Povestea momentului de libertate (adaptare din viața unei mame)

www.mamipetocuri.ro

Preambul

Probabil e al 5642763458oi8p945 articol despre cum mamele îți propun ceva și iese cu totul și cu totul și cu totul ALTCEVA.

Și al 784362589750493 articol în care timpul e relativ, nu ne aparține, iar scăparea stă la colțul numit “0 (zero) așteptări”.

Și acum, povestea

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nici că s-ar povesti și nici femeile frustrate nu erau, a fost o perioadă în viața unei mame care nu-și mai vedea capul de treburi, liste, drumuri prin oraș, copii de dus și de luat de oriunde și de peste tot, trafic blocat și carne hormonată în galantar.

Iar această perioadă se numea – tu când te mai oprești, mamă?

Într-o seară după cină, după ce a strâns bucătăria și totul strălucea mai ceva ca într-o publicitate la Cif, mama a decis să pună punct acestei perioade și să răspundă la întrebarea de mai sus cu un mare ACUM.

Astfel că, după ce a culcat copiii, s-a îndreptat spre camera ei, s-a pus în pat și a făcut ceva ce numai în povești se întâmplă – s-a culcat la ora 21.30. Și a adormit buștean parcă lovită de o vrajă.

Însă, ca orice mamă de pe toate tărâmurile cunoscute și necunoscute, înainte să închidă ochii a îndrăznit să-și planifice să se trezească cu o oră mai devreme să-și termine treburile nefinalizate. Astfel că a pus ceasul să sune la 5.

La 6 s-a trezit fericită. O muscă o înnebunea de cap, iar o poveste îi urla în ureche să fie scrisă urgent.

– Liniște, pace, ce veselie, și-a spus mămica noastră privind dimineața pe fereastră.

Iar ca și cum tot universul participa la bucuria ei, a reușit să se îmbrace în fix 10 minute, doborând orice record personal de la naștere până în prezent. Excluzând pijamalele pe care le îmbrăca seara cu viteza luminii.

A ieșit triumfătoare pe ușa dormitorului, privind ceasul și inspirând aerul libertății.

– Acum voi scrie, voi scrie cu capul limpede, cu gândul blând, cu zâmbetul pe buze. Voi scrie și atât.

Ah, moment de glorie, te iubesc!!!

Punctul culminant

În timp ce se îndrepta triumfătoare spre bucătărie, un zgomot se auzi dintre televizor.

– Desene! Aaaaaaa, desene! își spuse cu inima bătând ca un gong înaintea începerii războiului.

Cu jumătate de ochi privi spre acolo.

– Spre unde????

– Spre acolo!

Andre așezat pe canapea, cu o păturică peste el, zâmbea în timp ce se uita la Eroi în pijamale.

– Mă uit la desene, mami! îi spuse el ca răspuns, probabil la imaginea ochilor ce-i ieșeau mamei din orbită.

– Este ora 6, Andre. Nimeni nu se trezește la ora 6.

– Dar tu de ce ești trează?

– Că eu am de lucru!

– Și eu mă uit la desene.

– Te rog, du-te în camera ta și dormi. Este foarte devreme.

– Bine.

După 3 minute:

– Mami, vreau măr.

– Mami, mi-e foame.

– Mami, adu-mi un pahar cu apă, te rog.

– Mami, ai terminat?

– Mami, cred că s-a trezit și Beti.

Și astfel, dragii babei, s-a încheiat perioada din povestea noastră chiar înainte ca ea să înceapă.

Mama noastră a rămas cu lucrurile nefinalizate, urmând să și le termine într-o parcare, așezată toată strâmbă între scaun și bord.

Morala

Nu subestima niciodată puterea minții unei mame. Ea poate comunica gânduri și așteptări copilului fără măcar să-și dea seama.

Și nu subestima niciodată puterea emoției unui copil. El simte și când mama visează, în capul ei.

 

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *