Schimbă unghiul de reflexie când vrei să ți se vadă lumina!

www.mamipetocuri.ro

Bacăul n-a fost niciodată un oraș frumos. Când plouă parcă toate nefericirile lumii curg din cer, iar când e vară se topește totul ca într-un ocean imens de lavă.

Îmi sprijin capul în mâini și privesc în depărtare străzile pustii. Cred că e singurul beneficiu de a sta la ultimul etaj de la bloc. Poți observa detalii pe care alții nu au privilegiul de a le vedea.

Cum ar fi pe cele două prietene ale mele care tocmai au ieșit din scara blocului vecin. Se îndreaptă către unul din cartierele cunoscute din zonă, povestind.

Iar eu rămân în urmă, cu ochii pierduți în zare.

– Unde se duc?

– Despre ce vorbesc?

– Pe mine de ce nu m-au chemat?

– Eu sunt cea care le-a făcut cunoștință. M-au uitat, oare?

– Nu le place de mine?

– Ce vor face după aceea?

– Cum își vor petrece după amiaza?

– Vor sta fără mine? Se vor vizita?

M-aș fi aruncat peste ele dacă aș fi putut, aș fi alergat să le spun să nu mă lase singură, să le zic că vreau și eu să merg oriunde se duc ele.

În schimb, am rămas lipită de balcon, cu ochii petrecându-le până când s-au pierdut în depărtare.

Sentimentul de abandon mă sufocă.

Cu un efort supraomenesc, îmi adun toate rămășițele de încredere și acceptare și îmi șoptesc unor urechi străine de capul meu:

– Nu voi muri din asta. Va fi totul bine. Trebuie să fie totul bine!

Am învățat în timp să-mi aleg prietenii cât numeri degetele de la o mână, cu mare grijă precum își alege bijutierul nestematele pentru cel mai frumos inel de logodnă.

Live and let die

Acum două zile, în timp ce mă așezam la o masă, împărțită într-un telefon și gânduri răzlețe despre oamenii din viața mea, primesc acest mesaj:

”Bună, Dina! De mult timp vreau să-ți scriu și să îți spun că…..din toată mulțimea de oameni care scriu pe bloguri TU îmi placi cel mai mult. Și vorbesc foarte serios! Scrii atât de frumos, de adevărat și ai un stil unic. Te apreciez mult! Și în episodul cu viața de cuplu te-am urmărit cu urechile ciulite. Ești tare, succes în toate, putere și numai bine îți doresc!”

L-am citit de două, de trei ori. Venea de la o persoană cu care mă știu puțin, dar pe care o admirasem cu o zi înainte pe Facebook. Fusese la un eveniment la care mi-aș fi dorit și eu să fiu.

Dar eu nu fusesem invitată și am rămas să o admir de la masa mea din bucătărie, dincolo de ecran.

– De ce n-am fost și eu chemată?

– Oare nu mă plac?

– Nu sunt suficient de bună?

– Sunt nepotrivită?

Sentimentul de abandon își făcuse culcuș în stomacul meu. Tristețea mă îmbrățișa, iar aerul se rarefia.

Toți ne-am simțit cel puțin o dată abandonați, uitați, neiubiți, neimportanți. E o realitate pe care putem să o acceptăm și să trecem mai departe ca de un pietroi peste care treci, îți strici pantofii, rămâi cu picioarele goale, dar poți în continuare să mergi.

Sau ne împiedicăm și ne plângem de milă la umbra lui.

Trăim cu ce alegem să primim de la lume!

Așa cum pământul se rotește în jurul soarelui și nimeni nu rămâne nemângâiat de căldura lui, așa lumea se întoarce către fiecare dintre noi, indiferent de cum ne vedem, simțim sau trăim, amintindu-ne că în viață este esențial să schimbi unghiul de reflexie când vrei să ți se vadă lumina.

 

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

 

Sursa foto

 

 

2 Comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *