Cred că undeva, în univers, planetele se aliniază. Dar nu de capul lor

www.mamipetocuri.ro

Sunt Dina și mi se mai spune „Baba Dina”.

Pentru că în facultate dădeam în cărți și le povesteam fetelor despre un blond cu ochi albaștri la un drum de seară.

Nu știu care era rata de succes, dar se cam făcea coadă la mine la cameră. Semn că nu vorbeam chiar prostii. Cam așa mi-am petrecut copilăria. Dădeam în cărți la toată lumea, cosând vise: cine iubește pe cine, cine pleacă de unde, dacă iau bac-ul, dacă plec la mare. Printr-a șaptea m-am lăsat de carne. Citisem undeva că vegetarienii pot atinge mai ușor starea de zen, nirvana, de a citi în stele și de a-și asculta instinctul. După un an m-a obligat mama să mănânc sarmale și așa am rămas până în ziua de azi – carnivoră.

Am învățat singură și m-am specializat la o mătușă, care era ”mama lor” – dădea în cărți, în cafea, în bobi.

– Te vei căsători cu cineva care va veni cu avionul, mi-a spus ea ultima dată, acum mulți ani când viața părea dureroasă și grea.

– Din Grecia? am întrebat-o. Iubeam un grec și speram, în ciuda diferențelor dintre noi, să fie el alesul.

– Nu, vine de mai departe. Și mai durează.

A durat încă vreo 3 ani. Dar a venit cu avionul și ne-am căsătorit. Mă rog, m-am dus eu cu avionul, dar tot se pune. În cărți stă mereu o poveste ascunsă și un magician s-o descoase.

Acuma nu mai dau în cărți. Mi se pare mult mai interesant să lași viața să te ducă în necunoscut și să-l descoperi în timp.

Acum vorbesc telepatic.

Cu 3 persoane.

Cu Alina. Care fără să o sun îmi scrie pe WhatsApp despre ultimul articol. Simte cumva că am nevoie de feedback, că am nevoie de ea. Știe de la 4000 de km distanță că o am în gând, dar nu apuc să-i mai scriu nimic. Știe tot, așa, telepatic.

Cu mama. Care fără o sun mă întreabă, așa, într-o zi ca oricare:

– Cum îți este?

De parcă știe că nu e totul chiar ca-n vacanța aia pe care și-o imaginează toți și ar vrea să mă asculte. Doar că eu n-am timp. Să mă întorc la mine.

Cu Ada. De fiecare dată când apuc să beau o cafea relaxantă mă sună Ada. De fiecare dată! Nu ne vorbim cu zilele, că nici eu nu beau cafea relaxată cu zilele. Dar când sunt la o terasă și copiii se joacă liniștiți, bam!, sună Ada.

N-aș putea oferi o explicație logică.

Dar mi s-a demonstrat în timp că atunci când am crezut cu adevărat, planetele chiar s-au aliniat în viața mea.

Când cred în oamenii de lângă mine, în ceea ce fac și mai ales în ceea ce simt voi vorbi mereu telepatic cu cineva.

Inclusiv cu mine însămi.

 

Sursa foto

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *