Zâmbetul e la un curier distanță

 

optimism curier www.mamipetocuri.ro

Știți zilele acelea în care nu-ți vine să faci nimic, cu atât mai puțin să fii pe drumuri? Să fii atent la cel din dreapta, la cel din stânga, la pietoni, la semafor, la tramvai și mai ales la cei parcați aiurea pe carosabil? Să nu te enervezi, să le dai prioritate ălora de intră de pe linia de tramvai pe banda ta, să citești gândurile celui ce vrea la dreapta fără semnalizare și să dai 3-4 ocoale de cartier până găsești loc de parcare decent cât să nu blochezi pe nimeni și nici să iei tramvaiul 5 stații până la mașină?

Acea zi de vineri

Era 8.30 dimineața și abia ce ieșeam din curtea școlii lui Andre, când îmi sună telefonul. Am povestit cum e cu parcarea și stresul de a ieși din perimetrul mașinilor oprite oricum, dar numai regulamentar, nu.

De obicei, cine sună dimineața vrea ceva de la tine. Nu te sună nimeni să-ți ureze o zi bună. Mama nu te sună să nu deranjeze, soțul nu te sună că abia ce v-ați văzut o secundă acasă în timp ce unul făcea ghiozdanul și celălalt pregătea micul dejun la copii. V-ați zâmbit, v-ați sărutat grăbit, cât el să nu te înțepe cu barba, iar tu să nu-l rujezi.

Cu acestea în gând și-n suflet, puteam jura că e cineva de la fostul serviciu pe la care nu mai dau de vreo 5 luni, dacă nu 6. Cred că ei încă nu și-au dat seama că eu nu mai lucrez acolo, că mă sună constant. Ba cu facturile, cu plățile, clienți care au încă numărul meu de telefon, alții care vor să devină clienți.

În acea vineri, nu aveam chef de nici unul.

M-aș fi scufundat într-un pat și-aș fi dormit ca-n povești, 3 zile și 3 nopți.

Dar cum poveștile clasice nu mai sunt la modă, a trebuit să răspund la telefon.

La capătul celălalt se aude o voce de domn, super trezit, cu 3 cafele băute, plin de voie bună și foarte respectuos.

Nici nu am mai înțeles cum îl cheamă și de unde e, așa m-am pierdut de la primele acorduri.  Ceea ce mie rar mi se întâmplă.

Mi-a fost  jenă să-l întrerup și să-l întreb. Mi se părea că stric tot farmecul discuției.

Dina. Dina Bento.

– Bună dimineața, doamnă. Am un colet pentru dumneavoastră. Sunteți Dna Dina Bento?

Eu mă prelingeam între ambreiaj și frână, cu ochii lipiți de Centura Bucureștiului, încercând să dau prioritate, dar fără să pierd vreun moment din discuție – ”mama lui de băiat care-mi pronunță numele corect” (1 la un milion).

– Da, eu sunt, mi se îmblânzește mie vocea.

A continuat în același ton profesionist, până ne-am lămurit și mi-a lăsat pachetul pe mâini bune.

Am uitat de el în următorul minut, dar ”de unde era băiatul acela” mi-a răsunat toată ziua în cap. M-a binedispus și mi-a dat o stare tare bună. Toată ziua am zâmbit, în ciuda zilei încărcate pe care am avut-o.

Când am ajuns acasă, muream de curiozitate. Era deja târziu, mașina plină de copii, sacoșe cu de toate din piață și de la supermarket, portbagajul plin cu pet-uri de apă, dar pe scaunul din dreapta trona pachetul pe care tocmai mi-l luasem în primire – Un set de 3 farfurii Sand de la Edenia, cu o etichetă mare de curierat TNT.

Articolul acesta nu este scris în urma vreunei campanii. Nu fac publicitate nici la Edenia și nici la TNT.

Edenia mănânc des, în special legume. Dar cu TNT nu am lucrat niciodată. Însă, acest băiat mi-a amintit de un altul care ne aducea apă de La Fântâna, acum mulți ani. Venea tot dimineața, pe la 9, urca scările fluierând, cu bidoanele în spate, că ne lipsea liftul. Era atât de bine dispus, glumea cu toată lumea, că rămâneam în urma lui cu o mare admirație și cu un chef nebun de a nu ne mai pierde optimismul așa, la primul colț de stradă.

Exact ca băiatul acesta de la TNT.

Posibil să spuneți că au salariile mai mari față de un curier de la vreo altă firmă, poate lucrează pe alte mașini sau în alte condiții. Nu știu. Dar vă spun că optimismul vine și în urma unui stomac plin, dar și ca urmare a unei stări de bine generale.

Știți voi, depinde din ce perspectivă privești viața.

Poți plânge că nu ai bani de întreținere sau să te bucuri că poți merge la serviciu și să muncești.

Iar cadoul merge la….

Iar cum starea de bine este molipsitoare, acum câteva zile am scris asta pe Facebook:

”Mi-am propus la un moment dat să nu treacă o săptămână fără să nu dau un cadou aici, pe blog. Nu știu dacă mă voi putea ține de cuvânt, deoarece nu sunt toate în controlul meu. Dar o voi face atâta timp cât voi putea. E un exercițiu pentru mine de a DA. Pentru că eu nu dau ușor. Sunt copilul mic la părinți și am trăit îmbrăcând haine de la sora mai mare, care e complet diferită de mine, aceeași încălțăminte și chiar și aceleași țeluri. Când m-am făcut mare nu mi-am dorit decât independență supremă. Și să AM. De toate, doar pentru mine.
Cris m-a învățat că e important să chemăm oameni la noi la masă. Că în loc să-mi cumpăr haine doar pentru mine, mai bine cumpărăm mâncare pentru prieteni. A fost greu, foarte greu! Dar am reușit, după vreo câțiva ani buni.
Acum, câteodată, primesc cadouri. Iar eu am de multe ori ceea ce primesc. Iar dacă nu am, poate nu am nevoie. Și învăț să le dau. Să se ducă unde e nevoie de ele.

Zilele acestea, Edenia mi-a trimis un set de farfurii. Acum mulți ani, am trăit câteva luni cu două farfurii pe masă. Portocalii cu dungi. După ce ne-am luat casă, nu ne-a mai rămas bani de nimic. Acum, farfuriile se întorc la mine. E interesant. Deoarece campania lor se numește ”Unde ieșim la masă? Acasă”, iar eu chiar cred în acest ACASĂ.
Le ofer unuia dintre voi care vrea să iasă în oraș, ACASĂ.

În schimb, nu-mi doresc decât o rețetă super rapidă de făcut în casă. Vă aștept comentariile până sâmbătă. Că duminică trebuie să gătesc.
(Pentru că farfuriile sunt fragile, aș vrea să nu vă supărați dar prefer să le ofer cuiva din București căruia să i le pot da personal, fără riscul de a se sparge)”

Am primit neașteptat de multe comentarii și rețete.

Vă mulțumesc mult. Tocmai mi-ați creat cel mai bogat și mai interesant meniu alimentar pe care l-aș fi putut avea vreodată.

Iar cu acestea fiind spuse, numele câștigătoarei este:

Felicitări, Delia Toth! Să mă pui în contact cu prietena ta.

Ne vedem în curând, din nou, pe blog. Stați pe-aproape!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *