500 de supe de pui, 400 de ore de aerosoli.

Orice, numai să mă fac bine. Să dorm și să-mi treacă capul.

 

Sursa foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *