7. 7 minute din viața ta

www.mamipetocuri.ro

Azi dimineață, am găsit pe raftul de la ușa de la intrare, a patra cafea uitată de ieri în drum spre ieșire.

Plecam la 14.20 din casă să-l iau pe Andre de la școală. Apoi, s-o iau pe Beti, apoi să mă îndrept spre Alina, prietena mea care se oferise să stea cu copiii ca să ajung la un eveniment mult dorit.

Toată dimineața am lucrat la un film pentru blog, să prezint câteva cărți pe care oricum, le dau cadou. Nu mă plătește nimeni pentru asta. Am făcut-o pentru alții, așa cum am fost voluntar ani de zile ajutând copii, tineri pentru nici un câștig financiar. La final, mi-am găsit însă liniștea lângă un om pe care-l iubesc și apreciez cu tot sufletul meu. Cred că asta-i răsplata mea supremă.

Orice faptă bună, atrage lucruri bune.

În drumul meu grăbit spre eveniment, mi-am uitat a patra cafea aburindă pe masa de la intrare. Între zgomotele copiilor și povestea lui Greuceanu ascultată de sute de ori la radioul din mașină, nici nu i-am simțit lipsa. Oricum, eram în faza de moarte clinică a tuturor simțurilor. Mâncasem doar 2 pungi de Lotto și băusem 3 cafele.

Sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg de ce le fac. Cum a fost plecarea în Portugalia. Că mă întreba lumea de ce plec și nu știam să răspund. Pur și simplu așa simțeam.

Ieri mă îndreptam spre acest eveniment, fără să-mi dau seama de ce. Am stat în trafic o oră și 10 minute ca să ajung cu copiii la Alina, prietena la care găsesc ajutor necondiționat. Cred că e singurul om care dacă nu poate să mă ajute, îmi zice:

– Stai să mă gândesc, găsim noi o soluție!

Știți cât contează?

Apoi, încă 20 de minute până la destinația finală, unde Slavă Cerului am găsit loc la VIP. Adică, fix în fața porții. O dată la un milion, semn că acolo trebuia să fiu.

Când m-am văzut sosită la timp și cu mașina parcată corespunzător, cred că am intrat într-o fază de blocaj final. Cu greu am mai apucat să salut oamenii, fețe dragi și voioase. M-am așezat pe-o canapea (de când n-am mai stat pe-o canapea, ci doar scaunul bucătăriei îmi mai suportă greutatea) și nu mi-a mai venit să mă ridic. Carnea mi se învăluia pe pernele moi, gâtul mi se sprijinea extaziat pe marginea relaxantă.

Abia ce începuse discuția, că am primit ca temă să încercăm să ”luăm o pauză” timp de 7 minute. S-a închis lumina parțial, s-a pus muzică ambientală și preț de 7 minute fiecare dintre noi a făcut ce-a simțit.

Care-i primul lucru la care te gândești când auzi cuvântul pauză?

Eu mă gândesc instant la  – imposibil. Ceva ce nu pot, nu înțeleg, nu vreau.

Dar cum era o temă obligatorie, am închis ochii și cred c-am adormit. Când m-am trezit, parcă dormisem 2 vieți. Fuseseră doar 7 minute.

Apoi, telefonul mi-a sunat și a trebuit să plec, să rezolv ceva probleme personale și urgente. Am crezut că nu voi fi în stare să ajung până la mașină. Ei bine, după acele 7 minute parcă prinsesem aripi. M-am dus în punctul opus Bucureștiului, am rezolvat tot ce era de pus la punct, m-am întors în celălalt punct să-mi iau copiii, iar la ora 22 fix intram pe poarta casei.

7 minute

Uitându-mă pe Facebook la ce au postat fetele care au stat până la finalul evenimentului, am văzut că pierdusem probabil toată distracția, plecând atât de devreme.

Privind însă, la modul cum m-am transformat după puținul timp petrecut acolo, am realizat că de fapt, a trebuit să fiu acolo să înțeleg cele 7 minute și ideea de ”pauză”.

A lua o pauză e despre fix 7 minute atunci când urci pe un munte, te oprești, inspiri oxigen și privești văzduhul.

7  minute este de a te opri, a pune o muzică, a închide ochii și a-ți lăsa mintea să fugă.

7 minute este despre a te opri. De tot, din orice ai face. Și a privi în zare.

7 minute este despre a te iubi pe tine. Ce faci pentru o persoană pe care o iubești cu adevărat? O mângâi, o privești, o îmbrățișezi.

7 minute magice care te pot schimba pentru totdeauna.

Astăzi, după ce am dus copiii la școală și la grădiniță, m-am întorc acasă și m-am culcat. Am dormit 3 ore cele mai minunate din ultimii ani. Nici când eram însărcinată, în concediu pre natal nu mi-am permis să dorm. Aveam de lucru, aveam de făcut ceva, orice. Într-una munceam.

Azi, după cele 7 minute de ieri, am dormit fără nici o remușcare. Mi-am închis telefonul, mi-am schimbat hainele de oraș și m-am băgat în plapumă. Era ora 10 dimineața. Am rămas pentru câteva minute fără aer. Eu? Eu să dorm la ora asta? Timpanele îmi zvâcneau. Inima îmi bătea tare. Mintea sabotată fugea către articole pe care ar fi trebuit să le scriu. Idei de povești, gânduri și imagini îmi veneau în minte.

Am închis ochii. Am respirat. M-am rugat.

Și-am adormit. M-am strâns în brațe. Mi-am zâmbit. M-am bucurat. M-am iubit pentru prima dată cu adevărat. M-am odihnit. Și m-am trezit, ALT OM.

Eu. Cu adevărat EU. Relaxată. Împăcată. Împlinită.

7 minute care îți pot schimba viața.

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *