Acum două zile, când m-am așezat la o masă am primit acest mesaj

www.mamipetocuri.ro

Bacăul n-a fost niciodată un oraș frumos. Când plouă parcă toate nefericirile lumii curg din cer, iar când e vară se topește totul ca într-un ocean imens de lavă.

Îmi sprijin capul în mâini și privesc în depărtare străzile pustii. Cred că e singurul beneficiu de a sta la ultimul etaj de la bloc. Poți observa detalii pe care alții nu au privilegiul de a le vedea.

Cum ar fi pe cele două prietene ale mele care tocmai au ieșit din scara blocului vecin. Se îndreaptă către unul din cartierele cunoscute din zonă, povestind.

Iar eu rămân în urmă, cu ochii pierduți în zare.

– Unde se duc?

– Despre ce vorbesc?

– Pe mine de ce nu m-au chemat?

– Eu sunt cea care le-a făcut cunoștință. M-au uitat, oare?

– Nu le place de mine?

– Ce vor face după aceea?

– Cum își vor petrece după amiaza?

– Vor sta fără mine? Se vor vizita?

M-aș fi aruncat peste ele dacă aș fi putut, aș fi alergat să le spun să nu mă lase singură, să le zic că vreau și eu să merg oriunde se duc ele.

În schimb, am rămas lipită de balcon, cu ochii petrecându-le până când s-au pierdut în depărtare.

Sentimentul de abandon mă sufocă.

Cu un efort supraomenesc, îmi adun toate rămășițele de încredere și acceptare și îmi șoptesc unor urechi străine de capul meu:

– Nu voi muri din asta. Va fi totul bine. Trebuie să fie totul bine!

Am învățat în timp să-mi aleg prietenii cât numeri degetele de la o mână, cu mare grijă precum își alege bijutierul nestematele pentru cel mai frumos inel de logodnă.

Live and let die

Acum două zile, în timp ce mă așezam la o masă, împărțită într-un telefon și gânduri răzlețe despre oamenii din viața mea, primesc acest mesaj:

”Bună, Dina! De mult timp vreau să-ți scriu și să îți spun că…..din toată mulțimea de oameni care scriu pe bloguri TU îmi placi cel mai mult. Și vorbesc foarte serios! Scrii atât de frumos, de adevărat și ai un stil unic. Te apreciez mult! Și în episodul cu viața de cuplu te-am urmărit cu urechile ciulite. Ești tare, succes în toate, putere și numai bine îți doresc!”

L-am citit de două, de trei ori. Venea de la o persoană cu care mă știu puțin, dar pe care o admirasem cu o zi înainte pe Facebook. Fusese la un eveniment la care mi-aș fi dorit și eu să fiu.

Dar eu nu fusesem invitată și am rămas să o admir de la masa mea din bucătărie.

Sentimentul de abandon coborâse spre stomac.

Sunt bine, trebuie să fiu bine.

Iar după mesajul de azi sunt mai bine!

 

Sursa foto

 

 

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *