Mâncarea are gust mai bun când e servită în familie

www.mamipetocuri.ro

 

Acum o veșnicie, când a venit un prieten grec să mă viziteze în cămin în Grozăvești, m-a întrebat:

– Tu ce știi să gătești?

Pesemne i se făcuse foame.

Inițial, mi-a picat fața. Apoi, când am văzut că omul vorbește serios, am început să îi prezint realitatea:

– Știi, eu nu prea gătesc…..nici nu prea am unde…..

– Păi văd un reșou aici, îmi arată el antichitatea care nici măcar nu era a mea.

– Așa….și….?

Când și-a dat seama că vorbesc serios, a plecat în Carrefour-ul care tocmai se deschisese și a cumpărat un kg de linte verde, o ceapă și niște condimente.

Apoi, s-a apucat să o pregătească la reșou. Mă uitam la el perplexă. A dat-o în fiert și-a zis, gata! Acum să mâncăm!

– Păi și carnea? întreb eu.

– E mai bună fără carne, condimentele fac toată treaba.

A fost super bună. În comparație cu biscuiții mei, tocmai mă scosese în oraș pe banii lui.

Una peste alta, aceea a fost prima lecție de obicei sănătos din toate punctele de vedere: gătise bărbatul, în casă, linte care este plină de beneficii pentru organism (conține minerale, antioxidanți și vitamine din complexul B-urilor) și fără carne.

După câțiva ani, în Portugalia, viitorul meu soț urma să mă invite pentru prima dată să-i cunosc părinții, la un prânz pe care urma să-l pregătească pentru ei: orez cu pește. Tot mâncarea ne-a legat. Iar eu în continuare nu prea găteam și nici nu prea mâncam.

În timp însă, când am început să ne proiectăm viitorul, să creionăm obiective și să visăm amândoi la un cămin al nostru, ne-am apucat să gătim serios în casă. Așa m-am apucat eu să gătesc. Cu cartea de bucate în față și cu mama la telefon.

Apoi, singura dorință a lui Cris a fost să fie mâncarea proaspătă. Nu știam eu pe atunci că mâncarea reîncălzită își pierde din nutrienți. Cred că nici el nu știa, doar că gustul unei mâncăruri proaspete este clar mai bun.

Atunci a fost momentul când mi-am formatat modulul de educație alimentară dobândit în copilărie și m-am apucat să gătesc zilnic și în cantități mici.

Am mai spus-o: dacă veniți la mine în vizită neanunțați, băutură am să vă dau, dar mâncare ba.

Eu sunt cea care cumpără 2 pulpe de pui, 6 aripioare, 3 felii de vrăbioară. Iar de când mi s-a stricat frigiderul și am stat 2 săptămână fără, nici pe astea nu le mai cumpăr. Mă duc mai des  la magazin și-mi cumpăr carne fix pentru 3 zile.

Am renunțat cu succes în a mai găti ciorbe pentru că nu se mănâncă, lasanha – pentru că iese cantitate mare și greu se mai mănâncă a doua zi, sarmale și practic, toate mâncărurile noastre tradiționale care iau, în primul rând, foarte mult timp să le faci.

Astfel, după mulți ani în care nu am știut să gătesc aproape nimic și mâncam biscuiți cu ceai, iar apoi, după alți mulți ani de când gătesc în fiecare zi, nu am ajuns decât la o singură concluzie: mâncarea cea mai bună se gătește și se mănâncă în familie.

Cina pentru noi e sfântă.

Rareori, Cris nu ajunge la masa de seară și de obicei anunță cu câteva zile înainte. Iar copiii îi simt foarte mult lipsa. E momentul în care povestim ce a făcut fiecare la grădiniță și la școală, se laudă fiecare cu rezultatele lui, luăm decizii care ne privesc pe toți patru, glumim și ne reconectăm.

În timp, am început să ieșim rar la masă în oraș. Sunt câteva restaurante care au reușit să ne surprindă cu meniul. În general, sunt cele specifice: libaneze, cele cu sushi sau cele care servesc preponderent vită. Dar sunt puține și destul de scumpe.

Oricât de bine ar fi să iei masa în oraș, parcă nimic nu se compară cu o cină luată împreună, în familie. Mâncarea are mai mult gust, timpul curge diferit.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *