Cum să-ți dezvolți relația de cuplu, în 5 pași mai mult sau mai puțin simpli

 

www.mamipetocuri.ro

– Voi cum vă certați? m-a întrebat la un moment dat cineva. Tot în portugheză?

Mi-am amintit brusc de toate momentele în care îmi venea să-i spun:

– Vorbesc ca la pereți, degeaba, tot nu înțelegi!

Și nu-mi ieșea decât:

– Nu înțelegi nimic! pe lângă o expresie intraductibilă și o căruță de frustrare.

După vreo câțiva ani, a înțeles parțial sensul cuvântului ”degeaba”.  Precum și:

  • văd negru în fața ochilor
  • mă aștept să fii mai atent cu mine
  • de 1 și 8 martie se oferă flori la doamne
  • eu nu pot să fiu nervoasă și să vorbesc încet în același timp.

Parțial este cuvântul de bază.

Săptămâna trecută am fost la un eveniment despre relațiile de cuplu.

Dincolo că am ajuns cu o oră întârziere, cu doi copii după mine și fără partener, am rămas surprinsă să văd că toate celelalte cupluri prezente nu aveau copii.

Eu nici nu-mi mai amintesc de la ce erau discuțiile noastre înainte să apară copiii. Știu sigur însă, că aveam o viață extrem de rutinizată, ieșeam foarte rar din casă, aproape deloc cu prietenii și ne uitam la seriale pe calculator.

Să fim sinceri, viața în doi nu e tocmai cea mai  fascinantă. Trebuie să găsești mereu ceva interesant ca să nu intervină plictiseala.

Un copil pune la încercare relația

Însă, după ce au apărut copiii, viețile noastre s-au amplificat în așa fel, fiecare trage de bucățica lui de intimitate și timp, mai ceva ca de ultima bucățică de ciocolată din dulap.

Iar când bucățica a dispărut și nimeni n-a mai pus alta în loc, singura soluție a fost să mergem la terapie.

Sună poate prea pompos, dar nu e nimic mai relaxant să te așezi pe o canapea confortabilă și să vorbești despre tine, fără să te întrerupă nimeni, iar cineva complet din afara ta să înțeleagă, ba mai mult, să-ți ofere și soluții.

În timp, parcurgând diferite stadii de criză în relația noastră multiculturală deloc ușor de gestionat, am înțeles că pentru o viață sănătoasă în cuplu e nevoie de:

1. Comunitatea de prieteni – un grup de prieteni cu care să vă simțiți amândoi în largul vostru, cu care să vă întâlniți periodic și cu care să vă puteți împărtăși discuțiile, problemele, supărările. Ajută mult să vezi că și alții trec prin aceleași situații și că nu sunteți singurii care aveți probleme.

2. Timp special de conectare împreună – noi ne-am creat o obișnuință de a lua măcar o dată pe săptămână prânzul împreună, în oraș. Nu stăm mai mult de 30 de minut împreună, dar vorbim de ale noastre, ne aducem la zi problemele și avem timp să ne zâmbim, să ne simțim aproape. E ca o întâlnire cu iubitul tău. Doar că între timp a devenit soț.

3. Timp cu tine – acest pas ține de un nivel de maturizare a relației destul de înalt. Psihologii spun că fiecare dintre noi, ca individ, avem nevoie de un moment al nostru. Poate câteva zile în afara mediului familial, undeva la munte, la mare, unde ne putem încărca bateriile. Acel moment de conectare cu tine și atât. Noi am atins acest punct anul acesta și simt că ne-am autodepășit în relația noastră. E mai mult decât înțelegere, respect, încredere reciprocă. E despre capacitatea de a fi și de a te simți emoțional liber, când în paralel ești într-o adevărată poveste cu zeci de roluri sociale lăsate acasă.

4. LP, listening partnership – scrie pe o bucată de hârtie 2-3 nume de persoane pe care știi că ai putea să le suni la orice oră, în orice moment dificil din viața ta. Iar când acesta apare, nu ezita să le folosești. Eu o am pe sora mea cu care vorbesc despre frustrările legate de relație și viața profesională. Pe Alina și Ada cu care vorbesc despre copii. Sunt oamenii aceia pe care-i pui la rană, și după ce vorbești cu ei parcă o nouă viață ți se arată în față.

5. Ce te atrage la omul de lângă tine – poate nu e chiar simplu să răspunzi cu claritate dacă te găsești în perioada de ”îndrăgosteală” (unii zic că durează un an), dar e important să porți cu tine lucrurile care-l fac pe celălalt deosebit și pentru care vă stați alături. Acelea vor conta cu adevărat când va apărea întrebarea, în mijlocul unei discuții aprinse: eu de ce mai pierd vremea cu tine? Merită?

Și mai cred că atunci când există o mică umbră de lipsă de respect – cuvinte urâte, obiceiuri nesănătoase, comportamente neplăcute –  drumul drept e cel cu ușa deschisă.

Omul care te face să te simți inconfortabil, ori se schimbă, ori nu e cel potrivit.

Nu încurajez divorțurile, dar uneori, poate fi singura variantă pentru o viață sănătoasă.

Iar pentru că am scris acest articol în urma întâlnirii de vineri de la Clinica Oana Nicolau, ofer gratuit o ședință de terapie în cuplu primei persoane care simte că ar avea nevoie în îmbunătățirea relației sau doar să-i asculte cineva.

Este suficient un email la adresa dina.taralunga@gmail.com.

Luați cu răbdare și înțelegere!

 

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *