Cine este mai presus decât copilul meu?

 

www.mamipetocuri.ro

Până să devin mamă, copiii nu reprezentau altceva decât nepoții din partea soră-mii sau un gând îndepărtat fără termen de livrare. Îmi dădeam cu părerea și, nu știu cum, aveam impresia că sunt o mamă mai bună decât multe dintre cele care efectiv născuseră niște copii și avuseseră nopți nedormite și sâni inflamați.

Așa e cu mamele perfecte care nu au copii. Am mai vorbit despre asta aici.

Nașterea copiilor mei m-au transformat. Dintr-o mamă care le știa pe toate, am devenit una care învață în fiecare zi despre răbdare, iubire și acceptare.

Dintr-o persoană aparent neinteresată de subiect, m-am transformat într-un lup care este mereu pregătit să sfâșie pentru a-și apăra copiii.

Acum câțiva ani, m-am certat cu un paznic care avea în grijă o parcare în fata clinicii unde tocmai oprisem eu, având-o pe Beti bolnavă. Numai că nu l-am luat la bătaie și n-am chemat Pro TV-ul pentru a-l face să înțeleagă că doar ridicându-mi mașina mă poate alunga de-acolo.

Cred că atunci când ai un copil bolnav sau o urgență de orice tip nu mai stai să numeri locurile de parcare. Și nici nu cred că trebuie să fii neapărat mamă să înțelegi nevoia.

Există ceva mai presus decât copilul tău?

Azi intru la bancă să fac o depunere în contul meu. Se înțelege: banca mea, contul meu, banii mei. Voiam să depun o sumă infimă în euro. Mai bine îi jucam la pocker. Mai aveam fix o oră și 10 minute până termina Andre cursurile, iar cu tot cu drumul până acolo, îmi rămâneau aproape 40 de minute să rezolv cu depunerea. Poate intram și pe la Jumbo să iau ceva ornamente de pom, dacă tot aveam timp.

Intru în bancă și îi spun domnișoarei de la ghișeu că vreau să depun suma respectivă de bani. Ea începe să-și bată cu putere unghiile gelate în tastatură, tăcută. Nu mă întreabă nimic. Care-i contul, să numere banii, nimic. Greșeala e a mea, normal, că am pretenția ca lucrurile să fie făcute așa cum le-aș face eu. Nu mai bine o las în pace, să-și facă treaba cum consideră? Am lăsat-o, până când, începe foiala. Se întoarce la colega să o întrebe ceva, sună pe altcineva, eu așteptam cumințică, dar prevedeam finalul. Am mai făcut depuneri, mai mult de 3 minute n-are ce dura.

– Știți, am greșit contul, i-am depus în lei, iar acum trebuie să o aștept pe colega să-mi anuleze tranzacția. Durează puțin.

După câteva minute apare colega. O tânără frumoasă la vreo 26 -27 de ani, cu o fustă creion din piele grena și ruj roșu pe buze. Zâmbește suav în timp ce eu îi admiram ținuta.

Știți că femeile se uită mai degrabă la femei decât la bărbați. 

Are un schimb de replici cu colega care greșise OP-ul. Din discuție înțeleg că i-a expirat parola de la programul bancar, că va dura să intre în calculator și speră să nu mai aibă nimeni nevoie de ea până la finalul zilei.

15 minute de la intrarea mea în bancă.

Începe să mi se agite sângele. Mă uit insistent la domnișoare, ele înțeleg că mai am un pic și încep să scot foc pe nări. Mă iau transpirațiile. Calculatorul colegei se deschide, dar șoc, ea nu poate anula o astfel de tranzacție. Trebuie să sune la CEILALȚI, la CENTRALĂ!

Nu-i știți pe cei din centrală? Sunt cei fără de nume, care leagă și dezleagă, cei cu puteri supreme și fără răspundere în fața clienților. Sunt cei care dețin Adevărul suprem și rezolvă boli precum amorul și guta. Nu răspund niciodată la telefon, discută doar prin secretară sau omul de la relații cu clienții, cu voce suavă și blândă. Timpul e relativ, mai ales când curge în favoarea lor. Rezolvă totul atât de repede, cam cât de repede poți traversa Bucureștiul din Pipera în Militari la ora 8.30 dimineața.

25 de minute de la intrarea mea în bancă.

Am privirea întunecată. Îmi vuiește capul.  Am început să sun oameni haotic numai să nu-mi ies din fire și să uit de timpul care trece. Să uit și să mă înec în necaz. Nu-mi place să mă cert, dar presimt că-mi pierd controlul. În curând copilul meu va termina orele. Sunt la 30 de minute distanță de el, într-un trafic infernal și cu mașina parcată la alte 10 minute distanță.

Centrala nu dă semne că ne-ar auzi. Butonul  “anulare” stă relaxat undeva, în centrală, în timp ce un copil își așteaptă mama să-l ia de la școală. Sun la telefonul cu fir roșu – omul care se ocupă de conturile noastre. Mă asigură că se va rezolva. Cât mai rapid. Să am un pic de răbdare.

35 de minute de la intrarea mea în bancă. Ca să fac o depunere, în cazul în care ați uitat.

– Doamnă, vreau să-mi dați banii și buletinul și să plec. Trebuie să îmi iau copilul de la școală.

– Nu puteți pleca. Avem o tranzacție nefinalizată.

Ei, de asta mi-a fost frică. De acest, nu puteți pleca.

– Cum să nu pot să plec? Îmi dați banii, buletinul și plec acum.

Ambele domnișoare lasă capul în jos.

– Vă rog frumos, continui eu, cu tonul ridicat.

– Nu se poate, insistă domnișoara cu fustă din piele.

– Dumneavoastră nu înțelegeți că eu am un copil de 6 ani care mă așteaptă în stradă? Iar eu stau de 40 de minute să anulați un OP?

– Lumea mai greșește…..

– Nu am nici o problemă că s-a greșit. Eu vreau să plec la copilul meu. E foarte simplu. Îmi dați banii și buletinul, iar dumneavoastră rămâneți aici vă anulați ce doriți și ce e nevoie. Nu-mi pasă. Eu trebuie să plec la copilul meu, că mă așteaptă la școală.

– Săracul de el! Dar totuși, nu puteți pleca până nu se finalizează tranzacția, îmi zâmbește suav “mama perfectă fără copii acasă”.

Păi să te ferești de mamă supărată și câine turbat.

– Îmi spuneți mie că banca dumneavoastră e mai importantă decât copilul meu? E oare ceva mai important pe lumea asta decât copilul meu? În acest moment îmi dați banii și buletinul! A-CUM! Sigur, în acel moment, m-a auzit inclusiv Centrala, de oriunde viețuiește.

– Gata, s-a anulat, respiră domnișoarele în cor.

Îmi refac OP-ul, mi-l dau tremurânde, în timp ce domnișoara brunetă cu fustă de piele îmi spune blând:

– Fiți și dumneavoastră mai înțelegătoare. Toată lumea greșește.

Așa spun și medicii ăia care operează pe creier și le moare pacientul pe masă. Poate chiar un copil. Piloții care conduc avioane și se prăbușesc în mare și mai ales șoferul de microbuz care-ți duce copilul la școală și are un accident de mașină. Toată lumea greșește, iar noi să nu facem nimic, să schimbăm ceva.

Nu cred c-am scris până acum nimic la furie, dar încă îmi palpită inima și sângele îmi clocotește numai când îmi amintesc.

De aia încă mai caut un om să-mi preia responsabilitățile firmei de unde am plecat de vreo 6 luni de zile. Pe modelul ”toată lumea greșește”, ”rezolvăm în scurt timp, după 45 de minute”, mă doare burta am nevoie acasă, azi nu vin la birou că ieri am avut o petrecere (da, e adevărat, am pățit-o și pe asta) o să-mi angajez un tânăr responsabil la Sfântu Așteaptă. Pe 5000 de lei în mână, dacă se poate.

Ca și concluzie, nu pot decât să vă îndemn să strângeți bani pentru pensie că așa cum se arată viitorul, nu ne vedem prea bine.

Și scoateți ecranele din fața copiilor. Atacă creierul, îl duc în repaus, distrug neuronii, iar totul va deveni o mare moleșeală și adormire care nu se va mai vindeca niciodată. Exact ca fetele astea din bancă, două flori de primăvară, proaspete și ațipite.

Ori, ne coborâm nivelul de așteptări și ne acceptăm soarta. Iar copiii să ne aștepte în stradă, pentru că așa sunt regulile băncii, a celor care ”știu mai bine decât noi cum se face”. Pentru că ești blocat în trafic sau în parcare, iar ceilalți devin stăpânii timpului tău.

Pentru că oamenii nu muncesc cu respect, nici măcar pentru ei, darămite pentru cei din jurul lor.

Muncesc să-și ia banii!

Să-și cumpere mașină și să-și pună poze pe Facebook.

Cred că noi, ăștialalții vom muri ca dinozaurii, din lipsă de resurse potrivite supraviețuirii în condiții noi de viață. Sau plecăm în junglă, să mâncăm banane și să dansăm cu maimuțele.

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *