Banii, între frica zilei de mâine și partener al visului împlinit

www.mamipetocuri.ro

Cu o zi înainte de 1 iunie, eu și Andre eram în piață:

– Mami, mami, vreau ținta aia!

Mă uit la jucărie, o oribilitate chinezeacă de 30 lei cu arc, săgeți, satâr, sabie și cuțit.

– Andre, am venit să cumpărăm costum pentru carnaval.

– Te roooooog, mă roagă el cu mâinile lipite una de alta ca într-o rugăciune. De 1 iunie, te rooooog.

Andre e copilul care nu cere aproape nimic, îmi spun eu în suflet.

Mă uit din nou la jucărie. Cumva, cu speranța că poate între timp, satârul, sabia și cuțitul au dispărut.

Ghinion, erau tot acolo, la fel de urâte și inutile.

– Andre, iartă-mă te rog, nu am cum să-ți iau jucăria aceea.

Andre începe să plângă, mă roagă, se supără și-mi strigă:

– Mi-ai stricat Ziua Copilului! O mamă nu face asta!

Eu nu mă supăr. Știu că mă iubește, dar mă simt slabă și fără putere de a gestiona această situație.

Ce-mi scapă?

Acum 2 săptămâni a avut loc Conferința Liber la educație sau educație la liber – Educație financiară pentru copii la care am fost invitată dar nu am putut participa.

Eu am scris mult despre educația financiară de la noi de-acasă, dar niciodată nu e suficient așa cum era să observ în situația satârului de mai sus.

Copiii nu ne cer numai ce vrem noi să le oferim, din păcate. Ei ne încearcă limitele în orice fel, în orice moment și o să-ți ceară exact lucrul de care te ferești cel mai mult. Ca un cititor în stele de tip Nostradamus versiunea actualizată a sec 21.

A fost de bun augur să o rog pe prietena mea, Alina, să meargă în locul meu la eveniment, să ia notițe și să scrie despre lucrurile care i s-au părut schimbătoare de idei și principii.

Alina nu e blogger, scrie emailuri, proiecte și mesaje pe WhatsApp, dar ascultați ce zice:

Relația noastră cu banii se formează încă din copilărie. Pe fiecare dintre noi ne bântuie o anumită amintire cu privire la bani. În cazul meu este:

  • nu avem
  • nu avem acum
  • stai sa ia tata salariul, sau cea care mi-a umbrit grav copilăria
  • trebuie sa ii iau sorei tale că ea e mai mare și tu poți lua ceva de la ea care i-a rămas mic.

Ca și când aveam vreo vină că banii erau puțini, iar eu aveam nevoie de haine.

Care ar fi abordarea corectă în relația cu banii?

Oana Moraru spune că un studiu realizat pe 500 de persoane cele mai realizate în viață a ajuns la concluzia că toate aceste persoane au avut părinți care au avut răbdare să-i asculte până la capăt, au rezistat cu nervii, și-au mușcat limba și le-au dat răgaz să-și formuleze ei singuri nevoia!

Acum ceva timp, am ajuns într-un magazin de articole sportive cu copiii. La un moment dat, fiica mea cea mare (6 ani) și-a exprimat dorința de a primi o pereche nouă de role, motivând că cea de acasă i-a rămas mică. Am făcut un mic consiliu de familie și am întrebat-o:

– Cum facem să rezolvăm această situație, pentru că nici eu nici tatăl tău nu avem banii necesari. 

– Eu am niște bani strânși la pușculiță, și-a amintit ea. Îmi ajung?

– Da. Ești sigură că asta vrei să faci cu ei?

– Sunt foarte sigură.

Noi am fost încântați că a reușit să ia o decizie înțeleaptă cu privire la banii strânși, iar ea a fost extrem de fericita și împăcata cu sine pentru decizia luată. (Alina Avadanei)

Relația cu banii e despre CURAJ

Mulți dintre noi venim din familii în care banul reprezenta ceva idilic, purtător de vacanțe de vis și jucării nemaiîntâlnite. Astfel că, ajungem peste ani, ca adulți, să tratăm banii ca pe ceva nou, fără să avem vreun istoric cu privire la gestionarea lor, fără să știm ceva despre ei, să ne fie frică să-i câștigăm sau să-i merităm.

De câte ori n-ați auzit:

– Nu cer mărire de salariu, o să trag mai mult, poate mă vede și pe mine șeful

– Nu vreau să spun nimic despre taxele astea mari, cine sunt eu să comentez?

– Te rog, dă-mi numai cât consideri.

– Nu știu cât să cer pentru efortul meu.

Ca la final, să plecăm acasă cu buzunarele goale dar sleiți de puteri și frustrați că nici azi n-a fost mai bine ca ieri.

Sau la extrema cealaltă, câștigăm atât de bine că rămânem fără ei la final de lună.

Cum am rezolvat situația cu satârul? Poate mă întrebați.

Ei bine, am ieșit din piață cu Andre prins de piciorul meu, încercând să mă tragă înapoi.

Am respirat, mi-am limpezit creierul gândindu-mă la niște cireșe mari și cărnoase și i-am spus, coborându-mă la nivelul lui:

– Andre, iubirea mea, tu știi că mami face totul pentru tine.

– Știu.

– Ascultă ce îți spune, mami, te rog. Noi am venit aici să cumpărăm costum pentru carnaval. L-am cumpărat. Hai să mergem acasă, așteptăm un pic, ne gândim cum am putea să ne jucăm la noi în curte cu acea jucărie, în cine vei trage cu arcul, cine va fi ținta, iar dacă mâine, de exemplu, o să vrei într-adevăr jucăria, mami vine și ți-o cumpără. Promit!

Să știți că a funcționat. Pentru că:

– nu e despre nu am bani

– are încredere în mine

– am încredere în el

– eu controlez banul și nu el pe mine

Nu ajunsesem la mașină când Andre renunțase la idee. Când s-a detașat de situație i-am explicat în plus cum să facă diferența între o jucărie calitativă și alta de 30 de lei cu 5 obiecte din care, cel puțin 3 sunt inutile.

Dar asta e o altă poveste despre bani.

Sursa foto

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *