Ce viață! Iubesc această viață!

www.mamipetocuri.ro

Zice un vers dintr-o melodie pe care o ascult mereu cu volumul dat la maxim.

Este despre o iubire toxică cu gust de ciocolată și lămâie, când dulce, când amară. Când cu speranța că va trece, când cu gândul că nu mai reziști. Emoții ce te lasă fără aer, durere că nu poți trăi fără, fericirea că de mâine va fi mai bine. Poate.

Astăzi, pe Centura Bucureștiului, această viață prinde alt sens. Nu mai e despre iubiri toxice. Cu toate că drumul spre casă este pietruit cu mașini oprite la fetele de pe marginea străzii.

E despre situații, gânduri și obiceiuri. La fel de toxice. Precum oamenii din jurul nostru.

Suferim dacă suntem trădați în dragoste, dar nu renunțăm la țigări pentru că ne fac rău.

Stăm lângă un soț care nu ne respectă, dar o vorbim pe vecina care iese seara la cină-n doi.

Intrăm în depresie că nu ne mai auzim gândurile, dar nu ne rupem 30 de minute pentru a citi 3 pagini dintr-o carte.

Citim peste tot despre relații toxice, de la ce sunt, cum se manifestă, până la ce metode există să renunți la ele. Atât de mult s-a scris încât ai impresia că toți ceilalți sunt vinovați pentru nefericirea ta.

Or fi și ceilalți vinovați, de la mama care n-a știut despre iubire necondiționată și divorț când eram copii, până la șoferul de pe tir care ne-a împroșcat parbrizul cu mâzgă de ne-a stricat buna dispoziție dis de dimineață.

Fiecare este responsabil de fericirea lui

Nu puține au fost momentele când mi-a venit să las totul și să mă duc unde văd cu ochii. Iar din fericire, chiar aș fi avut unde să mă duc. Sau din nefericire. În ciuda faptului că stau rău cu vederea, instinctul mă coordonează extrem de bine.

Iar în ultima perioadă, nu-mi ajung toate degetele să număr momentele de criză prin care am trecut. Iar cel mai greu a fost întoarcerea la birou. M-a frustrat în fiecare zi din viața mea. Mi-am închis telefonul, l-am redeschis, am țipat, m-am enervat, iar mi-am revenit, iar m-am supărat, iar mi-a trecut, iar am țipat.

Aș fi zis că stau într-un loc toxic. Care mă mănâncă pe dinăuntru, mă lasă fără aer, uit de mine și mă enervează în orice clipă. De fapt, uitasem ce mă face fericită. NU! Nu uitasem. Știam exact ce mă face fericită! Realitatea era că nu mai apucam să fac ceea ce mă făcea cu adevărat fericită. Ce frustrare! Ce cădere!

Elizabeth Gilbert spune ”fă din ceea ce îți place, casa ta”.

Când simți că vei cădea, du-te acolo, unde te simți în siguranță, ca la tine acasă.

Care-i casa ta?

Azi eram pe Centura Bucureștiului și mă îndreptam spre casă. M-a sunat Cris să mă invite la masă.

– Mă duc acasă. Am nevoie să scriu.

Iar el a înțeles. Că am nevoie să îmi refac încrederea în mine, să spun, să mă aud. Că am nevoie să mă duc acasă.

Ce viață! Iubesc acestă viață!

Da, chiar o iubesc! Pentru că înainte de impact, mie îmi pun prima masca de oxigen.

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *