Fetița cu rochie albastră

www.mamipetocuri.ro

Într-o zi, după ce am culcat copiii iar viața mă aștepta nerăbdătoare în același loc cu bomboane și un pahar de rosé, mi-am ordonat fericirea după momentele de împlinire.

Ce m-a făcut pe mine fericită până acum?

Să fie pepenele pe care ni-l aducea tata în portbagaj, ieșirile la iarbă verde în familie, vacanțele la bunici, că m-am căsătorit, că am terminat facultatea sau că am fost mereu pe cont propriu și independentă?

În fiecare dintre acestea se ascunde, fără dubiu, fericirea îmbrăcată în multe feluri.

La 6 ani, părinții mei au fost nași de cununie la o fostă elevă de-a mamei. Eram îmbrăcată cu o rochie albastră, am făcut toți 4 poză și poate, pentru prima dată, am simțit împlinirea de a face parte dintr-o familie care se iubește, este acceptată și apreciată. Astăzi, uitându-mă la fotografia din album cu mine tunsă scurt și cu o clamă în partea dreaptă, nu pot să simt altceva decât – ATUNCI AM FOST FERICITĂ!

Un moment care nu ține mult, dar te ajută să înțelegi că asta îți dorești să simți în fiecare zi în familia ta. 

La 11 ani am terminat clasa a IV-a. În ciuda tuturor frustrărilor de a fi copil de mențiune, petrecerea de final a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea. Eram îmbrăcată cu o rochie albastră, iar toți colegii mei premianți m-au primit în grupul lor. Am simțit pentru prima dată împlinirea de a fi acceptată fix așa cum eram eu. Oricum aș fi fost!

Oamenii au puterea de a transmite fericire prin lucruri simple: o îmbrățișare, un cuvânt de încurajare, un umăr puternic pe care să plângi, o cafea caldă, o ciocolată cu mentă, un telefon: – Heeei, nu te-am mai auzit de mult. Cum mai ești?

La 19 ani m-am înscris la bacalaureat. Mi-a făcut mama un costumaș albastru din vâscoză ca să mă duc frumos îmbrăcată. Nu știu dacă mi-a purtat noroc, dar am trecut cel mai greu examen din viața mea cu 9.50.  Cea mai mare realizare după 12 ani de frustrare, frică și revoltă interioară într-un sistem școlar complet nepotrivit mie. Apoi mi-a intrat la apă și-a rămas vâscoza acel material pe care-l cumpăr cu drag, dar îl spăl cu teamă.

Ambiția salvează vieți. Dacă ar fi să transmit un singur lucru copiilor mei, acela ar fi să nu renunțe niciodată. Să lupte, să-și învingă teama, frustrările și durerile și să meargă mereu mai departe. Pe drumul lor.

La 33 ani l-am botezat pe Vlăduț. Într-o rochie albastră i-am pus al doilea nume, Andrei. Ca o împlinire ce o dau mai departe prin copiii mei. M-am întors în biserica unde m-am căsătorit, unde ne-am botezat copiii, alături de un preot care înțelege iubirea dincolo de cutume și scrieri bisericești.

Împlinirea și certitudinea că Dumnezeu lucrează prin oameni:

– Să fii alături de soțul tău, mi-a spus atunci. El te iubește mult, să ai încredere. Dar eu știam asta de mult. Când, într-o zi, am plecat după el fără să știu unde mă duc.

Iar când totul prinde sens și direcție

La 36 de ani, pe 25 iunie, am organizat evenimentul Mame, tocuri și rosé,  alături de prietena mea, Ada. Am purtat o rochie albastră și pentru prima dată am simțit – că despre asta a fost vorba dintotdeauna.

www.mamipetocuri.ro

A venit totul de la sine. Ada a plecat în concediu, dar am simțit-o mereu lângă mine.

www.mamipetocuri.ro

Saverio, Budureasca și Delaco ne-au sprijinit de parcă ar fi știut că participă la realizarea unuia dintre cele mai frumoase visuri: al nostru de a scoate mamele din casă, de a ne întâlni cu comunitățile strânse cu atâta drag alături de noi și al mamelor de a ieși din rutina de zi cu zi.

www.mamipetocuri.ro www.mamipetocuri.ro

Visez la acest eveniment de când eram mică fără măcar să știu despre el.

Îmbrăcată într-o rochie albastră, toată lumea din jurul meu să fie fericită, acceptată, relaxată și împlinită.

www.mamipetocuri.ro www.mamipetocuri.rowww.mamipetocuri.ro

Iar pentru acele mame care nu iau mereu deciziile potrivite și nu fac mereu alegerile corecte, s-au strâns pentru Asociația Anais donații în valoare de 1150 lei care reprezintă mai mult decât cei 15 lei, suma minima propusă.

www.mamipetocuri.ro 

Aceasta este puterea noastră, a oamenilor, a mamelor care știu că nimic nu este mai important pentru copiii noștri decât liniștea și fericirea în familie.

www.mamipetocuri.ro

Credit foto D&A ProPhoto

Dragilor, vă mulțumesc!

Și vă invităm din toamnă să ne fiți alături în această poveste despre mame, fapte bune și împliniri.

 

Sursa foto

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *