Bunicuțo, de ce ai geanta așa de grea? Că ți-am adus bomboane

 

www.mamipetocuri.ro

Bunicul meu avea ochii albaștri. Albaștri ca cerul de vară, senini de-ți era frică uneori, că în lumina puternică de soare se vor decolora până la alb.

Bunicul meu locuia în alt oraș. Ne vizitam rar, ne împărtășeam puține.

Cu toate astea, când am împlinit 4 ani mi-a oferit cel mai frumos cadou: un carnet de CEC cu 3 lei pe el. Nu știam pe-atunci valoarea banului. Dar CEC-ul cu coperți verzi a dat sens de-atunci înainte cuvântului ”merit”. Simplu – MERIT. Pentru orice făceam eu la 4 ani, meritam.

Apoi, tot el mi-a dat cel mai fain creion vreodată inventat și amintirea ce o voi purta mereu a ceasului cu cuc din holul apartamentului din Piatra Neamț. ”Ceasul Cenușăresei”, îl numeam. Trăiam mereu o așteptare să bată gongul și să se întâmple ceva magic. Simplul fapt că eram acolo, lângă el, în vizită, era deja ceva extraordinar.

În ultimele noastre momente când ne-am întâlnit, o auzeam pe mama:

– Tată, eu sunt fiica ta, îți mai amintești?

El se uita lung, zâmbind. Bineînțeles că-și amintea. Sufletul nu uită.

Dar mama era tristă.

– Tată, ele sunt fetele mele. Pe ele le recunoști?

Bunicul mă privi lung, cu ochii lui albaștri, senini ca cerul de vară. Nu-și amintea. Bătrânețea era prea grea, momentele recente fuseseră date gaj amintirilor din tinerețe.

– Bunicule, i-am spus atunci. Datorită ție am eu ochii albaștri. Tu mi-ai făcut cel mai mare dar, să știi. Mama îi are verzi, tata îi are verzi, sora mea îi are verzi, numai eu îi am albaștri, ca tine.

Chipul lui s-a luminat.

Bunicul meu a murit bătrân. Iubind viața. Și întrebând de-atunci, mereu de noi, de nepoatele lui de la Bacău.

Cu toate că îmi ajung degetele de la o singură mână să număr momentele în care m-am văzut cu bunicul meu, aș da orice acuma să-l mai am o zi lângă mine. Nu știu cum e să te ducă bunicul în parc, să îți dea bomboane și dulciuri ”interzise”, să avem secrete doar de noi știute și să mă uit la desene pe ”ascuns”.

Dar ce-aș mai face din astea și câte altele!

Am fost și eu câțiva ani mama care nu o lasă pe bunica să iasă din limitele impuse. Nu le da bomboane, nu le mai aduce dulciuri, nu le mai prăji cartofi, nu-i mai lăsa la desene!

– Copii, mâine vine bunica la noi, i-am anunțat eu într-o seară.

– Bunica de la Bacău? Ieiiii, ne face gogoși și mămăligăăăăăăăă…….!!! sări în sus de bucurie Beatriz.

– Și ne lasă pe Ipad-ul eiiiiiii, completă și Andre!

Mi-am amintit atunci, brusc, de ochii albaștri ai bunicului meu. Și de perele de sub dulap ale bunicii mele din care puteam mânca până la epuizare, pe ascuns.

Deseori rolul bunicilor este confundat cu cel al părinților. De multe ori bunicii ajung să crească nepoții, momentele de conectare, pline de emoție fiind date la schimb cu activități zilnice și de rutină.

Bunicii dau alt sens copilăriei. Bunicii sunt cei care trăiesc fiecare moment ca fiind ultimul, iubesc fără limită și sunt partenerii perfecți de conectare a nepoților cu generațiile trecute.

Bunicii sunt cei care ne povestesc despre trecut, ne învață poezii ieșite de mult din cărțile de română, ne povestesc despre cărări care nu mai există și drumuri pietruite, astăzi șosele asfaltate. Ne zic povești încă nescrise și ne învață cum să citim ora după soare.

Bunicii au rol de deschizător de uși ferecate.

Lăsați-i să intre dincolo, împreună! Chiar dacă și-au pus în tolbă câteva bomboane și biscuiți cu zahăr.

Ei au trecut prin filmul nostru. Poate acum 20-30 de ani.

Dar port mereu la ei, cheia potrivită – iubirea necondiționată, fundament ce nu se schimbă niciodată.

 

Sursa foto

 

 

5 Comments

  1. M-ai făcut să plang!!! Soacra mea, bunica preferată a copiilor mei, a murit cu cateva zile înainte de Crăciun. Fata a înțeles, dar cel mic încă o caută. Vrea să se joace împreună.
    Din păcate pe bunicul din partea soțului nu l-am cunoscut, a murit când încă soțul era copil. Mă bucur totuși că este cumnatul care ii alintă la fel cum ar face un bunic.

  2. Stra-bunica mea e cea care mi-a povestit cum s-au cunoscut parintii mei si cum isi trimiteau mesaje prin ea 🙂
    Deci ma emotionezi pana la lacrimi cu postarile tale melancolice!!! Ai scris tare, tare frumos!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *