Noi, în anul 2000…..

www.mamipetocuri.ro

Mi-am petrecut mai mult de jumătate din copilărie în comunism. Primele amintiri, primele temeri, primele gânduri mi s-au format atunci, în comunism.

Fac parte din generația ai cărei părinți nu s-au ”descurcat” să pună pe masă carne, unt sau ulei sau pentru care siguranța noastră era șoptitul direct în urechea celuilalt, noaptea sau închiderea bruscă a telefonului când se auzea cuplatul în partea cealaltă a firului.

Sunt copilul care mergea cu aceiași pereche de cizme o iarnă întreagă și purtam hainele surorii mele mai mari în plină adolescență.

Poate de asta nu e corect să spui că se trăia bine pe vremea aceea. Că se trăiește bine sub PSD.

Îmi amintesc că:

  • Mâncarea era extrem de sărăcăcioasă. Nu aveam zahăr, nu aveam ulei, nu aveam făină. Ouă, lapte, carne am văzut după ’89. Doar pâine dată pe cartelă pe care o mâncam cu leibăr luat de la alimentară sau cu salam în material textil roșu sau albastru, spânzurat în galantar. Mă întrebam mereu care o fi diferența între cel roșu și cel albastru. Aveam vreo 4 ani.
  • Visul meu cel mai mare era să se deschidă chioșcul de la alimentară pe care scria ”cumpărăm sticle”. Dacă vindeam 3 sticle de jumate îmi puteam cumpăra o gumă de mestecat. Din aia pătrată, albă la care visam în fiecare noapte. O singură dată s-a deschis ”la sticle”, dar până am ajuns eu banii se terminaseră. O singură dată am mâncat gumă, dintr-un rest luat de la mama.
  • Mama nu era aproape niciodată acasă. Făcea naveta la țară, ajungea târziu. Și, în singura ei zi liberă o chema la cules de struguri. Câteodată ne aducea câte un strugure, șoptindu-i lui tata, fără să auzim, ce frică i-a fost să-l bage în pungă. Când nu reușea să ne aducă era tare tristă. Pentru mine, atunci, mama, a prins puteri supraomenești. De pe ce tărâm fermecat aduce ea așa bunătăți?
  • Tata aducea de “la un cetățean” furaje pentru porcul din curte. Când pleca noaptea de acasă, mama aprindea lumânări, iar noi știam că ceva grav se poate întâmpla.
  • Moș Crăciun aducea doar portocale. 2-3, acre. În rest, mâncam doar mere, cu porția. Unu azi, altul mâine.
  • Cu ochii minții mă văd mereu copil în uniformă supraelastică de Șoim al Patriei.
  • Nu-mi amintesc exact dacă înghețata pe care o mâncam o dată la 6 luni era înainte sau după 1989. Oricum, abia pe la 20 de ani mi-am permis să-mi cumpăr câtă înghețată voiam de la Mc Donalds.
  • Voiam să mă fac vânzătoare la alimentară, să nu mai stau la rând când se anunța că vine zahărul.
  • O dată, s-a terminat uleiul în fața mea. Stătusem la rând ore în șir. Toată lumea se băga în față, se certau oameni, eu cuminte visam la gogoși prăjite în ulei. În fața mea, doamna a zis că nu mai servește, că are și ea “niște obligații”. A băgat în cămară butoiul din plastic din care se scurgeau zglobii picături de ulei, a zăvorât ușa și dusă a fost. În urma ei, plutea mirosul gros de grăsime vegetală. Am simțit pentru prima dată neputința.
  • La TV era Steaua fără nume, Corina Chiriac, Angela Similea, Octavian Ursulescu.
  • La radio cânta”fotoliul din odaie și-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieră”.
  • În fața blocului, am auzit o dată o prietenă vorbind de rău dictatorul. Am înlemnit. M-am dus acasă și i-am zis mamei. Mi-a zis să nu mai spun la nimeni, să mă fac că nu s-a întâmplat nimic. Atunci m-am întrebat pentru prima dată – dacă suntem atât de mulți, de ce nu facem nimic?
  • Apa venea o dată la 2 zile, 2 ore dimineața, 2 ore seara. Căldura venea de la aragaz. Lumina era până la 10. Citeam la lumânare.
  • Un singur șampon – Urzica. Un singur săpun – Cheia. Mirosea oribil.
  • Trăiam cu frică – de a merge cu mașina în weekendul cu număr impar când noi aveam par (6024), de a ne opri poliția – vor găsi ei ceva, de a veni poliția la serviciu, la școală, de a ne verifica.
  • Mama spunea mereu – ”ne țin de proști. Nici nu visăm ce e dincolo de țara asta”. Eu nu cuprindeam sensul, dar îmi amintesc frustrarea de a fi prost fără să știu de ce.
  • “Noi, în anul 2000”, cântecul de lebădă al copilăriei mele. Îmi provoca frica supremă că voi fi adult ca mama, cu fricile ei de poliție, cu copii care nu vor avea jucării și fructe. O teamă care a plutit mereu deasupra mea.

În ’89 aveam 7 ani și visam că libertatea ne va șterge foamea și teama.

Azi am 36 și trăim o libertate amară. Cu foame de familie plecată la muncă în străinătate, cu teama că nu o s-o mai vedem niciodată.

Azi, în anul 2000 și ceva avem de toate.

În realitate, n-avem nimic din ce stă la baza unei țări care-și iubește poporul și a unei democrații solide.

A vota PSD pentru un litru de ulei și 2 kg de zahăr, pentru 10 lei la pensie și o găleată de plastic cadou e ca și cum ți-ai vinde sufletul diavolului pentru un loc în ceaunul din față. Înseamnă a-ți vinde copiii și nepoții străinilor și a-ți îngropa de viu familia în pământ pustiu.

Încredere, respect, ajutor, înțelegere, empatie, curaj, acceptare, moralitate sunt lucruri pentru care, în continuare, trebuie să luptăm.

Pentru ca în anul 2000 și ceva să avem de toate și să nu ne mai fie teamă de nimic!

Se poate! Trebuie să se poată!

 

Sursa foto

3 Comments

  1. Foarte bine zis. Eu in 89 aveam 9 ani si nu vreau sa mai retraiesc sub alta forma vremurile negre de atunci.

  2. Eu am copilarit intr-un orasel de pe langa o termocentrala.
    Aveam 12 ani in ’89…
    De zapada ne bucuram atunci cand ningea si inca vreo cateva ore dupa, daca aveam noroc si nu fumegau cosurile “vecinei” noastre( despre care nu putem comenta, caci hranea si ducea in spate mai toata zona ). Altfel, plapuma alba de zapada, ca si cearceafurile intinse de mama la uscat, se acopereau cu un strat negru de cenusa. Apoi puteai sa mergi lejer pe zapada, ca nu te mai scufundai. Atat era de tare de la cenusa. Caldura, ioc, noroc cu teracotele si resourile, apa calda, ioc, noroc cu vecina de la ultimul etaj, la al carei capat de retea mufam un furtun si umpleam cada pe fereastra de la baie.
    Cu mancarea, insa, era alta treaba. Stateam “la coada”, intr-adevar, pentru lapte, branza, mezeluri, ulei, zahar…practic pentru tot. Dar ne intorceam incarcati acasa. Umpleam camara/frigiderul. Nu ne-a lipsit nimic din ce era atunci in magazine. Nu am facut foamea niciodata. Asa anoste cum erau unele dintre dulciurile vremii, le aveam. Aveam de sarbatori portocale si banane ( de care ma puteam lipsi, ca nu-mi placeau ). In restul anului nu-mi lipseau, ca zona era plina de meri, corcodusi si alti fructiferi.
    A fost si ceva pentru care nu stateam niciodata la coada.
    Painea! Era chioscul langa noi si, fiindca o ajutam pe tanti la descarcat, ne vindea cate bucati doream.
    Luam paine alba si neagra. Pe cea alba pentru noi, pe cea neagra pentru porc. Azi facem invers 😊
    Cam degeaba, ca paine neagra ca atunci….
    Din pacate, nu toti au trait la fel….atunci erau bani dar nu destule alimente pentru toata lumea. Azi suntem sufocati de alimente dar multi nu au cu ce sa le cumpere…. practic am cam ajuns de unde am plecat acu’ 30 de ani….

    1. Eu zăpadă am avut, din plin. Dar banane în nici un caz. Am o mătușă care avea bani și nu avea ce face cu ei. Nu a fost și cazul nostru….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *