Cafeaua de la 10 – Ce facem de Ziua Națională a României

La mulți ani, România! La mulți ani, nouă!
100 de ani nu e chiar de ici de colea.
Dragă Românie, îți doresc din suflet fix ce-mi doresc și eu mie: autostrăzi funcționale, vreo 3-4 măcar, Centura Bucureștiului reabilitată, parcări civilizate și cetățeni respectuoși.
Și în nici un caz în ultimul rând, români care să te iubească atât de mult încât să voteze oameni cinstiți, harnici și vizionari care să te pună pe tine pe primul loc!

Ar mai fi multe de urat, dar hai să începem măcar cu astea.

Nu întâmplător scriu acest articol în ziua în care Regele Mihai I al României merge pe ultimul său drum.

Facem parte din generația care a avut onoarea de a fi contemporan cu prezența sa, într-o țară liberă. Ne-a fost model de verticalitate și modestie.

Să luăm din fiecare ce e pozitiv, să fim mai buni și să luptăm mereu pentru libertatea noastră!

Nu sunt eu mare naționalistă, dar îmi iubesc țara, limba și oamenii din jurul meu.

Dacă ar fi să emigrez mâine, aș plânge cu siguranță după tot ce las în urmă. Și mai ales după familie și prieteni.

Pentru că sângele apă nu se face. Și oriunde am fi, orice am face, mereu vom rămâne români!

De 1 Decembrie, Ada de la Ceai cu Mămici a povestit experiența ei de la Alba Iulia. Cât timp a stat în trafic, ce a făcut cu copiii și ce putem face dacă ne planificăm o vizită în 2018 când se împlinesc 100 de la Unire.

Eu am fost într-un mediu mai liniștit, fără trafic pe autostradă și nervi, respectiv la mare, la Life Harbour, Limanu. Ne-am plimbat cu barca și am socializat cu jocuri de masă și vin fiert. Copiii s-au jucat afară, în parc, le-au înghețat năsucurile, iar pentru prima dată am reușit să dorm până la 10, cu tot cu copii la noi. Da, este de notat în calendar și de repetat.

Detaliile și alte recomandări în live-ul de mai jos.

By Published On: 09/12/2017Categories: Cafeaua de la 10, Video0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul