De ce nu ne băgăm și noi în față, mami? Pentru că noi suntem mai buni și mai înțelepți!

Când m-am întors astăzi de la cumpărături, era deja întuneric afară. Cartierul mustea de mașini parcate pe cele două trotuare strâmte. Străduța odată gândită să permită traficul a două mașini venite din sens invers, acum abia dacă mai ai loc să te strecori cu una singură.

Mă îndrept spre casă, dar văd în față farurile unei mașini. Eu mă opresc instinctiv. E mai mult decât evident că nu încăpem amândoi. Mașina din fața mea nu se oprește. Se îndreaptă încet spre mine. Eu nu am altă variantă decât să dau în spate, ca să opresc undeva unde există loc suficient pentru toată lumea.

Doamna trece pe lângă mine fără să schițeze vreun gest de mulțumire. Că doar i se cuvine totul.

Pe străduța grădiniței unde o duc pe Beti se parchează perpendicular pe două locuri libere. N-am nici un dubiu că e mai greu să parchezi pe un loc strâmt, între alte două mașini, civilizat și că e mult mai comod să te oprești pe avarii în mijlocul străzii, blocând jumătate din circulație. Că doar e frig numai pentru unii, doar copiii lor răcesc și e normal doar ei să se grăbesc. Pentru că lor li se cuvine.

– Știți, ați blocat două locuri de parcare libere, i-am spus domnului care aștepta în mașină să se întoarcă nevasta de la grădiniță. Eu nu am putut parca aici, a trebuit să mă duc în partea cealaltă de stradă și pentru noi e frig afară.

A dat din umeri, tâmp. Empatia a rămas doar un cuvânt explicat în dicționar.

Școala lui Andre are zeci de locuri de parcare. Ei bine, în fiecare dimineață, când toți copiii încep cursurile la aceeași oră, majoritatea părinților nu parchează mașinile regulamentar așa cum m-am așteptat în naivitatea mea, ci-și lasă copiii în fața ușii de la intrarea în școală, blocând totul. Se grăbesc, e mai rapid și de ce-ar mai parca dacă totul durează câteva secunde. Doar că secundele se transformă în minute, pentru că elevul nu-și găsește ghiozdanul, sticla cu apă, trebuie să-i mai dea pupic mamei, iar noi, restul, stăm încolonați în spate, blocați într-o parcare în care nu poți parca. Soneria sună pentru toată lumea. Noi, restul, îi așteptăm cuviincios pe toți celor-care-li-se-cuvine să elibereze drumul ca să parcăm și să ne ducem și noi copiii la clasă, de cele mai multe ori, după ce s-a sunat de intrare.

Toată lumea pleacă în trombă, nimeni nu mulțumește, nimeni nu e recunoscător. Că doar li se cuvine totul. Inclusiv timpul nostru.

Mă uit în jurul meu, majoritatea copiilor sunt alintați prinți și prințese. Primesc tot ce visează, tot ce văd la televizor, tot ce are vecinul de la 2 și colegul din banca a treia. Au tablete, telefoane pentru că sunt extraordinari și merită! Li se cuvine totul pentru că sunt minuni ale omenirii! Părinții la vârsta lor nu au avut, deci ei merită acum înmiit.

La grădiniță, educatoarea trebuie să inventeze povești cu câte trei rânduri de regi și regine pentru a mulțumi pe fiecare părinte în parte. Nu contează că poate copilul vrea să fie motan. Prințul e baza, că doar n-o fi el mai fraier. Mai nou se preferă roluri neutre, ca să fie toată lumea la fel. Să nu apară discuții și nemulțumiri. Să nu frustrăm copilul. Că și lui i se cuvine.

La petrecerea de Halloween din cartier, la care copiii merg pe la vecini și cer bomboane, aproape că se calcă în picioare pentru 3 acadele și un ou kinder. Sunt copii care pot avea câte acadele visează noaptea, însă nu e despre asta vorba. Cum nu e vorba nici despre rolul de rege sau ridicatul mâinii în semn de mulțumire. Este despre faptul că lor li se cuvine totul! Să nu fie unul mai prejos decât celălalt, nici măcar la numărul de bomboane din găletușă.

Calcă peste cadavre numai să-și atingă scopul.

Nimic nu stă în calea celor ce li se cuvine.

Dezamăgire, ce gust amar ai!

Primul gând e să mă tem pentru societatea în care vor crește mari copiii mei.

Apoi, îmi dau seama că ei vor fi BINE atâta timp cât ceea ce cultivăm în familia noastră se bazează pe reguli și principii clare și stabile de la care nu vom abdica niciodată: respect, recunoștință, empatie.

– Mami, tu de ce nu te bagi în față, că se sună….mă întreabă Andre, pe când stăm în coloană minute întregi cu tot cu Beti care trebuie dusă și ea, la grădiniță, 30 de minute mai încolo.

– Pentru că nu e corect, Andre. Și noi încercăm să facem ce e corect și civilizat ca să putem să ne simțim bine în țara noastră. Să fim model pentru alții, că dacă am face toți la fel ar fi haos…

Nu este haos datorită nouă. Asta să știi: că datorită celor ca noi, care respectă regulile, vorbesc frumos și stau la rând civilizat, țara asta are o șansă. Pentru că dacă noi toți ne-am băga în față, n-ar mai ajunge nimeni la școală. S-ar bloca totul! Unii ar înjura, alții ar chema poliția, am fi părtași toți la același circ, în timp ce școala și-ar aștepta elevii sa-i învețe despre empatie.

Noi suntem cei care gândim un strop mai mult decât ceilalți, care înțelegem că dacă vrem o societate funcțională trebuie să începem să ne respectăm reciproc, din familie și până în afara ei.

NOI facem să fie bine! Și să fim mândri pentru asta!

De aia nu ne băgăm în față și nu blocăm parcări!

Pentru că noi suntem mai buni și mai înțelepți!

 

 

 

By Published On: 01/11/2017Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul