Copilul anxios, rezultat al amenințării și condiționării

www.mamipetocuri.ro

Evit să scriu despre cum să-ți crești copiii. În primul rând, pentru că nu mă simt eu mare dătătoare de sfaturi când eu în persoană greșesc de Ț ori pe zi în relația cu ei. Apoi, cunosc mame de 4,6,7 copii care fac o treabă atât de bună încât mi-e cam nu știu cum să mă apuc să vă povestesc vouă cum să nu faceți pipi la copac.

Azi e o excepție

Că dacă nu vă povestesc, o să-mi rămână pe retină toată viața cât de zgârâiecioase la urechi sunt amenințările față de un copil.

– Ionică, dacă nu asculți, nu mai mergi la plajă!

– Gigel, dacă nu mănânci, nu primești desert!

– Mihaela, dacă nu dormi, nu te iau la petrecere!

– Iuliana, dacă nu faci ce zic eu, rămâi acasă!

– Marinică, dacă nu o pupi pe doamna, data viitoare nu mai vii în parc.

– Tudorică, dacă nu zici mulțumesc, nu-ți mai citesc povestea diseară.

Ar putea exista ceva mai odios decât chestia asta? Da!

Glumele adulților pe seama copiilor:

– Nu-i așa că vrei să rămâi la bunica?

– Nuuuuuuuu, urlă copilul din toți bojogii.

– Ba da, hai că știu că vrei. Câteva zile, haha.

Copilul nu înțelege gluma. Copilului îi este teamă.

Știți cum arată un copil educat așa? Anxios.

Un copil anxios se sperie dacă mama lui nu este la un pas distanță de el. Pentru că dacă nu face ce-i spune mama, nu știe să facă altfel. Și apare teama că dacă nu face cum îi spune ea, pățește ceva.

Un copil anxios nu știe ce vrea. Mănâncă tot din farfurie, de frică să nu pățească ceva. Și sper să mă înșel când spun că peste ani probabil va avea probleme cu greutatea.

Un copil anxios plânge din orice, se sperie din orice. Creierul lui este obișnuit să funcționeze în situații de stres (teamă). Și când nu există și le creează. De aceea, copilul anxios va plânge dacă nu-și găsește un papuc, i-a căzut felia de pâine pe jos sau a uitat pălăria acasă.

Deasupra unui copil anxios plutește mereu teama că se va întâmpla ceva cu el. Că trebuie să facă ce zic părinții ca să nu i se întâmple ceva rău. Că alții știu mai bine decât el. Și din nou sper să mă înșel când spun că modelul copilului anxios este viitorul adult oricând pregătit pentru a primi comenzi, un simplu executant, temător.

Alții, în timp, vor învăța să se revolte. Dar baza va fi mereu putredă.

Mai mult decât atât, condiționarea: dacă faci……primești…../ dacă nu faci…….o pățești, duce în timp la lipsa de implicare și neasumare a propriilor fapte, la o gravă lipsă de încredere și respect pentru propria lui persoană –  Am făcut asta pentru că așa mi s-a cerut și nicidecum – Am făcut asta pentru că așa am considerat EU potrivit să fac. Viitorul adult placid.

Cum să facem să ne asculte? Probabil vă întrebați.

Știu, e simplu să ameninți un copil de 2-3-4 ani care nu vrea să mănânce mazăre, dar vrea mereu înghețată. Sau care nu vrea să se spele pe mâini și-și aruncă hainele prin toată casa. De obicei funcționează perfect.

Există și-o explicație. Teama provocată de amenințarea că i se întâmplă ceva dacă nu face cum îi zice părintele este o emoție care face parte integrantă din creierul nostru instinctiv sau reptilian. Cel care se dezvoltă primul,  astfel că la un copil de 2 ani este în plină formare, contrar creierului rațional care se dezvoltă mult mai târziu.

Ăsta-i motivul principal de ce o explicație logică nu va funcționa niciodată la fel de bine precum va funcționa o amenințare. Doar că tocmai v-ați dat foc la geamantan. Pe termen scurt funcționează perfect. Copilul ascultă, lumea exclamă fericită:

– Vai, ce copil cuminte aveți!

Pe termen lung, copilul care azi ascultă, mâine o să facă fix la fel. Să nu vă mirați că la 25 de ani așteaptă să-i puneți încă mâncarea pe masă, să-i spălați hainele și să-i trimiteți CV-ul la supermarketul din colț.

Fiecare primește ce seamănă, parcă așa zice-o vorbă din popor.

Aveți și alte soluții? parcă aud pe cineva care întreabă.

O listă scurtă cu 5 pași de urmat nu am. Ce pot să vă spun e că o îmbrățișare strânsă când vreți ceva cu adevărat de la copilul vostru e mană cerească.

El țipă că nu vrea mazăre, luați-l în brațe și pupați-l. Apoi, ferm, îi puneți 5 boabe în farfurie și negociați până va mânca. Totul cu blândețe și dragoste.

Totul cu blândețe și dragoste.

Și mai e ceva. Tonul face muzica.

Poate că nu vrea să doarmă și mâine chiar e în plan să vă treziți devreme.

Una e să spui:

– Dormi că mâine nu vii cu noi la cinema!

Alta e să spui:

– Știi, dacă azi nu ne culcăm devreme, mâine nu o să reușim să ne trezim să mergem la cinema.

Sau:

– Dacă nu vii acum, te las aici!

Și:

– Hai să mergem acasă. Ne așteaptă tati să ne jucăm cu el/ trebuie să pregătesc masa, vrei să mă ajuți?

(ajutăm copilul să-și imagineze ce va fi după ce se încheie jocul din parc)

Eiii, parcă altfel sună!

Știu, nu e întotdeauna simplu

Însă atunci când vă e greu și nici răbdarea nu vă mai ajută, explicați-le cum sunteți și ce simțiți, în cuvinte simple, dar pline de iubire.

Veți fi uimiți să vedeți cât de mult se schimbă un copil când are alături un glas de părinte blând și totuși, epuizat.

 

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *