Bunico, te aștept ca și când!

www.mamipetocuri.ro

Ca orice mamă cu copii acasă, când ei sunt în vacanță și eu sunt în vacanță.

Bărbatu-meu zice că ar fi dat orice să fie în locul meu. Toți spun asta, până când nu găsesc șosetele copilului, nu găsesc untul în frigider și habar nu au cum se îmbracă rochița cu năsturei și cordon în talie. Apoi încep să strige:

– Georgelaaaaa, unde ești iubirea vieții mele? Vino că n-am știut că e atât de complicat.

Soțul meu, în casa părinților lui, nu știe unde se găsește desfăcătorul de sticle, castroanele și foarfecul să taie o pungă de cereale! Iar până să ajungă și el în ”vacanța” mea mă întreba prin telefon dacă crenvurștii (bio) din frigider mai sunt buni de mâncat.

Și cu acestea fiind spuse să ne întoarcem la luna mea jumătate de (nu a fost) vacanță cu copiii.

Vacanță e aia în care dormi, bei cafea și ești singură în gânduri

Pe scurt, asta este definiția mea pentru vacanță. Când ești cu copiii 24/7, aia nu e vacanță. Sunt momente minunate, pline de dialoguri amuzante (vedeți #destindemama), clipe perfecte pentru a te reconecta cu copiii și a-i vedea așa cum sunt, nefragmentați de programul de la școală. În vacanța aceasta i-am ajutat să comunice mai bine între ei, am stat foarte mult cu ei în brațe, recuperând timpul, ne-am confirmat și reconfirmat sentimentele, am plâns și-am râs împreună. Ne-am plimbat mult, am spus povești și ne-am jucat.

Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să mă odihnesc. Să am 4 ore fără nimic. Să scriu sau să mă uit aiurea pe geam. Să citesc sau să mă pierd în nisipul mării.

Iar mie asta îmi lipsește foarte mult. Conectarea cu mine.

Bunici, sunteți salvarea noastră!

– Ai să te descurci? mă întreabă mama când încep să-i povestesc toate câte am de făcut mereu cu copiii după mine.

– Trebuie să mă descurc! mereu, mereu și mereu același răspuns din partea mea.

Câteodată știu că înțelege. Dar când disperarea mă cuprinde am impresia că nimeni nu mă mai înțelege.

De murit nu mor, dar nici ușor nu este, asta să știți, voi cei care vedeți mame cu copii singure și fără ajutor!

N-am avut bonă și nici bunici aproape. M-am ocupat mereu singură de copii, iar când m-am întors la serviciu i-am trimis pe amândoi la creșă. Dumnezeu m-a ajutat să ne permitem creșe particulare, nu că asta ar fi cumpărat în vreun fel fericirea familiei noastre.

Nu știu cum e să ai mâncarea mereu făcută pe masă sau copiii spălați și culcați, în timp ce tu citești o carte pe balcon.

Știu, în schimb, cum e să-ți tremure carnea pe tine de teamă că nu ajungi la timp la grădiniță să-ți iei copilul. Cum e să-ți blestemi zilele că ai mai stat fix 5 minute ca să închei un contract, când trebuia să pleci la serbare. Cum nu ai ce găti acasă și pleci cu doi copii după tine la cumpărături în plină vârstă de tantrumuri. Cum n-ai dormit 3 ore legate și a doua zi ai întâlnire în Ploiești. Cum plângi în hohote în fața soțului abia întrat în casă fără să știi bine de ce.

Știu foarte bine toate astea. Și da, ne descurcăm.

Dar știți ce,

Nu ne-ar lipsi un ajutor!

Să ducă copiii în parc, la un muzeu sau la plimbare 30 de minute. Să le citească dintr-o carte sau să le povestească despre Ștefan cel Mare. Să-i învețe să joace cărți sau să facă ciocolată de casă. Să frământe la pâine sau să ducă vaca la islaz.

Copiii noştri abia așteaptă un bunic căruia să-i povestească ultima năzbâtie făcută.

Atunci când vine mama în vizită, mă simt ca la hotel cu 5 stele în Bali. Iar când duc copiii la ea acasă, e Dubai, la 7 stele.

Se spune că rugăciunea mamei pentru copilul ei este sfântă, iar ajutorul balsam pe rană.

Se spune, dar eu cred pe cuvânt: niciodată, dar niciodată așteptarea n-a fost mai dulce când la capătul ei stă mama cu brațele larg deschise!

Bunici, ajutați-vă copiii! Veți fi icoane pentru nepoți!

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *