Gura lumii, terță persoană a vieții noastre

www.mamipetocuri.ro

Dacă m-ați întâlni pentru prima dată în viața voastră la o cafea și v-aș zice că am 5 copii, care ar fi prima voastră impresie despre mine. Primul gând?

Mi-ați plânge de milă?

M-ați vedea o femeie puternică?

Sau poate prea slabă, locuind sub papucul bărbatului?

Aș face parte dintr-o sectă sau poate aș fi ”prea dusă la biserică”?

Aș fi o femeie care iubește mult copiii?

V-ați întreba oare, dacă mi i-am dorit cu adevărat sau au fost ”o greșeală”?

Sau aș fi o mamă care și i-a dorit din tot sufletul?

Într-o lume în care avortul este ca și mersul după pâine, nașterea copiilor devine subiect incitant de discuție. Toată lumea are o părere, de la vecina de la 2 până la doctorița de la spital și vânzătoarea de țigări din colțul străzii.  Nu mai contrază nivelul de intimitate și gradul de implicare în eveniment.

La o întâlnire cu niște părinți de acum ceva timp, la întrebarea:

– Cu ce așteptări ați venit la acest eveniment?

Unul dintre răspunsuri a fost:

– Eu am venit pentru că am auzit că sunt persoane aici cu mai mulți copii, așa ca noi.

E lesne de înțeles că aceasta nu e o așteptare cu care să vii la un training.

Aceasta este o nevoie de apartenență la un grup. Grupul oamenilor cu mulți copii.

Mi s-a părut extrem de trist acest răspuns. E absolut normal să tinzi spre grupuri de oameni care ți se aseamănă: cei care au sau nu TV, cei care nu mănâncă zahăr, cei care nu dau mâncare fast food la copii, etc.

Doar că nu poți să trăiești sub un glob de sticlă fără să mai ieși din bula ta.

Iar atunci când ieși, grupul oamenilor cu puțini copii sau deloc, abia așteaptă să-și dea cu părerea despre viața ta intimă și deciziile personale pe care ți le-ai asumat atunci când ți-ai născut copiii. De parcă e nevoie de explicații publice pentru ceea ce decidem să facem cu viața noastră.

Un alt exemplu sunt copiii care umblă cu tablete la școală, mai ceva ca un adult cu telefonul de birou în mână. Ceilalți care nu dețin unul, sunt exclușii grupului, sunt copiii ”săraci”ai clasei, ”ciudații”, cei care nu merită prietenia lor. Ori te aliniezi modelului social creat de lumea virtuală care ”parțial” ne conduce deja, ori ești invizibil, nu exiști.

Apoi, sunt copiii din parc sau de la locul de joacă. Cei care sunt hrăniți de bunici în timp ce sunt dați în leagăn, cei care le dau o acadea în timp ce sar în trambulină, chiar dacă regulile sunt clare. Mai ales ai celor 7 ani de-acasă.

Ne este atât de frică de gura lumii încât preferăm să avortăm decât să păstrăm un copil pe care poate, l-am iubi.

Preferăm să îi luăm și noi tabletă doar pentru a ne vedea copilul acceptat în grupul celor ”buni și cool” din clasă.

Alergăm către primul magazin pentru a cumpăra o bomboană, oricare, cu băț, fără băț, doar să nu ne mai auzim copilul plângând, nenădăjduit, după o acadea.

Iar când nu mai putem ține pasul cu modelul social impus de alții, nu avem decât să ne închidem în bula noastră, departe de gura lumii.

E greu să te ții drept, în fața regulilor de bună cuviință, când răspunsul este îmbrăcat în cuvinte grele, judecăți și critici. E greu pentru copil, e și mai greu pentru părinte.

În weekend, departe de casă, lui Andre i-a căzut primul dinte. Ne-a luat prin surprindere, nu îi vorbisem de Zâna Măseluță, nu aveam nimic pregătit.

Ne-am bucurat, l-am felicitat că e băiat mare, moment când un copil de lângă el i-a zis:

– Mie, Zâna Măseluță mi-a adus 100 lei.

Pe mine m-a luat prin surprindere comentariul. Noi parcă aruncam dintele pe după casă, rugându-ne să ne aducă o cioară un dinte nou.

Acuma, na, se știe că am evoluat. Avem atâtea cadouri, că nu avem suficiente ocazii să le oferim.

Andre n-a înțeles valoarea, dar mi-a cerut să vină și la el Zâna. Și să-i aducă bani. 220 lei. Primul gând m-a frustrat. De unde să scot eu atâția bani? Plus că acuși vine ziua lui, Moș Nicolae, Moș Crăciun, la care se adaugă sora lui mai mică. Deci, e clar că situația mea e complet diferită de situația celuilalt. De ce aș compara?

După 2 zile de așteptat Zâna, am ajuns acasă și în a treia zi a găsit sub pernă 10 lei. S-a bucurat mai ceva ca la cei 220 lei pe care și-i dorea. Poate cei 10 lei nu au valoare mare. Dar adunați zi de zi, pot fi transformați în: răbdare, recunoștință, mulțumire, apreciere, așteptare, împlinire, fericire.

Iar la final, își poate cumpăra ce își dorește el.

Sigur, nu e o soluție general valabilă pentru toată lumea. Dar a fost soluția mea, pe care mi-o asum.

Important e să știm unde vrem să ducem educația copilului, în ce direcție, indiferent de gura lumii.

Iar asta o spun pentru că asta facem și noi, ca familie, de mulți încoace.

Și noi am ținut piept celor care aveau lustre în garsonieră, iar noi în casă încă nu apucasem să ne punem nici una. Și noi am stat fără mașină ani în șir, mergând cu metroul peste tot, pe când ceilalți își parcau mașina în fața blocului. Ne-a fost ușor? Nu. Dar nici n-am ascultat ce-a zis lumea. Ne-am văzut de planul nostru, de obiectivele noastre, am muncit și n-am judecat pe nimeni.

După 5 ani, ne-am cumpărat prima mașina. Probabil și ultima. Sunt convinsă că mulți m-au judecat după semnul de pe capotă. Alții m-au invidiat, crezând poate, că mi-au cumpărat-o părinții când am făcut 18 ani sau soțul, când am făcut 30.

Dacă aș fi ascultat gura lumii, poate că aveam acum stocuri de lustre și covoare. Dar, am ales așa cum am considerat. Și ne asumăm totul, pentru că sunt deciziile noastre.

Iar atunci când Beatriz mă întreabă:

– De ce copilul acela mănâncă acadea la locul de joacă? Tu ai zis că nu e voie.

Răspunsul meu va fi întotdeauna:

– Pentru că nu e voie. Iar copilul acela probabil nu știe, de aceea ar trebui informat.

Iar când copilul nostru își dorește tabletă pentru că și colegul lui are, răspunsul nostru va fi:

– Haide să vedem, cum poți strânge suficienți bani să-ți cumperi una.

Pentru că regulile sănătoase sunt făcute în casă, în interiorul familiei, mutual acceptate. Și în nici un caz, în funcție de părerile altora.

Un copil educat în baza alegerilor altora va fi viitorul adult care nu va știi să ia decizii în beneficiul lui. Va fi cel care va aștepta să i se spună ce să facă, de către cei care știu mai bine decât el.

Iar atunci când ai 3, 4, 5, 6 sau 7 copii, aceste reguli sunt și mai greu de pus. Să asculți pe fiecare, să accepți opinia fiecăruia, să-l îndemni, să-l încurajezi.

Mai simplu va fi întotdeauna să faci ce fac ceilalți. E ca un lucru deja gândit, fără să mai aplici propriul tău filtru. Îți creezi așteptări pe o bază care nu e formată de tine. Iar eșecul stă și te așteaptă după casă.

Așa că, a avea mulți copii înseamnă, în primul rând, muncă, responsabilitate, implicare.

Respectarea alegerii fiecăruia.

Cel puțin eu asta văd, în primul rând.

Așa că, spuneți-mi și mie, la ce folosește gura lumii?

Sursa foto

2 Comments

  1. Wow, un articol exact pe sufletul meu! Felicitari pentru curajul de a-ti deschide sufletul si de a impartasi asemena idei frumoase, chiar daca poate putin cam impotriva curentului. Sunt foarte bucuroasa sa descopar oameni frumoasi care inspira si de la care am ceva de invatat 🙂 Multumesc 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *